Legea Dai casa inapoi si scapi de datorii este o initiativa brasoveana
Plenul Camerei Deputatilor, for decizional, a adoptat miercuri, cu 233 de voturi "pentru", un vot "impotriva" si o abtinere, proiectul de lege privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite
Deputatii Daniel Zamfir (de Fagaras) si brasoveanul Mihai Dontu (de Rupea) considera ca legea va fi in favoarea celor aflati in dificultate in relatia cu bancile.
Plenul Camerei Deputatilor, for decizional, a adoptat miercuri, cu 233 de voturi „pentru”, un vot „impotriva” si o abtinere, proiectul de lege privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite. Mai exact, deputatii au decis ca persoanele care au accesat un credit cu ipoteca vor pierde doar casa daca nu-si mai pot plati creditele.
Potrivit lui Dontu, proiectul de lege este in favoarea debitorilor aflati in o situatii de dificultate din cele 800.000 de persoane din Romania care au rate la banci
Si alte formatiuni politice sustin initiativa liberalilor. Alexandru Bacila – presedintele PNTCD – filiala Brasov spera ca masura sa nu favorizeze diversi oameni de afaceri care s-au imbogatit din matrapazlacuri cu credite.
Legea prevede ca in situatia in care debitorul nu-si mai poate achita rata la banca notifica banca printr-un executor judecatoresc, notar sau avocat, ca nu isi mai poate achita creditul. Din acel moment, are termen de 15 zile sa se prezinte impreuna la notar si sa faca transferul de proprietate. In situatia in care banca nu este de acord, persoana poate da in judecata banca pentru a o obliga sa preia bunul in proprietate cu acest prilej fiind stinsa creanta si suspendata orice procedura de executare.
Vifor Rotar
Nota redactiei
Deputatul Daniel Zamfir, mai putin cunoscut brasovenilor, ales pe lista USL, are o bogata activitate politica:
– 1998 – 2001: membru PD;
– 1999 – 2001: președinte filiala PD Sector 3 Bucuresti;
– 2000 – 2004: consilier municipal în Consiliul General al Municipiului București, membru în Comisia de urbanism și amenajarea teritoriului, membru in Comisia de patrimoniu a C.G.M.B.
– 2008 – prezent: membru PNL, Organizația Jud. Brașov.