LIBRIS aduce cartea, noi om rasfoim
Pupa russa – Gheorghe Craciun
Pentru brasoveni, dar si pentru cititori in genere, cea mai buna cale cu putinta de a-l plange pe Gheorghe Craciun, plecat recent la cele vesnice ale literaturii, ar fi sa-i (re)citeasca scrierile. Cata vreme a trait printre noi, nu s-a spus destul ca era – este inca – cel mai bun produs al generatiei sale literare. O formula abuzata cu prilejul funebru al tuturor disparitiilor de scriitori este ca „s-a stins in plina putere de creatie”. Profesorului Gheorghe Craciun i se potriveste cu atat mai abitir, pentru ca negocia de multa vreme cu boala, cu sinuciderea, cu moartea, exorcizandu-le prin scris. In final, precum in cateva din cartile sale, despre care spunea ca-l tradeaza si il parasesc asa cum si el le abandona indata ce le termina, Trupul a stiut mai bine. Este chiar titlul ultimei sale scrieri, ce se voia jurnalul (fals) pentru Pupa russa, precedentul roman; maladia devastatoare care il consuma de ani buni a curmat o strategie rascolitoare de a dejuca incercarile fiintei de carne Gheorghe Craciun de a veni de hac celui mai inzestrat literat brasovean.
Pupa russa este povestea vietii Leontinei, un personaj straniu in galeria portretelor feminine agatate de peretii literaturii romane. Fiinta ambivalenta, tradandu-si onomastic natura duala masculin-feminina, mariaj androgin intre Leon si Tina, femeia este abia copila la inceputul cartii. Impreuna cu tovarasii de joaca descopera pe un maidan o parasuta ingropata; intamplarea este miezul amar al intregii vieti a Leontinei, care se va prinde in plasa istoriei asa cum se incurcase de mica in sforile parasutei. Tot ce va face pana la capatul vietii, cand autorul o ucide brusc, va fi marcata de aparent banala patanie de pe maidanul copilariei; nu va reusi niciodata sa traiasca cu adevarat ci se va lasa mai degraba traita de viata care o invaluie tentacular, asemenea unei parasute uriase.
„Leontina sunt eu” ar fi exclamat Craciun daca ar mai fi trait, daca nu cumva a si facut-o in timpul vietii. Asemenea lui Flaubert, ce spunea acelasi lucru despre celebrul alter ego – Doamna Bovary – sugerand ideea ca nefericita eroina ar fi de fapt un barbat, Craciun scrie o poveste la persoana intai, narand din perspectiva Leontinei un sir de intamplari amare, scrie cu o minutie de ceasornicar, strivit in cele din urma intre mecanisme.
Mananca-ma – Agnes Desarthe
O carte savuroasa, scrisa de o absolventa a Scolii Normale Superioare din Paris, care a debutat narativ cu carti pentru copii inainte de a-si gasi consacrarea in literatura pentru adulti. Cea are invita lumea sa o deguste este Myriam, eroina care tocmai incearca sa se regaseasca dupa savarsirea unei fapte impardonabile. La micul restaurant sic de pe o straduta pariziana, botezat languros „Chez moi”, incep sa se perinde personaje din cele mai pitoresti: un florar indragostit, studente la filozofie, copii de cartier, un cultivator de plante debordand de pricepere in ale gradinaritului. Aromele exotice si retetele sofisticate creeaza o atmosfera demna de Alice in Tara Minunilor, in care singurul miracol palpabil este cum cautarea de sine a eroinei, o aventura plina de riscuri si traume, se poate transforma intr-o calatorie foarte savuroasa.
