Licitatie pentru sisteme de siguranta in scoli
Oficialii Primariei Brasov au publicat prin intermediul Sistemului Electronic de Achizitii Publice un anunt privind licitatia pentru cumpararea si instalarea sistemelor integrate de securitate si a dispeceratelor de monitorizare care fac parte din strategia referitoare la cresterea sigurantei in unitatile de invatamant.
Proiectul prevede introducerea in noua scoli din Brasov a unor sisteme de avertizare antiefractie, supraveghere video, de control asupra accesului in anumite incaperi, precum si a unui dispecerat de monitorizare. Proiectul va fi implementat in 15 luni de la data semnarii contractului. Prin aceasta investitie este urmarita reducerea gradului de infractionalitate si a timpului de interventie pentru asigurarea sigurantei si a ordinii publice in caz de nevoie. In plus, se doreste si diminuarea ratei absenteismului. Primarul Brasovului, Scripcaru, a precizat ca „obligatia noastra este de a crea un mediu optim pentru ca elevii sa poata invata si sa aiba rezultate. Este normal si ca parintii sa stie ca le sunt in siguranta copiii. Cred ca o componenta majora a proiectului este sistemul de monitorizare video, pentru ca este important ca elevii, si nu numai ei, sa stie ca exista o supraveghere continua".
I.R.