LHC – lansare oficiala pe 21 octombrie

LHC – lansare oficiala pe 21 octombrie

0 340

LHC, cel mai puternic accelerator de particule din lume, va putea fi repornit cel mai devreme in primavara lui 2009, a anuntat Organizatia Europeana de Cercetare Nucleara (CERN), intr-un comunicat de presa. „Timpul necesar pentru analizarea si repararea defectiunii exclude repornirea acceleratorului inainte de oprirea obligatorie pentru mentenanta din perioada iernii, astfel incat LHC isi va relua activitatea in primavara lui 2009”. Dupa succesul testarii de la inceputul lunii, acceleratorul a fost inchis din cauza unei defectiuni mecanice. Specialistii spun ca a avut loc un incident in timpul unui test: o parte componenta a masinariei s-a defectat si trebuie reparata. Fara indoiala, sistarea temporara si prematura a experimentului reprezinta o lovitura psihologica, a comentat directorul general al CERN, Robert Aymar.
Trebuie sa intelegem ca acest fenomen este cat se poate de normal, avand in vedere complexitatea uriasei masinarii. O piesa nu a functionat corect. Ca atare, ea va trebui reparata sau inlocuita; pentru asta, zona respectiva trebuie incalzita, asa cum se va vedea in continuare.
Proiectul de aproape patru miliarde de euro a fost demarat in 1983, iar lucrarile pentru construirea acceleratorului au inceput in 1996, in Alpii elvetieni. Acceleratorul a fost oprit prima data la cateva zile de la lansarea din 10 septembrie. De vina a fost atunci o problema electrica ce a afectat sistemul de racire.
La granita dintre Elvetia si Franta, CERN – cea mai importanta institutie dedicata cercetarii originilor materiei – a instalat cel mai mare si mai puternic detector de particule creat vreodata: un dispozitiv cantarind 12.000 de tone, desfasurat intr-un tunel cu o lungime de 27 de kilometri, avand ca principal component, pe langa alte 14 parti, un urias magnet de 2000 de tone, 16 metri inaltime, 17 metri latime si 13 metri lungime. La o adancime de 100 de metri sub Alpi, un inel cu o circumferinta de 27 de kilometri a fost supus unui proces de racire, timp de doi ani, pentru a ajunge la o temperatura de minus 271,3?C, cu aproape doua grade mai ridicata decat zero absolut.
Asadar, zona in care a aparut defectiunea, mai rece decat spatiul cosmic, este reincalzita in prezent, iar procesul este de durata. Piesa face legatura intre doi magneti, potrivit comunicatului CERN, iar incalzirea zonei va dura circa o luna. In acest interval, va avea loc lansarea oficiala, la data prevazuta de 21 octombrie, in prezenta a numeroase oficialitati.
In jurul inelului sunt instalate patru mari detectoare in interiorul carora se vor produce coliziunile dintre pachetele de protoni (particule din familia hadronilor, de unde vine si numele acceleratorului). Viteza acestor particule va ajunge la 99,999% din viteza luminii. La momentul maxim, se vor produce 600 de milioane de coliziuni pe secunda, ceea ce ar putea permite aparitia unor particule ce nu ar putea fi observate prin nici un alt procedeu cunoscut pana la aceasta ora.
Apocalipsa nu este prevazuta in agenda experimentului
Energia imensa despre care se discuta atat de intens de saptamani intregi nu este menita a declansa o catastrofa. Sigur, vitezele precizate sunt de neimaginat, dar ele se aplica unor particule de dimensiuni foarte mici. Prin urmare, energia de care se tem cei mai multi poate fi comparata cu cea a unui „tantar in zbor”, potrivit fizicienilor. Daca ar exista cel mai mic risc pentru omenire, experimentele ar fi intrerupte. Sute de ingineri, cercetatori si laureati ai premiului Nobel sunt implicati, mii de oameni din culturi si tari diferite.
Cea mai amanuntita explicatie o da Adrian Buzatu, doctorand in fizica particulelor la universitatea McGill (Montr?al), pentru FizicaParticulelor.ro: „Ce a dus de fapt la aceasta defectiune care a oprit LHC? In urma scurgerii masive de heliu in sectoarele 3-4 (…), o piesa ce realiza conexiunea intre doi magneti ai acceleratorului nu a mai functionat corect. Pentru a putea intelege ceea ce s-a intamplat, magnetii implicati in incident trebuie deschisi si analizati. (…) Zona afectata din electromagnet a inceput sa conduca curentul electric cu pierderi de caldura, iar in scurt timp intregul magnet era cald, nu mai era superconductor si nu mai putea produce campul mangetic intens necesar pentru LHC.” Ca atare, zona este readusa la temperaturi normale, iar intregul proces va dura intre trei si patru saptamani.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.