Liberalul Radu Boroianu este noul președinte al Institutului Cultural Român

Liberalul Radu Boroianu este noul președinte al Institutului Cultural Român

0 622

Radu Boroianu a fost desemnat, marți, prin vot, de plenul Senatului în funcția de președinte al Institutului Cultural Român, acesta fiind propus de grupurile senatoriale ale PSD și PLC.

Boroianu a obținut, la votul secret cu buletine, 64 de voturi pentru și 49 împotrivă.
Contracandidatul său pentru această funcție — Iulian Tănase, propus de grupul PNL — a întrunit 49 de voturi pentru și 64 împotrivă.„Este o cinste deosebită pentru mine de a mă putea adresa, din nou, astăzi, Senatului, din care cu câțiva ani în urmă am făcut și eu parte, și mai ales să mulțumesc plenului Senatului și Comisiilor pentru cultură și politică externă că au avut încredere în persoana mea. Ultimii mei 25 de ani au avut o singură temă comună și anume încercarea de promovare a identității naționale, care fiind de natură culturală se poate manifesta prin creativitatea excepțională a tuturor cetățenilor acestei țări. Voi încerca, alături de colegii din ICR, în cadrul legii, să ne supunem acestor directive de suflet și de minte și să servim cât mai bine cauza întregii noastre țări”, a afirmat Boroianu, în plen, după validarea sa în funcție.

Fisa biografica
Radu Boroianu s-a născut la 20 septembrie 1942, în București, într-o familie de renumiți juriști și politicieni liberali. Este licențiat al Facultății de Regie din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București (1968).
A activat ca regizor, iar în unele perioade a fost director la Teatrul ”Al. Davila” din Pitești și Teatrul ”Ion Vasilescu” din București (1968-1984). A fost colaborator la alte teatre, la radio și televiziune; director adjunct la Teatrul Țăndărică (1984-1989).
A publicat articole de specialitate la revistele ”Teatru”, ”România literară” și ”Argeșul”. De asemenea, a fost redactor șef la ”Viitorul” (1990), apoi, director al revistei și, mai târziu, al cotidianului și Trustului de presă ”Viitorul românesc”.
Președinte director general al firmei ”RB Product” (cercetare — proiectare și construcții case din lemn); vicepreședinte al firmei ”Elvila International”, care edita revista ”Timpul” (Iași).
S-a înscris în PNL în februarie 1990; membru al Comitetului Director al PNL-AT din iunie 1990 până în 1992; membru al Directoratului Noului Partid Liberal (iulie 1992-februarie 1993) și membru al Biroului Politic Permanent al PNL (din februarie 1993), vicepreședinte al PNL (din septembrie 1993).
Potrivit cdep.ro, în legislatura 1996 — 2000 a fost ales senator în circumscripția electorală nr.42 Ilfov, pe listele Convenției Democrate Române. Și-a dat demisia la 12 iunie 1997. A fost membru în Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului (până în decembrie 1996).
A deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii (20 mai 1991 — 30 decembrie 1992 și 2013-2014), și, potrivit siteului Asociației Comercianților de Opere de Artă din România www.acoar.ro, a fost ministru delegat pentru informații publice (1996-1997), secretar de stat pentru Francofonie și reprezentant personal al Președintelui României în Consiliul OIF (2005).
Radu Boroianu a fost numit în 1997 ambasador al României în Elveția, fiind rechemat în 2001, în țară.
Între 2002 și 2005, a fost președinte al Institutului Pentru Libera Inițiativă, apoi, între 2006-2008, vicepreședinte Relații Publice și Internaționale al RP International cu sediul la Paris, potrivit aceluiași site. Din 2008 până în 2010 a deținut funcția de președinte-director general și co-fondator al Casei de Licitații ”Artmark” și al Galeriilor Art Society și Point Contemporary.
Este membru al Asociației Oamenilor de Teatru din 1968 și membru UNITER din 1990.
A fost organizator și președinte al ACOAR, Asociația Comercianților de Opere de Artă din România, membră a Asociației Internaționale a Negustorilor de Obiecte de Artă CINOA (2009-2013).
Este administrator al Galeriei European Art Gallery alături de Mihai Covaci (din 2010 — prezent), potrivit www.acoar.ro.
Este vicepreședinte al Partidului Liberal Reformator (din august 2014).

AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.