Legea Pensiilor votata in Camera Deputatilor

Legea Pensiilor votata in Camera Deputatilor

0 231

Camera Deputatilor a votat marti Legea Pensiilor, care prevede ca varsta de pensionare sa fie 63 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati, cu 172 de voturi pentru. Votul s-a desfasurat prin apel nominal.
Presedintele Traian Basescu a retrimis Parlamentului Legea pensiilor, cu propunerea ca varsta de pensionare pentru femei sa fie redusa la 63 de ani, fata de 65 de ani, cum prevede Legea in forma in care a trecut de Parlament si de Curtea Constitutionala.
Cererea de reexaminare a fost formulata dupa un prim vot controversat in Camera, unde opozitia a acuzat ca presedintele Camerei, Roberta Anastase, a numarat mai multe voturi in favoarea legii decat numarul parlamentarilor aflati in sala.
De la acel moment, PSD si PNL au cerut demiterea Robertei Anastase din functia de presedinte al Camerei si a anuntat ca nu mai participa la sedintele prezidate de aceasta, dar ulterior liberalii au precizat ca vor participa totusi la discutarea legilor importante.

Opozitia va contesta legea pensiilor la Curtea Constitutionala
PSD si PNL vor contesta legea pensiilor la Curtea Constitutionala, au anuntat, marti, viceliderii celor doua grupuri parlamentare din Camera Deputatilor, Aura Vasile si Eugen Nicolaescu.

PSD” votul la legea pensiilor a fost dat „neregulamentar”,
Social-democrata Aura Vasile a aratat ca votul la legea pensiilor a fost dat „neregulamentar”, deoarece a fost supus la vot raportul de modificare a legii pensiilor si nu raportul de reexaminare a acestui act normativ.
„Va anuntam ca vom contesta la Curtea Constitutionala acest lucru, deoarece data trecuta s-a furat, iar acum s-a solicitat un vot neregulamentar”, a spus ea.
Si PSD a contestat modul de adoptare de catre Camera Deputatilor a Legii pensiilor, reclamand Curtii Constitutionale lipsa procedurii parlamentare legale, invocand faptul ca legea nu are avizul comisiei de sanatate, precum si faptul ca nu a fost respectat termenul de cinci zile dintre intocmirea raportului final in comisii si votarea legii.

Inca nu este clar – PNL ca contestata singur sau cu PSD
PNL a mai contestat in luna septembrie legea pensiilor, sustinand ca in adoptarea Legii pensiilor nu au fost respectate procedurile, iar actul normativ incalca principiul neretroactivitatii legii, dreptul de proprietate, dreptul la trai decent si la pensie, acte internationale in materia drepturilor omului, dreptul fundamental de alegere a profesiei si a meseriei sau ocupatiei, jurisprudenta Curtii Constitutionale.
De asemenea, PNL reclama aplicarea gresita a art. 16 din Constitutie la egalizarea varstei de pensionare pentru femei si barbati, precum si ignorarea avizului Consiliului Legislativ.
Viceliderul deputatilor PNL, Eugen Nicolaescu, a aratat ca liberalii vor contesta legea pensiilor la CCR, precizand ca nu s-a luat o hotarare daca aceasta contestatie va fi inaintata alaturi de PSD.
„Avem un lucru care este clar neconstitutional, ne referim la discriminarea a ceea ce inseamna sistemul de cotizare la sistemul public de pensii, ma refer la discriminarea intre femei si barbati. Acum, dupa aceasta lege, femeile vor avea o pensie mai mica decat barbatii, ceea ce este din punctul nostru de vedere neconstitutional”, a spus Nicolaescu, care a precizat ca in cazul in care contestatia va fi depusa alaturi de PSD, aceasta va viza si aspecte de procedura.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.