Love story romano-suedez la Goteborg!
Josefin Karlsson, o suedeză intrigată de abuzurile la care era supus un bărbat care cerșea în fața magazinului în care își făcea cumpărăturile, a dorit să-i ofere puțină compasiune și a intrat în vorbă cu el. Discuția a fost mai interesantă decât se aștepta… Faptul s-a repetat pana … în decembrie, cand cei doi s-au căsătorit!
„Am fost atât de șocată de modul abuziv în care unii dintre localnici se comportau față de acest cerșetor. Nimeni nu căuta să înțeleagă de ce venit în Suedia și de ce a ajuns în situația aceasta”, declară Josefin Karlsson pentru… cotidianele suedeze care au relatat pe larg povestea de dragoste.Josefin, 38 de ani, mamă a șase copii, a încercat să-i facă viața mai ușoară cerșetorului.
Îi ducea câte ceva de mâncare, pături, o pelerină de ploaie. Într-o bună zi, atunci când trecea pe lângă el, în drum spre casă, cerșetorul a salutat-o. Nu-și mai aduce aminte nimic altceva decât de faptul că a roșit foarte puternic...Idila s-a născut cu dificultăți, comunicarea dintre cei doi făcându-se într-o engleză în care mâinile probabil aveau un rol mult mai important decât cuvintele.
Josefin a aflat că tânărul cerșetor se numește Florin, că avea 21 de ani și că plecase în lume să-și caute norocul dintr-un sat din România, unde mai avea încă 12 frați !!.”
Discuțiile noastre deveneau din ce în ce mai lungi. Îmi doream neapărat să știu și să înțeleg ce-i face pe acești oameni să-și părăsească căminele și să cearșească. Am vorbit ore în șir despre cum e viața în România și în Suedia”, spune Josefin. Treptat discuțiile dintre cei doi s-au transformat în ceva mai mult. În fiecare dimineață Josefin cobora și-și petrecea ziua alături de Florin, spre seară conducându-l în parcarea în care își avea culcușul.
Legătura dintre cei doi devenea din ce în ce mai stabilă, uneori făceau mici excursi singurii, sau cu cei șase copii al Josefinei care jucau fotbal cu Florin și prietenii săi. Într-una din seri, Florin, care îi ceruse împrumut telefonul pentru a vorbi cu rudele de acasă, a sunat-o și i-a spus că nutrește sentimente puternice pentru ea și că dorește să fie împreună, așa cum se zice, până când moartea îi va despărți. Firește, Josefin i-a atras atenția că este mama a șase copii și asupra diferenței de vârstă dintre ei, Dar ce mai conta asta, în fața sentimentelor…
Cei doi și-au unit de curând destinele în fața ofițerului stării civile. Josefin a purtat pe cap o coroniță de flori împletită chiar de fiica sa cea mare, în vârstă de 16 ani. Martori ai ceremoniei au fost Solei, sora miresei, și Veronica, sora mirelui, sosită special din România pentru a participa la acest eveniment. Printre ceilalți invitați s-au numărat și câțiva dintre prietenii lui Florin, tot cerșetori prin Goteborg. …
Aici, la Halmstad, vom trăi împreună o viață jumătate suedeză, jumătate românească, iar Florin își va împlini visul de a avea o mică grădină de legume și de a crește animale, poate găini, poate porci, dar si nu stiu ce model original de accelerator de particule mai potrivit, spune sotzul, intr-o tara cu restrictii la consumul de alcool”, le spunea Josefin ziariștilor de la Goteborgs Posten.
Mai rămâne de precizat faptul că ocupația Josefinei va rămâne în continuare cea de mamă a celor șase copii, alocațiile oferite de statul suedez pentru creșterea acestora fiind mai mult decât suficiente! (Goteborgs Posten)
fara poza acceleratorului,n-are nici-un haz…