Liga Campionilor : Barça a spulberat pe Bayern

Liga Campionilor : Barça a spulberat pe Bayern

0 4

Miercuri, 23 octombrie, s-au disputat ultimele nouă jocuri din etapa a 3-a a UEFA Champions League: Atalanta Bergamo – Celtic Glasgow 0-0, Brest – Bayer Leverkusen 1-1, Atlético Madrid – Lille 1-3, FC Barcelona – Bayern München 4-1 (FOTO), Benfica Lisabona – Feyenoord Rotterdam 1-3, Manchester City – Sparta Praga 5-0, RasenBallsport Leipzig – FC Liverpool 0-1, Salsburg – Dinamo Zagreb 0-2 și Young Boys Berna – Inter Milano 0-1.

Runda a început marți, 22 octombrie, cu meciurile: AC Milan – Club Brugge KV 3-1, AS Monaco – Steaua Roșie Belgrad 5-1, Arsenal Londra – Shakhtar Donetsk 1-0, Aston Villa – Bologna 2-0, Girona – Slovan Bratislava 2-0, Juventus Torino – VfB Stuttgart 0-1, Paris Saint-Germain – PSV Eindhoven 1-1, Real Madrid – Borussia Dortmund 5-2 și Sturm Graz – Sporting Lisabona 0-2.

În clasament conduce Aston Villa (cu 9 puncte), după care vin FC Liverpool (tot cu 9 puncte) și Manchester City (cu 7 puncte).

Primele opt clasate se vor califica automat în optimile de finală, în timp ce echipele care termină pe locurile 9-24 vor juca baraj pentru a-și asigura prezența în „optimile” competiției. Grupările care termină pe locurile 25-36 vor fi eliminate, fără acces în UEFA Europa League. Runda a 4-a se va derula în zilele de 5 și 6 noiembrie.

Actuala ediție a UEFA Champions League se desfășoară într-un nou format, cu 36 de echipe care susțin, inițial, opt meciuri contra a opt formații diferite, cu patru jocuri acasă și patru în deplasare.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.