Lipsa încrederii – cel mai necruțător barometru
Motto:
Increderea nu se pierde decât o dată.
Nicolae Iorga
„Sunteţi nişte mincinoşi”!, „Nişte mincinoşi ordinari”! – astfel se traduce refuzul în buclă al unei mari părţi a populaţiei României de a mai respecta regulile antipandemie impuse de guvernanţi.
Cei care se îmbulzesc pe litoral asta transmit, de fapt, autorităţilor: „Nu vă mai credem! Sunteţi nişte mincinoşi”!
Participanţii la mari petreceri populare (nunţi, botezuri, mitinguri, celebrări de victorii la fotbal etc.) tot asta comunică preaputernicilor zilei: „Nu vă mai credem! Sunteţi nişte mincinoşi”!
Cei care nu poartă mască în mijloacele de transport în comun sau în incinte de interior aglomerate cum sunt mall-urile, tot asta răcnesc din toţi bojocii frondei lor: „Nu vă mai credem! Sunteţi nişte mincinoşi”!
Iată sloganurile la ordinea zilei.
„Nu vă mai credem!
Sunteţi nişte mincinoşi! Ordinarilor!”.
Tătaru, Orban, Iohannis au fost aduşi de către populaţie la un numitor comun: „mincinoşi”! Ceeace, la numărător, îi adună pe toţi în aceeaşi oală a oprobriului: „necredibili”.
Aici nu discutăm despre cine are dreptate, nici despre severitatea virusului, nici despre oportunitatea unor măsuri. Aici discutăm despre scăparea de sub control a unei situaţii extrem de grave, care ameninţă o întreagă ţară. Despre mincinoşi, minciuni, fariseism, cauze şi consecinţe.
Culmea e că valul devastator al dezbinării societăţii româneşti pe criterii politice, care până la pandemie părea de nestăvilit, a fost spart, în doar 4 luni de guvernare haotică, de revolta oamenilor cât de cât raţionali în faţa minciunilor autorităţilor galbene. Cu excepţia propagandiştilor de meserie care, prin diviziile lor de presă cu epoleţi, execută ordinele, nu le discută, toţi ceilalţi au înţeles că nu se mai poate continua aşa.
Lipsa de transparenţă, dezinformarea premeditată, manipularea ticăloasă, exploatarea în scop politic a unei nenorociri generalizate trebuie să înceteze. Acum, imediat, fără derogări. Pentru că, altfel, dezastrul care ne paşte ne va lovi în plin, deloc selectiv, pe toţi.
Cei care protestează acum în Piaţa Victoriei nu provin nicidecum din electoratul pesedist. Dimpotrivă! După mesaj şi comportament ei par a fi o aripă mai radicală a USR-ului, cu filiaţii în PNL.
Indisciplinaţii ce nu poartă mască unde ar trebui şi zeflemisesc distanţarea fizică organizând ostentativ chiolhanuri şi paranghelii vin din altă lume decât cea a pensionarilor şi a trăitorilor de pe o zi pe alta.
Useriştii fanatici anti PSD sau pemepiştii mufaţi la privilegiile guvernării liberale actuale nu pot fi bănuiţi de blaturi cu stânga. Şi, totuşi, se alătură din ce în ce mai mult nemulţumirii populare.
Ce i-a apucat, oare, pe toţi aceştia care până mai ieri îi asigurau lui Klaus Iohannis procente de peste 60% în sondaje, să se întoarcă împotriva lui şi a guvernanţilor liberali într-un mod atât de evident şi ameninţător?
Răspunsul e simplu: şi-au pierdut încrederea!
Îi copleşeşte, cu fiecare zi care trece, sentimentul terifiant că sunt minţiţi grosolan şi împinşi spre prăpastie la grămadă cu gloata. Din care, îşi dau seama acum, fac şi ei parte, deci riscă a fi sacrificaţi.
Klaus Iohannis e mincinosul ţanţoş. El e deasupra, intangibil, întuchipând făţărnicia pe catalige! Nu-i ajunge nimeni la nas, ca să i-l măsoare sau să-i observe roşeaţa de fabulă. Total lipsit de imaginaţie, el nu ştie să mintă creativ, cu forţă de seducţie. Minte dispreţuitor, plat, repetitiv, ofensator pentru inteligenţa celui căruia îi livrează minciuna. „Ăsta chiar mă ia de idiot”? se învârtoşează până la urmă victima.
„Chiar crede, când îl laudă deşănţat pe Orban sau pe Câţu, că mă poate prosti cu măscăricii ăştia?” Şi uite-aşa apare neîncrederea. Care, odată instalată, se eternizează.
Ludovic Orban e din altă specie: mincinosul gurist. Funcţionează cu intensităţi variabile, cu gudurări şi îmbăţoşări, în funcţie de cifra octanică şi de solfegiul de interpretat. Minciunile lui sunt transmise de preferinţă oral, prin lingere, scuipare sau vomă, după sentimentele nutrite faţă de destinatar şi după secreţiile bahice sau nicotinice ale momentului. Niciodată nu poartă corect masca (atunci, rar, când o poartă), însă pretinde ritos boborului ascultare şi jandarmilor o intransigenţă nemiloasă. Sigur că nu-l mai ia nici dracu’ n serios.
Indivizii ăştia doi pur şi simplu nu inţeleg natura umană. Nu înteleg repulsia omului obişnuit de a se vedea minţit ca ultimul cretin. Minţit frumos, da! A funcţionat de atâtea ori! Dar minţit cu dispreţ… Imposibil de înghiţit.
Băi frate, de acord, PSD-ul a fost prost, a fost rău, a fost de înlocuit! Toţi cei care l-au votat pe Iohannis a doua oară erau convinşi de asta. Nu le mai trebuiau argumente în plus! Case closed!
De ce să vii, atunci, cu invenţii ca pentru handicapaţi, cu minciuni străvezii, să le pui in cârcă pesediştilor şi ce n-au făcut, şi ce n-au spus, şi ce n-au gândit? Doar ca să scuzi prin asta gogomăniile proprii? În loc să ţi le asumi şi să încerci a le repara onest?
Am ajuns oaia neagră a Europei în materie de infectări şi interdicţii, iar preşedintele Iohannis o ţine langa cu „guvernul a luat cele mai bune măsuri”, cu „Orban este un premier excelent” şi cu „PSD zădărniceşte lupta antipandemie”. Las la o parte faptul că face asta fără nicio jenă, fără a avea câtuşi de puţin sentimentul ridicolului; dar să nu-şi dea seama singur, să nu aibă nimeni din jur curajul să-i spună că în felul acesta ajunge de râsul şi de ura lumii? Că, dimpreună cu premierul lui trubadur, întruchipează pentru tot mai mulţi români versiunea dâmboviţeană a doi mincinoşi celebri: Munchausen de la Palatul Cotroceni şi Pinocchio de la Palatul Victoria?
Ceva, ceva, se pare că, totuşi, au început să priceapă şi ei. Pentru că, în apariţiile lor publice din ultimele zile, prezintă unele indicii coloristice tegumentare care pot fi interpretate ca simptomatice: domnul Iohannis e tot mai livid iar domnul Orban tot mai tuciuriu.
Eu cred că a început să li se facă frică. Pentru că, ce altceva decât frica, putea să-i împingă la ordonarea unor intervenţii ale jandarmilor atât de stupide, oribile, disproporţionate şi provocatoare precum cele două, recente, de la metrou şi de la manifestaţia din Piaţa Victoriei?
Sau poate că le-a şoptit cineva spusele lui Nicolae Iorga din motto: „Increderea nu se pierde decât o dată”. Şi, înţelegând că au pierdut încrederea românilor, şi-au dat seama că sunt pierduţi.
