Litoralul romanesc ramane fara plaja

Litoralul romanesc ramane fara plaja

0 141

Dupa mai multi ani de debandada democratica in ingrijirea malului marii, asa cum se facea candva, iata ca sudul Litoralului risca sa ramana fara plaje dupa ce furtunile au devastat statiunile Jupiter si 2 Mai.
Anul acesta, parca mai mult ca niciodata, fenomenele meteorologice deosebite care au avut loc la noi in tara si-au pus amprenta asupra mediului. La malul marii, portiuni intregi de plaja si de faleza au disparut sau sunt pe cale sa dispara, timp in care autoritatile nu pot gasi decat solutii de moment sau proiecte „de viitor”.

Dar oare aceste autoritati, locale si centrale, nu au auzit de diguri protectoare, cum s-au facut candva?

Semnalele de alarma au fost date mai ales pentru nordul litoralului, pentru Mamaia si Eforie si, in mai mica masura, pentru Costinesti – Vama Veche. Insa sudul litoralului este intr-un pericol cel putin la fel de mare.

Faleza din Mangalia, de pe portiunea Plaja Diana – Hotel „Paradiso”, reabilitata in urma cu cinci ani, s-a inclinat deja destul de mult, iar bucatile de piatra se prabusesc periodic.
Catre nord, la Costinesti, furtunile din ultimele luni au afectat destul de serios micul port amenajat artificial:
„Au fost dislocate pietrele, iar puterea valurilor a afectat pana si stabilopozii. Am trimis o adresa DADL-ului pentru a fi refacut tot portul, pentru ca suntem ‘prinsi’ in proiectele de reabilitare a zonei in urma fenomenului de eroziune”, afirma viceprimarul Costinestiului, Marin Baduica.

La sud de Mangalia, la 2 Mai – Vama Veche, fenomenul eroziunii a scapat de mult timp de sub control, iar in prezent se asteapta avizele necesare pentru pornirea lucrarilor de reabilitare a falezei. Responsabili ai Administratiei de Bazin Dobrogea Litoral spun ca studiul de fezabilitate pentru stoparea eroziunii din 2 Mai – Vama Veche (arie protejata prin lege), este gata. Odata avizat proiectul, acesta va fi trimis spre finantare catre minister, existand doua variante posibile de reabilitare a falezei. Una dintre acestea ar presupune „completarea” suprafetei cu pamant, cea de-a doua solutie, cea mai ieftina si, se pare, si cea mai agreata, ar fi cea de „taiere” a coamei falezei si deplasarea acesteia catre interior, avand o „baza” de beton.

Plajele cele mai afectate de fenomenele meteorologice din ultima jumatate de an sunt, de departe, cele de la 2 Mai si de la Jupiter. Unele sunt dintre cele clasificate ca fiind „ne-turistice”, adica nu sunt prinse intr-un plan oficial al Administratiei de Bazin Dobrogea Litoral. Este cazul plajelor mici dintre 2 Mai si Vama Veche, folosite vara, cel mai des de amatorii de nudism.
Iar daca in urma cu mai puþin de patru ani suprafata cu nisip era una destul de consistenta, multe dintre aceste zone nu mai pot fi numite „plaje”, fiind in prezent o adunatura de pietre si gunoi.

La Jupiter, unde, spun cunoscatorii, curentii s-au modificat mult in ultima vreme, ducand in larg nisipul, iar furtunile au contribuit din plin la distrugere, plaja este afectata in proportie de 60%. Crevase adanci au sapat in nisip, pana pe aleea care desparte plaja de lacul din statiune.
In pericol de prabusire este si una dintre terasele aflate in apropierea marii, care abia se mai mentine in picioare datorita pilonilor de sustinere.

Se pare ca a venit vremea ca ministrul Dezvoltarii si Turismului sa lase la o parte proiectele megalomane, imposibil de realizat daca ai o temelie subreda.
In rest, oameni buni, luati-o la vara spre bulgari unde, se pare, nu au bantuit furtuni. Sau ei sunt altfel organizati?

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.