LEGENDA TRICOLORULUI

Când Tudor Vladimirescu, marele nostru revoluţionar de la 1821, a ridicat Ţara, chemând-o la luptă împotriva exploatării boiereşti dinăuntru şi a vrăşmaşilor din afară, dintr-unul din satele olteneşti a pornit pentru a se înrola în oastea pandurilor şi un gospodar cu numele Dragomir, tată a trei fetiţe, una mai isteaţă ca alta.
Înaintea plecării, omul şi-a îmbrăţişat nevasta şi pe cele trei fete, iar acestea din urmă i-au dăruit câte o amintire lucrată cu mâna lor. Fata mai mare i-a dat o batistă albastră aidoma ochilor ei, cea mijlocie una galbenă ca pletele sale, iar fata mai mică, Ileana, i-a întins cu sfială una albă; ea n-a mai avut timp să vopsească batista, aşa cum a văzut c-au făcut surorile cele mari.
Dragomir a luat cu multă dragoste darurile copiilor săi, a pus cele două batiste colorate în câte un buzunar al mantalei, iar pe cea albă, curată ca sufletul Ilenuţei, a ascuns-o în buzunarul de la piept al vestonului.

Aşa a pornit viteazul la oaste, cu încrederea că el şi miile de panduri vor scăpa ţara de asuprirea boierilor şi de sabia otomanilor, chemaţi în grabă de stăpânire să-i dea ajutor împotriva românilor răsculaţi.
Dragomir s-a luptat ca un leu dar în cea mai crâncenă dintre bătălii, un glonţ i-a străpuns inima. A căzut cu faţa la duşman. Tovarăşii săi de luptă, înainte de a-l îngropa după datină, i-au cercetat buzunarele, cu gândul de a le duce alor săi obiectele pe care le-ar fi găsit asupra eroului. Dar Dragomir nu avea prin buzunare nimic altceva decât cele două băsmăluţe date de fetele mărişoare, iar în cel de la piept soldaţii au dat pese batistuţa Ilenei, care nu mai era albă ca la început, ci roşie ca focul, pătrunsă de sângele tatălui ei.
Vitejii au luat cele trei bucăţi colorate, care acum erau una roşie, una galbenă şi a treia albastră, le-au legat între ele şi le-au prins în vârful unei ramuri rupte dintr-un stejar. Cu acest simbol în frunte, au luptat mai departe pandurii.
Şi de-atunci – aşa ne spune legenda – steagul armatei române cuprinde aceste trei culori laolaltă. Sub faldurile lor s-au făcut şi războiul Independenţei, şi marea noastră Unire.

de Andrei Ciurunga

Nota
Andrei Ciurunga este peudonimul poetului Robert Eisenbraun (și-a schimbat numele în 1946), care va semna și sub numele Rober Cahuleanu. A văzut lumina zilei în Basarabia, în anul 1920, în orașul Cahul.
O personalitate emblematică a temniţelor româneşti, cunoscut ca unul din sfinții inchisorilor, martir în lagărele regimului dictatorial comunist, deținut politic la Canal (condamnat la peste 20 de pușcărie) este un mare poet și memorialist român.

Share on Facebook

Tweet

Follow us