Liberalii se aliaza cu Opozitia impotriva lui Basescu
Cu ajutorul liberalilor, pesedistii au reusit sa mai faca un pas spre suspendarea presedintelui. Deputatii din cadrul Comisiei Juridice au adoptat proiectul de modificare a legii referendumului, potrivit caruia presedintele Romaniei, ales in turul doi, sa poata fi demis cu jumatate plus unu din voturile celor prezenti la referendum. Desi deputatii democrati, sprijiniti de platformisti, au precizat in nenumarate randuri ca nu se pot schimba regulile jocului in timpul jocului, coalitia ad-hoc PSD-PC-PRM-PNL a adoptat proiectul initiat de deputatii PSD, cu 10 voturi pentru si cinci abtineri. Proiectul social-democratilor a trecut de comisia juridica cu ajutorul voturilor deputatilor PC, PRM si PNL, prezenti la lucrari. Pana la urma, jigniti, democratii au decis sa paraseasca lucrarile comisiei. Democratii au declarat ca PD va contesta cu siguranta acest vot. Social-democratii si-au motivat modificarea adusa Legii referendumului prin aceea ca presedintele se bucura de o tratare diferita in ceea ce priveste demiterea sa prin referendum, ceea ce il situeaza deasupra Constitutiei. Textul in varianta adoptata de deputati spune ca demisia presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit jumatatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale in cazul in care presedintele Romaniei a fost ales in primul tur de scrutin. Iar in cazul in care seful statului a fost ales in al doilea scrutin, demiterea acestuia este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate pe intrega tara de catre cetatenii propusi la vot. ? Presedintele Traian Basescu a declarat ca il surprinde votul reprezentantilor PNL din Comisia juridica a Camerei Deputatilor referitor la modificarea legii referendumului. „Singurul lucru care ma surprinde este pozitia PNL-ului din Comisia juridica, dar aceasta este deja problema lor. Daca doresc sa fie alaturi de PRM, de PSD, de PC, este o optiune pe care au avut-o si si-o sustin, se pare”, a declarat seful statului. Basescu a spus ca demersurile care vizeaza suspendarea sa din functie sunt constitutionale in masura in care respecta legile in vigoare si legea fundamentala a tarii, la momentul inceperii mandatului. „Nu am alt comentariu de facut, decat in cazul in care, prin actiunile lor, parlamentarii vor incerca sa distorsioneze legislatia in vigoare in momentul inceperii mandatului meu”, a precizat Traian Basescu. ? ?
Presedintele – surprins