Limba și scrierea dacă
Limba dacă a fost o limbă indo-europeană vorbită în antichitate de daci. Este considerată de unii savanți ca fiind înrudită cu limba tracă.
Nu există practic nici un text în limba dacă a cărui autenticitate sau a cărui apartenență la această limbă să fie unanim certificată de specialiști. Există implicit ipoteze și speculații, uneori contradictorii.
Cunoscutul geograf grec din epoca romană, Strabon, afirmă despre daci că „au aceeași limbă ca și geții” care „sunt mai bine cunoscuți de eleni, deoarece se mută des de pe o parte pe alta a Istrului și totodată mulțumită faptului că s-au amestecat cu tracii și cu misii.”
Din afirmația lui Strabon se deduce o relație lingvistică între daci și geți, dar totodată o relație între limba vorbită de daci și cea vorbită de traci.
Geograful grec însă nu își argumentează afirmația, opinia sa nefiind confirmată direct de alți autori.
Indirect, prin faptul că romanii i-au numit daci pe geți, așa cum susține printre alții și Pliniu cel Bătrân, se poate considera și o anumită relație lingvistică.
O altă sursă privind limba dacilor se regăsește în Tristele și în Scrisorile din Pont ale poetului roman exilat la Tomis, Publius Ovidius Naso, care inițial mărturisește că nu înțelege limba vorbită de geți și că geții, la rândul lor, râd prostește la auzul poemelor recitate de Ovidiu.
Poetul, însă, afirmă ulterior că a învățat limba geților și că a și scris un volum în limba acestora, în al șaselea an de exil, acesta fiind azi pierdut.
Citând o lucrare a lui Androtion, Claudius Aelianus (Felurite istorioare, VIII, 6) scrie că „se spune că dintre vechii traci nimeni nu cunoștea scrierea.” Dar tot el adaugă „Aceste informații le spune Androtion, dacă el poate fi pentru cineva un martor vrednic de încredere cu privire la cunoașterea scrisului și lipsa de învățătură a tracilor.”
Cea mai lungă inscripție în limba tracă (dar cu caractere grecești) pare să fie aceea de pe inelul de aur de la Ezerovo (Bulgaria), din secolul V a. Chr., în scriere continuă (61 semne pe 8 rânduri):
РОΛΙΣΤΕΝΕΑΣΝ/ΕΡΕΝΕΑΤΙΛ/ΤΕΑΝΗΣΚΟΑ/ΡΑΖΕΑΔΟΜ/ΕΑΝΤΙΛΕΖV/ΠΤΑΜΙΗΕ/ΡΑΖ/ΗΛΤΑ,
iar transcrisă cu caractere latine :
ROLISTENEASN/ERENEATIL/TEANESCOA/RAZEADOM/EANTILEZY/PTAMIEE/RAZ/ELTA.
Ințelesul ei nu s-a lămurit deși zeci de specialiști au incercat diverse traduceri. (D. Decev în 1914, 1915, 1952, 1957, V. Pârvan 1914, P. Kretschmer 1915, F. Ribezzo 1917, G. Seure 1920, V. Beșevliev 1927, C.G. Kurtides 1932, A. Blumenthal 1933, I.M. Kořinek 1935, Vl. Georgiev 1957, V. Pisani 1959, W. Merlingen 1960, R.Gl. Constantinescu, ș.a.).
O altă inscripție cunoscută este DECEBALUS PER SCORILO. A fost interpretată divers de specialiști, ca „Decebal, fiul lui Scorilo” sau ca o simplă marcă de olar.
Există și ipoteza că inscripția ar fi pur și simplu în latină și deci s-ar traduce „Decebalus prin Scorilo”.
Despre un set de plăcuțe de plumb* (primele plăcuțe au fost descoperite la Sinaia; ele au fost din aur, ulterior copiate în plumb, n.r.)s-a susținut de nespecialiști că includ un fel de cronică dacică scrisă în limba dacă și conținând litere care în marea lor majoritate sunt de sorginte greacă.
Cercetări asupra acestor plăcuțe nu au fost făcute niciodată în mod oficial, deși ele se află în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan, neinventariate, de mai bine de un secol.
Directorul institutului, Alexandru Vulpe, este printre cei care afirmă că plăcile ar fi niște falsuri, academicianul spunând, totodată, că nu i-a trebuit decât câteva ore pentru a-și da seama de acest fapt.
Vasile Pârvan considera de asemenea că ele sunt falsuri, fiind cunoscute pe timpul lui Pârvan drept „falsurile lui Hasdeu”.
Sunt și aceia care se întreabă, admițând validitatea ipotezei domnului academician Vulpe, de ce au mai fost păstrate tăblițele în subsolul institutului dacă acestea sunt într-adevăr falsuri.
Jurnalistul Dumitru Manolache, spre exemplu, observă în cartea sa că este „surprinzător cu câtă ușurință directorul institutului recunoaște că a încălcat legea”, pentru că „este simplu de constatat că, și sub direcțiunea domniei sale, în Institutul de Arheologie există obiecte a căror proveniență este încă nedeclarată, adică nerecunoscută oficial prin documente de inventariere și prin înscrierea lor în patrimoniul institutului, sub jenantul pretext că sunt falsuri. Or această atitudine contravine legislației care reglementează domeniul respectiv.”
Marele poet roman Ovidiu, exilat la cetatea Tomis, vorbește în poemele lui „pontice” despre daci și limba lor „barbară”, afirmând că a învățat-o și chiar a scris poeme în ea, fiind apreciat pentru aceasta de daci.
Dacă cele spuse de Ovidiu sunt adevărate și un volum cu poezii scrise de către Ovidiu în limba dacilor chiar a existat, trebuie să însemne că volumul ori nu a supraviețuit până în zilele noastre, ori a fost distrus, ori pur și simplu nu a fost încă descoperit. Existența reală a poemului rămâne nedemonstrată.
Referiri la scrieri dace apar când scriitori clasici din secolul al III-lea d.Hr. și secolul al VI-lea menționează legile lui Zalmoxis și Deceneu ca fiind scrise pentru a-i instrui pe geți.
Astfel, Iamblicus (circa 245- circa 325 e.n.) scrie „Pentru că i-a instruit pe Getae în aceste lucruri și pentru că a avut pentru ei legi scrise, Zalmoxis a fost considerat cel mai mare dintre zei.”
Iordanes despre Deceneu: „împărtășindu-le cunoștințe de fizică i-a făcut să trăiască în mod natural respectând legile lor pe care ei le au în formă scrisă până astăzi și le numesc belagine.”
De fapt, legile belagine sunt legile goților, nu ale geților, termenul fiind întâlnit în Origo Gothica (555 e.n.), cu toate că autorul textului pretindea că e vorba de legi străvechi. Mai precis, e vorba de legile ostrogoților.
Textul lui Iordanes nu este considerat izvor istoric de încredere, fiind menit să creeze un trecut glorios pentru noua clasă conducătoare.
Textul lui Iordanes, Getica, arată că unele din legile naturii ale lui Deceneu au fost chiar transcrise. Citând o lucrare a lui Androtion, Claudius Aelianus (Felurite istorioare, VIII, 6) scrie că se spune că dintre vechii traci nimeni nu cunoștea scrierea. Dar tot el adaugă – Aceste informații le spune Androtion, dacă el poate fi pentru cineva un martor vrednic de încredere cu privire la cunoașterea scrisului și lipsa de învățătură a tracilor.
Aristotel, contemporan cu Androtion, se întreabă în Probleme, XIX, 28 – De ce se numesc legi unele cântece?
Oare pentru că înainte de cunoașterea literelor se cântau, ca să nu se uite, precum era obiceiul la agatârși?.
Această populație este localizată de Herodot la izvoarele Mureșului.
Dio Cassius (Istoria romană, LVIII, 7, 1.) ne spune că Domițian trimisese la Roma între altele și o pretinsă scrisoare a acestuia, despre care se spune că a plăsmuit-o el. În aceeași lucrare, Dio Cassius mai arată că în momentul în care Traian a pornit împotriva geto-dacilor și se apropia de Tapae… i s-a adus o ciupercă mare, pe care era scris cu litere latine că atât ceilalți aliați, cât și burii sfătuiesc să se întoarcă și să facă pace.
Arheologul și istoricul român Constantin Daicoviciu consideră că pe vremea lui Burebista, scrisul era folosit pentru însemne religioase, politice, cu litere grecești, iar în vremea lui Decebal s-a trecut la caracterele latine.
Constantin Daicoviciu consideră însemnările de pe unele balustrade ale unui zid de la Grădiștea Muncelului reprezintă un album de nume de regi, mari preoți și alți demnitari (Istoria României, I, 1969, p. 327-328).
Pe un vas descoperit la Ocnița-Cosota (jud. Vâlcea) apare inscripția în greacă Regele Thiamarcos.
Pe un alt vas găsit la Grădiștea Muncelului scrie cu litere latine DECEBALUS PER SCORILO, interpretat ca Decebal, fiul lui Scorilo sau o simplă marcă de olar.
Sursa: România – țara mea de glorii, țara mea de dor
NOTA
* 1. Tablițele de aur(aur, care a finanțat realizarea Castelului), cu scrisul dacic, au fost descoperite la Sinaia, cănd s-au efectuat primele săpături pentru realizarea Castelului Peleș(construit între anii 1873 și 1914 ca reședință de vară a regilor României). Plăcuțele(cca. 200 buc.) au fost copiate în plumb, depozitate peste 100 de ani. Au fost furate, o parte importantă, după unele surse mai sunt cca. 40 buc. După unele surse la ruși se pare ca sunt posesorii mai multe tablițe chiar din aur. Mai multe informații aici: https://www.infobrasov.net/pe-urmele-tablitelor-de-la-sinaia-ce-cauta-regele-mihai-in-aceasta-poveste%EF%BB%BF/
2. Despre „tăblițe”, deși autorul articolului nu le pomenește, s-au tipărit mai multe lucrări. Cronică apocrifă pe plăci de plumb, autor Dan Romalo(este primul care realizeza fotografierea profesională a 87 tablițe din depozit, inainte de 1989), Enigma tablitelor de la Sinaia – Daniel Roxin, Tainele tablitelor de la Sinaia. Cronica adevarata a tracilor, autor A. Bucurescu; VORBELE DIN PLUMB. Plăcuțele de la Sinaia – Lectură intermediară”, autor, E. Nicolaescu.
