Legea falimentului persoanelor fizice a trecut de Senat
Proiectul legii falimentului persoanelor fizice a fost aprobat tacit de Senat, dupa ce a primit azivul Comisiei Juridice, urmand sa fie trimis la Camera Deputatilor pentru analiza. Potrivit autorului legii, senatorul Iulian Urban, legea ar avantaja clientii dati afara sau care s-au ales cu salariile micsorate si care nu-si mai pot plati datoriile la banci, sa intre sub protectia Tribunalului. Bancile nu vor mai putea sa ii execute silit, iar datoriile clientilor vor putea fi reesalonate. „Sper sa treaca si de Camera Deputatilor in aceasta forma, iar faptul ca unii deputati au credite pe care bancile le-ar putea reesalona” sa nu influenteze calitatea votarii”, a declarat pentru HotNews.ro, Urban.
Proiectul legii falimentului personal
Proiectul de lege este de inspiratie americana si permite diferentierea situatiei in care o persoana se afla in insolventa scuzabila sau faliment fraudulos. Daca instanta considera ca falimentul este scuzabil, persoanei i se acorda asa-numitul nou inceput, poate avea din nou acces la credite si isi recastiga statutul anterior.
“Persoana aflata in aceasta situatie va trebui sa prezinte un plan de redresare in care prezinta cum isi va achita lunar 75 la suta din datoria fata de creditor. Judecatorul va decide care cereri vor fi aprobate si care nu”, mai spune Iulian Urban.
In cazul in care instanta considera ca falimentul a fost fraudulos, respectiv persoana in cauza nu si-a platit ratele intentionat, aceasta nu va mai putea prin lege sa acceseze nici un tip de imprumut bancar pe o perioada de cinci-sapte ani.
Daca instanta considera ca falimentul este scuzabil, persoanei i se acorda asa-numitul nou inceput