Liderii UE se tem de America mai mult decît de Rusia. Nu se vor rupe de Washington
„Blocul comunitar este paralizat de frica de SUA și toată lumea știe acest lucru”, se arată într-o foarte interesantă analiză a lui Timofey Bordachev, director de programe al Clubului Valdai, pentru Russia Today.
„Tulburarea provocată de ruptura transatlantică manifestată la recenta Conferință de securitate de la München va persista o perioadă de timp. Vom vedea mai multe declarații ale politicienilor vest-europeni, editoriale în ziarele britanice care îndeamnă Europa să țină piept Washingtonului și apeluri pentru autonomie strategică. Cu toate acestea, în ciuda acestui zgomot și furie, nimic fundamental nu se va schimba în relațiile SUA-UE.
Adevărata problemă nu este dacă Washingtonul va abandona Europa. Acesta este un pretext fals – o perdea de fum creată de liderii UE pentru a justifica supunerea continuă față de patronii lor americani. Europa rămîne în centrul politicii globale nu datorită puterii sale, ci pentru că se află pe linia de falie a confruntării SUA-Rusia.
Prezența armelor nucleare americane pe teritoriul european, miile de trupe americane staționate pe continent și relevanța continuă a NATO subliniază un fapt simplu: Washingtonul nu are nicio intenție de a-și slăbi controlul asupra aliaților săi europeni.
Comportamentul politicienilor europeni de astăzi este cel mai bine surprins de vechea poveste populară americană a Fratelui Iepure. Încolțit de Fratele Vulpe, iepurele imploră: „Fă orice, dar nu mă arunca în tufișul de spini!” – știind foarte bine că tufișul de spini este cel mai sigur refugiu al său.
Liderii europeni joacă teatru similar, deplîngînd perspectiva de a fi abandonați de SUA, știind foarte bine că Washingtonul nu va pleca niciodată cu adevărat.
De la Berlin la Paris, de la Roma la Madrid, liderii vest-europeni denunță public riscurile dezangajării americane. Dar acesta este un mare teatru. Teama lor reală nu este Rusia – ci posibilitatea ca Washingtonul să le asculte plîngerile și chiar să le permită să se descurce singuri.
Adevărul este că niciunul dintre statele majore ale UE – Germania, Franța sau Italia – nu dorește să se angajeze într-un război cu Rusia. Cetățenii lor nu au niciun apetit pentru acest lucru.
Spre deosebire de 1914 sau 1939, nu există o mobilizare în masă a publicului pentru conflict. Chiar și Polonia, în ciuda retoricii sale agresive, știe că electoratul său nu are stomac pentru o implicare militară prelungită. Cîteva mii de mercenari pot fi trimiși în Ucraina, dar aceștia nu vor schimba cursul războiului.
Excepția de la acest pragmatism o reprezintă statele mici, antirusești și vocale – republicile baltice, Republica Cehă și unele guverne scandinave.
Dar dacă Germania și Franța ar decide vreodată să urmeze o diplomație reală cu Moscova, preocupările acestor actori minori ar fi irelevante. Din punct de vedere istoric, gazoductele Nord Stream au fost construite în ciuda înrăutățirii relațiilor dintre Rusia și UE, deoarece interesele economice ale Berlinului au dictat acest lucru. Același lucru s-ar putea întîmpla din nou, în condițiile potrivite.
Cea mai mare temere a celor mai înfocați atlantiști europeni – în special în statele baltice și la Kiev – nu este Rusia. Este posibilitatea ca Germania și Franța să încheie un acord separat cu Moscova. Un astfel de scenariu le-ar retrograda în irelevanță, o perspectivă care le îngrozește mai mult decît orice altceva.
Dar capacitatea Europei de Vest de a trasa un curs independent este limitată de influența americană. SUA își mențin dominația prin prezența militară, penetrarea economică și operațiuni de informații în țări europene cheie. Germania și Italia, ambele învinse în cel de-al Doilea Război Mondial, rămîn sub supravegherea americană de facto.
Atît timp cît această realitate persistă, Europa va rămîne captivă din punct de vedere geopolitic – fie că vrea, fie că nu. Reprezentanții lui Donald Trump, în loc să semnaleze o retragere strategică, pur și simplu au ironizat liderii UE pentru dependența lor. Și totuși, aceiași politicieni europeni continuă să urmeze linia americană, repetînd narațiuni obosite despre amenințarea rusă și necesitatea de a apăra Ucraina.
De ce?
Pentru că se tem de consecințele represaliilor americane.
Timp de aproape 80 de ani, liderii vest-europeni au înțeles că ieșirea din rînd cu Washingtonul are consecințe. Atunci cînd Germania și Franța s-au opus războiului din Irak în 2003, reacția de respingere din partea SUA a fost rapidă și severă. Liderii europeni își amintesc bine acest lucru. Ei știu că orice provocare serioasă la adresa dominației americane nu va rămîne nepedepsită. Acest model s-a repetat în ultimii ani. În timp ce UE a urmat exemplul Washingtonului privind sancțiunile împotriva Rusiei, daunele economice au afectat în primul rînd industriile europene, nu pe cele americane. Cu toate acestea, liderii europeni nu au făcut mare lucru pentru a se opune acestor politici, temîndu-se de repercusiunile sfidării stăpînului lor transatlantic.
Un continent fără lideri
Dincolo de frică, un alt factor care paralizează Europa de Vest este propria sa lipsă de leadership politic. Elita europeană a fost înlocuită de birocrați de carieră care nu au altă viziune decît menținerea status quo-ului. Noua generație de politicieni este lipsită de previziunea strategică a predecesorilor lor. În locul unor oameni de stat precum De Gaulle, Adenauer sau Mitterrand, UE este guvernată în prezent de administratori care acordă prioritate perspectivelor lor personale de carieră post-politică – adesea în cadrul structurilor corporative sau instituționale americane. Acest lucru este valabil în special în statele mai mici precum Finlanda sau republicile baltice, unde politicienii caută cu disperare favoarea Washingtonului.Aceste țări acționează ca sabotori interni în cadrul UE, obstrucționînd orice eforturi serioase ale Germaniei sau Franței de a restabili relații pragmatice cu Moscova.
Dacă Europa ar fi cu adevărat lăsată să se descurce singură, Germania și Franța ar urma probabil o abordare mai rațională: încheierea unui acord cu Rusia, acomodarea cu ambițiile poloneze pentru a menține stabilitatea regională și prioritizarea legăturilor economice în detrimentul luptelor ideologice.
În ciuda deceniilor de retorică antirusească, niciun responsabil politic serios din UE nu se teme cu adevărat de Rusia. Europa de Vest are de-a face cu Rusia de peste 500 de ani. Elitele europene înțeleg punctele forte și punctele slabe ale Rusiei și au încredere în abordarea pragmatică a diplomației de către Moscova.
Nu se tem de Kremlin, ci de forța imprevizibilă și coercitivă a Washingtonului. În prezent, nu există nicio mișcare reală de eliberare de influența americană.
Ideea unei doctrine strategice suverane a Europei Occidentale rămîne în cel mai bun caz teoretică.
Politica „America pe primul loc” a lui Trump va continua să zdruncine relația transatlantică, dar, deocamdată, structurile de bază ale controlului american asupra Europei rămîn ferm în vigoare. Pînă cînd acest lucru nu se va schimba, UE va rămîne paralizată – nu de Rusia, ci de propria sa supunere față de Washington”.
Traducere și adaptare: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro
