Les Echos: Romania, paralizata de economia subterana
Romania n-a reusit inca sa scape de fantomele trecutului. Presedintele Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu, a explicat recent, la comisia parlamentara pentru buget, ca economia subterana depaseste anual 50 de miliarde de euro, scrie Les Echos. Fostul premier social-democrat este ingrijorat de imobilismul autoritatilor politice. ‘De ce imprumutam bani din strainatate, pentru care platim dobanzi si comisioane, in loc sa luam masuri’ de combatere a economiei paralele, se intreaba Nicolae Vacaroiu.
Cateva masuri simple ar permite un control mai eficient al agentilor economici care fac fraude. De exemplu, pentru a evita evaziunea fiscala in domeniul panificatiei, statul ar putea calcula cantitatea de electricitate necesara la producerea painii si verifica apoi contoarele pentru a afla daca consumul de energie corespunde cu vanzarile trecute in declaratiile de impozit. Evaziunea fiscala prin neplata TVA si a impozitului pe veniturile nedeclarate ar reprezenta circa o treime din economia subterana. Munca la negru ar lipsi anual bugetul incasari de 30 miliarde de euro.
Instabilitatea politica locala, coruptia si recesiunea brutala dupa izbucnirea crizei financiare au incurajat agentii economici si oamenii sa recurga la ‘smecherii’ la incheierea bilantului, prejudiciind astfel incasarile publice, comenteaza Les Echos.
Economia subterana, departe de a scadea, continua sa se dezvolte astfel de la un an la altul. Ea ar fi crescut cu 50% din 2004 si toate masurile luate de creditorii internationali si Bruxelles pentru a o stopa n-au avut deocamdata niciun efect tangibil.