LIBRIS aduce cartea, noi o rasfoim
Cartile care ne-au facut oameni – Dan C. Mihailescu
In locul clasicei enumerari a celor zece titluri fundamentale de luat pe o insula pustie, criticul literar Dan C. Mihailescu prefera sa adune intr-o carte opiniile despre cartile de capatai ale unui om adevarat a „douazeci de personalitati culturale din Romania de azi – fiecare fiind, in domeniul sau, o energie benefic-iradianta, de mult recunoscuta public. Imi ingadui sa cred – spune criticul si autorul – ca, in functie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinsi in sfera nostalgica a evocarilor de fata, cititorii-parinti (si mai ales bunici) isi vor indemna fiii si nepotii cu mai multa hotarare si seninatate catre un titlu sau altul, odata ce ele, titlurile, i-au facut oameni pe Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cartarescu, Stefan Caltia, Livius Ciocarlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Maniutiu, Dan C. Mihailescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Parvulescu, Irina Petrescu, Andrei Plesu, Victor Rebengiuc, Alex Stefanescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu…
Ahile sau despre forma absuluta a prieteniei – Petru Cretia
Cel mai penetrant, reverentios, adevarat si incarcat cu patetismul invatacelului portret nu i-l putea face profesorului Cretia decat unul dintre elevii care l-au pretuit si iubit in cea mai inalta masura, Gabriel Liiceanu. „Putea simti orice si putea gandi orice. Stia tot, citise tot. In greaca, latina, engleza, franceza, italiana. Cand scria despre contigenta, despre libertate sau despre etic, gandea ca un profesionist, desi nu-i frecventase in mod sistematic pe filozofi. Si totusi candva, pesemne intr-o alta viata, ii citise si pe ei. Cand scria despre Homer, Platon, Dante, Shakespeare sau Eminescu, despre cei mari pe care ii iubea, se muta cu toata fiinta lui in universul lor. Toata viata s-a pregatit pentru intalnirea cu ei. E foarte greu sa fii in aceeasi masura stiutor si scriitor. E foarte greu, cand ai ajuns sa te afunzi in jungla unui domeniu, sa mai poti iesi din ea si sa poti vorbi convenabil despre lucrurile pe care le-ai intalnit. Rareori am vazut minti care, dupa ce s-au supus celor mai teribile cazne filologice, au mai putut, ingreunate de uriasa colectie de date, sa-si ia zborul si sa-si pastreze stralucirea expresiei. Singurele exemple care-mi vin in minte, in afara de Nietzsche, sunt Huizinga, Heinrich Zimmer, Auerbach, poate Erwin Rhode. Ca mare elenist ce era, Petru Cretia a patruns si a locuit lunga vreme in catacombele unui timp mort si ale unei limbi moarte. Cati filologi mai ies vii din aceasta lume a umbrelor? Si cati, mai ales, le mai pot invia pentru noi?”
V.R.
