„Libertatea presei? Anti-Interviu. Adrian Severin, fost ministru de Externe și publicist

„Azi nu vă pot da trei nume de șefi de ziare patrioți”

Reporter: Un activist „haștag rezist” gândea. Comentați.
Adrian Severin: Splendid vers de poezie absurdă.

Reporter: Cică în locul lui Ludovic Orban ar fi vrut PSD să numească un rector SNSPA, celebru prin obediența față de Cotroceni și Soros. Cum vede analistul politic Severin anomalia asta? Nu va continua Orban să guverneze prin Remus Pricopie?
Adrian Severin: În România, pluripartidismul a ajuns ficțiune. Aceasta face ca guvernul Orban să fi fost deja unul al „noului partid unic”, organizat ca uniune de clanuri politice corupte. Un fel de guvern de „uniune anti-națională”. E doar o dovadă în plus a regimului de impostură democratică în care ne găsim și anomalia unei republici parlamentare, supusă abuziv unui regim prezidențial.

Reporter: Reamintiți-ne trei nume din celebra listă cu șefi de ziare și politicieni spioni de care vorbeați în anii ’90.
Adrian Severin: La ce vă trebuiesc? Aceia au fost retrași de mult, inclusiv ca urmare a acțiunii mele solitare. Dacă vi i-aș fi spus atunci ați fi putut face ceva? Când instituțiile statului nu au răspuns avertismentului meu public, ce ar fi putut face altcineva? Între timp, au apărut alții, mult mai mulți și mult mai periculoși. Grav este că astăzi nu vă pot da trei nume de politicieni sau șefi de ziare patrioți.
Eu am avut curajul să spun pentru prima dată că regele este gol. La vremea respectivă, Ion Cristoiu a fost singurul jurnalist care, citind cu perspicacitate comunicatul CSAT în care se anunța demisia mea, a observat că acolo era confirmat pe fond avertismentul meu, adică fenomenul sesizat de mine, spunându-se doar că exemplele date nu au putut fi confirmate. Domnul Cristoiu conchidea că, dacă fenomenul este real iar exemplele greșite, constatarea realității nu se putea decât baza pe alte exemple, de astă dată certe, și, prin urmare, mi se cuvenea o decorație, iar nu să fiu îndepărtat.
Din păcate, ca și Elena Ceaușescu la Târgoviște, românii au cerut „dovada”. Acum o au, dar este prea târziu. Iar dacă nici acum nu o văd cumva, să se uite bine în jurul lor. Aș profita de ocazie ca să atrag atenția asupra unui fapt care chiar că a trecut neobservat. Pe ordinea de zi a ședinței CSAT care a discutat „lista lui Severin”, se mai afla un memorandum propus de mine și acceptat, în principiu, de Președintele Emil Constantinescu, care reglementa relația dintre MAE și serviciile de informații, limitând posibilitățile folosirii funcțiilor diplomatice pentru activități informative și punând pe rezidenții acestor servicii din ambasade în subordinea ambasadorilor. După demisia mea, nu s-a mai ajuns la discutarea acestui punct și el nu a mai apărut pe ordinea de zi.

„Scrii prea critic la ziar? Te sună de la servicii, te pune Iohannis la index, pierzi și publicitatea”

Adrian Severin: Să fie oare și aceasta o explicație pentru dispariția subită a probelor care susțineau declarațiile mele și al căror depozitar erau chiar serviciile în discuție? Cât despre presă și libertatea ei, nu prea știu la ce vă referiți. În primul rând, rolul presei a scăzut în favoarea rețelelor sociale de comunicare virtuală. De aceea, presa scrisă nici nu prea mai apare în formă tipărită. Presa electronică este un dezastru în primul rând profesional. Ea este folosită de către cei care o finanțează ca mijloc de manipulare complementar internetului.
Mai nou am observat chiar apariția unui tip de cenzură care reia vechile practici comuniste. Astfel, o publicație căreia i-a trimis recent un text mi-a comunicat cu regret că, deși articolul este „excelent”, el poate fi publicat numai dacă exclud cuvântul „neofascism”, dacă nu îl acuz pe Președintele Iohannis de trădare și dacă – atenție!!! – nu fac referiri critice la adresa multinaționalelor. De ce? Pentru că în primul caz îi sună de la servicii, în al doilea sunt puși la index de Cotroceni, iar în al treilea pierd publicitatea. Deci, care este libertatea presei? Și când te gândești că în 1990, în calitate de ministru pentru reformă, relații și informații publice am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință pentru a garanta presei o autentică libertate.

„DNA nu m-a „capturat”, DNA doar a executat o misiune”

Reporter: Divizia Presă, secția fătuci croșetând, vă prezenta prin 2016 ca pe o captură de lux în colecția de toamnă-iarnă a Direcției Naționale Anticorupție, DNA. Cu ce vă ocupați azi?
Adrian Severin: DNA nu m-a capturat. DNA a executat doar o misiune externă și anume aceea de a valorifica o înscenare pusă la cale în străinătate cu scopul de a mă compromite și astfel a reduce influența României în UE. A făcut-o cu martori influențați, cu înregistrări contrafăcute, cu tot tacâmul cunoscut de acum. Adaug doar că serviciile noastre de informații fuseseră informate despre respectiva acțiune de compromitere și nu au făcut nimic ca să o neutralizeze. În schimb, au rămas în „câmpul tactic” (instanțele judecătorești-n.n.) până la condamnarea mea.
Ce fac acum? Ce am făcut mereu. Mă lupt pentru ceea ce cred a fi cauza țării mele și a românilor. O fac cu armele care mi-au rămas: ideea, cuvântul și până la urmă, viața.

„Pe-atunci și francofonia era de expresie engleză”

Reporter: O întâmplare veselă din activitatea dvs ca diplomat?
Adrian Severin: V-aș relata o întâmplare de la Summitul francofoniei de la Hanoi, din 1997. Președintele Franței, Jacques Chirac, dorea foarte mult extinderea ariei geografice a mișcării francofone și de aceea insista pentru primirea Macedoniei în această Organizație a țărilor având în comun limba franceză. Ideea întâmpina însă opoziția statelor africane care, prin apariția unor noi membri, își vedeau felia din prăjitura financiară oferită de Franța diminuată. În aceste condiții, Președintele Chirac m-a rugat să sprijin candidatura macedoneană și să încerc a-i convinge în acest sens pe africani. Mi-am dat silința și am reușit. Macedonia a devenit membru al francofoniei fără voturi împotrivă, spre satisfacția Parisului.
Venise, deci, momentul „discursului de recepție”, ministrul de externe macedonean, prezent și el la Hanoi, urmând să mulțumească pentru invitația ca țara sa să se alăture distinsului „club” francofon.
Eram cu toții în picioare, când macedoneanul și-a început alocuțiunea în… limba engleză. Omul nu știa franceza. M-am întors către Chirac, lângă care întâmplător mă găseam și care privea scena cu o figură uluită, și i-am spus: „Ce vreți dragul meu Președinte? Suntem din ce în ce mai mult o francofonie de expresie engleză!”. Observație care a generat celor din apropiere un imens hohot de râs, spre și mai marea nefericire al fermecătorului om politic care a fost Jacques Chirac.

„Cei doi președinți de țară urmau să se-ntâlnească într-un hol, la capătul scării”

Adrian Severin: Vă mai spun o poveste amuzantă. În primăvara anului 1997, urma să merg împreună cu președintele Emil Constantinescu la Amsterdam, la un Summit dedicat aniversării Planului Marshall. Cu puțin timp înainte de plecare, Președintele m-a sunat să îmi spună că intrase într-o mare încurcătură. La o conferință de presă, combătuse diverse teze din discursurile lui Corneliu Vadim Tudor și, luat de val, spusese că dacă România ar duce o politică în sensul acestora ar ajunge să fie o țară izolată și disprețuită de toți „așa cum este Slovacia lui Meciar”. Vladimir Meciar era președintele Slovaciei și avea un discurs naționalist care putea fi comparat cu cel al lui Vadim Tudor, dar o asemenea comparație nu ne servea la nimic.
La o zi după conferință, cancelaria prezidențială română, mă informa neliniștit Constantinescu, a primit un mesaj din partea lui Meciar, prin care acesta îi cerea o întâlnire personală urgentă și informală, înainte de începerea reuniunii de la Amsterdam, la care amândoi urmau să fie prezenți, cu participarea celor doi miniștri de externe. Locul propus pentru întâlnire era chiar holul de intrare al palatului regal din Amsterdam. Președintele Constantinescu era convins că aceasta era o reacție la declarația sa referitoare la „Slovacia lui Meciar” și mă ruga să găsim o explicație diplomatică spre a ieși din această dandana care îl ambarasa teribil. În atari condiții am făcut apel la întregul arsenal de argumente cunoscute, precum vina jurnaliștilor care nu au înțeles exact, vina traducătorilor care nu au tradus exact, bunele sentimente ale românilor față de bravul popor slovac și ale președintelui român pentru omologul său slovac etc.

Slovenul Meciar către Emil Constantinescu: „Nu eu am spus că ești un mizerabil, ci presa”

Adrian Severin: În ziua întâlnirii Emil Constantinescu era foarte emoționat și m-a rugat să facem deplasarea de la hotel la locul reuniunii în aceeași mașină pentru ca pe drum să mai repetăm formula de scuze pusă la punct împreună. De îndată ce am pășit în holul palatului regal l-am văzut pe Meciar, împreună cu ministrul său de externe, la piciorul scării de onoare, așteptându-ne. „Sunt acolo. Acum e acum!” – mi-a șoptit Constantinescu, pregătit să înghită broasca râioasă. Ne-am apropiat, cei doi și-au dat mâna, Președintele nostru a deschis gura spre a preveni, așa cum stabiliserăm, prin scuzele sale acuzele celuilalt, dar, până să apuce a scoate un sunet, președintele Meciar a izbucnit cu explicația că este doar vina presei slovace punerea în gura sa a aprecierii că „Președintele Constantinescu este un mizerabil care pune interesele Occidentului înaintea celor ale României”, adăugând rugămintea ca Emil Constantinescu să nu creadă că s-a spus așa ceva și să nu ia în considerare asemenea minciuni jurnalistice.
Trecând rapid peste sentimentul de surpriză și mascându-l perfect, Constantinescu a luat o înfățișare plină de înțelegere, înțelepciune și toleranță, asigurându-l pe Meciar că niciodată nu crezuse pentru o sigură clipă că acesta ar fi putut gândi sau spune așa ceva despre el; aceasta cu toate că, în realitate, nu avusese habar de relatarea respectivă din presa slovacă. Dacă s-ar fi grăbit cu o secundă și ar fi fost el acela care ar fi început să vorbească, situația ar fi fost exact inversă. Am râs de această întâmplare nu doar imediat după aceea, când ne-am regăsit singuri, ci și în toți anii care au urmat. La aniversarea împlinirii a 80 de ani de la nașterea președintelui Emil Constantinescu, ne-am amintit întreaga poveste și am râs copios.

„Regia Autonomă de Lapte și Miere a lui Iohannis: laptele-i acrit, mierea amară”

Reporter: Revenind la biata țărișoară. Prim-ministrul Klaus Iohannis tocmai a anunțat că Guvernul va înființa Regia Autonomă Națională de Lapte și Miere. Ce urmează?
Adrian Severin: Este o știre verosimilă. Cu mențiunea că laptele este acrit, iar mierea amară. Probabil că Regia va avea sediul la Sibiu, într-o casă închiriată de la familia Iohannis, care a dobândit-o fie cumpărându-o cu banii strânși din meditații, fie moștenindu-o de la Grupul Etnic German.

Reporter: A câta rotiță e Klaus Iohannis și camarila care îl servește, în angrenajul „elitelor” de la vârful UE?
Adrian Severin: Nu există nici o legătură între cei la care vă referiți și vreo „elită”, fie ea română sau străină. Ei sunt doar agenți ai străinătății puși să administreze, în folosul altora, un teritoriu locuit de o populație românofonă.

(sfârșitul primei părți a interviului)

Traian Horia
Sursa: cristoiublog.rohttps://www.cristoiublog.ro/anti-interviu-adrian-severin-fost-ministru-de-externe-si-publicist-libertatea-presei-tocmai-mi-au-transmis-unii-ca-articolul-meu-e-excelent-dar-nu-poate-fi-publicat-deo/

Share on Facebook

Tweet

Follow us