Linia 100 are acum un program de circulație corelat cu sosirea trenurilor în Gara CFR Brașov
În cadrul procesului de optimizare a rutelor și orarelor de transport, demarat de Asociația Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov, la cererea Primăriei Municipiului Brașov, RATBV va opera pentru linia 100 un program de circulație corelat cu sosirea trenurilor în Gara CFR Brașov.
Astfel, AMDDTPBV a aprobat, începând de mâine, 4 ianuarie 2025, modificarea orarului liniei 100 (Terminal Gară Brașov – Poiana Brașov), prin suplimentarea capacității de transport oferite și, respectiv, sincronizarea plecărilor cu sosirea unor trenuri în Gara CFR Brașov. Modificările vizează, în principal, corelarea între momentele în care se înregistrează flux mare de călători, generat de sosirea unor trenuri de lung parcurs, cu plecările autobuzelor pe linia 100, din Terminalul Gara Brașov.
Astfel, începând din 4 ianuarie, cursa ce se efectua la ora 8.55 va fi efectuată de la ora 9.15 din Terminalul Gară pentru a putea prelua eventualii clienți ce sosesc cu trenurile la orele 8.41, 8.59 și 9.08.
De asemenea, pentru a răspunde nevoilor de transport public spre centrul orașului și Poiana Brașov ale celor ce ajung cu trenurile ce sosesc în Gară la orele 9.27, 9.33 și 9.46, de mâine, RATBV va efectua încă o plecare pe linia 100 la orele 9.50 din Terminalul Gară Brașov.
Orarul cu noul grafic de circulație al liniei 100 va fi afișat de astăzi pe site-ul societății, www.ratbv.ro, precum și în toate stațiile de pe traseu. Afișele vor purta mențiunea „Valabil din 04.01.2025”.
D.D.