Lege care sa oblige alesii sa se trateze in tara

Lege care sa oblige alesii sa se trateze in tara

0 300

Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC) sustine ca intreg sistemul de sanatate din Romania este in colaps si propune elaborarea unei legi a responsabilitatii fata de tara a alesilor si a celor ce sunt numiti in functii de conducere publice care sa ii oblige pe acestia sa-si trateze problemele de sanatate in sistemul sanitar national, transmite Agerpres. Legea ar trebui aplicata atat alesilor, cat si familiilor lor. Nerespectarea legii de catre alesii ar trebui sanctionata cu pierderea mandatului.
„Vinovatii pentru aceasta situatie mizerabila in care a ajuns sistemul de sanatate sunt majoritatea celor care s-au aflat la conducerea Romaniei in ultimii 20 de ani si care, prin masurile luate, au facut ca astazi Romania sa isi arda pruncii dupa cateva clipe de viata”, precizeaza COPAC.
Coalitia sutine ca „are o solutie simpla: Sa se decida printr-o lege a responsabilitatii alesilor fata de Romania ca orice persoana aleasa de popor prin vot pe o functie, de la presedinte pana la consilierul local de la o primarie, precum si orice persoana numita politic intr-o functie de conducere sa fie obligati sa-si trateze problemele de sanatate in sistemul sanitar din Romania, atat ei, cat si familiile lor”.
COPAC e de parere ca situatia sistemului de sanatate este o problema de siguranta nationala urgenta iar tragedia de la Maternitatea Giulesti ” este doar varful foarte vizibil al iceberg-ului prin elementele cutremuratoare pe care le cumuleaza”. Coalitia invita parlamentarii si politicienii „care mai au inca responsabilitate fata de tara pe care o conduc” sa initieze si sa impuna masurile legislative necesare.
COPAC considera ca pentru sanatate ar trebui alocat 6% din PIB, trebuie impus un management bazat pe performanta, „nu pe alte interese”, iar alesii trebuie sa se lupte sa tina in tara medicii si „nu sa ii alunge din tara”.
„Astfel banii din sanatate vor fi cheltuiti eficient si nu se vor mai scurge in alte buzunare, CNAS va lucra pentru pacienti, nu pentru a face economii pe spinarea lor si a le impune biruri; alesii vor avea ocazia sa intre intr-un spital din Romania si sa vada realitatea crunta cu care se lupta un pacient din aceasta tara; alesii se vor putea pune in locul pacientilor din Romania care isi asteapta moartea pentru ca nu au acces la tratamentele necesare luptei cu diversele boli”, se precizeaza in comunicat.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.