Lovituri de stat cu repetiție date „Pe marginea prăpastiei”
În decembrie 1989 „Ne-am trezit din hibernare/ Şi-am strigat cât am putut:/ Sus Cutare! Jos Cutare!/ Da’ cu asta ce-am făcut?// Am dorit, cu mic, cu mare,/ Şi-am luptat, cum am ştiut,/ S-avem nouă guvernare/ Da’, cu asta ce-am făcut?//…” (Constantin Tănase)
În decembrie ’89 s-a întâmplat ca în schiţele lui Nenea Iancu şi a Conului Leonida: tărăboi, pocnituri, focuri de armă cu mii de cartuşe oarbe, alăturate celor cu încărcătură de război şi cu destinaţie selectată, spectacol de lumini cu reflectoare şi trasoare, huruit de şenile şi zgomot de autoamfibii, pichete de ostaşi în uniforme, haos…
Mult, mult zgomot de fond pentru crearea „atmosferei” necesară scenariştilor şi regizorilor. Faptul că în faţa fostelor Comitete locale ale P.C.R. s-au strâns mulţimi de curioşi care încă nu realizau ce se întâmplă, faptul că nişte profitori ai momentului au pătruns în instituţii şi au devastat încăperile, faptul că s-a dat foc unor cărţi (au mai făcut-o şi alţii prin anii ’30-’40 ai veacului trecut), au fost împușcați oameni şi s-a zbierat „Jos!”, înseamnă, în concepţia unora, „revoluţie”.
Alături de marii potentaţi, instalaţi ulterior în fotoliile guvernamentale şi haita de „demnitari”, apărută în urma evenimentelor din decembrie ’89 au mai beneficiat „revoluţionarii de profesie” sau cei infiltraţi conform programului. Minciună, intoxicare, jaf, profit – pentru cei avizaţi – şi distrugeri și pagube la vedere „pentru tot românul”.
Pe scena în aer liber, urlând cât îl ţineau bojocii din balconul luminat „a giorno”, actoraşul de curte a dirijat tirul criminal având drept țintă Biblioteca Universitară din Bucureşti.
Şi nu s-a tras cu orice fel de gloanţe. Martorii oculari au văzut oameni cu arme „ciudate”, arme care s-a demonstrat ulterior că utilizau cartuşe cu mare putere termică la impact. Se pare că „ţintă” erau anumite documete ale dăinuirii românilor pe teritoriul multimilenar.
„Vecinilor” noştri le stăteau în gât aşa că nu au scăpat prilejul şi, cu sprijinul semnatarilor Declaraţiei de la Budapesta au reuşit să le distrugă împreună multe documente, lucrări de artă şi cărţi.
Cum de nu i-a pălit şi pe ei, pe „protagoniştii” vreun glonţ rătăcit? Poate aşa tăceau, că de, „tăcerea e de aur”. Ar fi mărit numărul „victimelor colaterale”, dar ar fi adus un real serviciu poporului român.
În decembrie 1989 „revoluţionarii” nu au fost nici măcar de catifea, nu au fost eroi, doar figuranţi naivi şi victime ale marelui spectacol de carnaval. Din culise, „regizorii” lipsiţi de scrupule – atât cei din ţara cât mai ales din afara ei, trăgeau sforile – spre dauna românilor cinstiţi, dar creduli. Inerent, pentru a da greutate şi autenticitate momentului, mulţi nevinovaţi au plătit cu viaţa verosimilitatea spectacolului.
Din ordinul criminal al unui nemernic numit ad-hoc ministru al armatei, agent K.G.B.-G.R.U dovedit cu mulți ani înainte, au fost mitraliaţi tineri şi vârstnici, de-a valma. „Teroriştii” uciși s-au dovedit a fi fost ostaşi români, trădați și transformaţi în ţinte și batjocoriți după ce au fost secerați de gloanțe (cazul Trosca).
Ulterior, dreptul la viaţă din articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului a fost încălcat prin lipsa de eficienţă şi de imparţialitate a anchetelor, fără a se fi întocmit acte de cercetare. Revoluţie în ’89? Nu, haos programat!
România a fost vândută la preţ de fier vechi sau dată pe gratis ca tribut la Înalta Poartă descrisă atunci ca Farul din Alexandria.
Industrie nu mai avem – a fost vândută la preț de fier vechi după dorința primului prim ministru de după ’89.
A patra flota comercială a lumii a fost transformată în fantomă plutitoare, hălăduind pe mări şi oceane sub diverse pavilioane, asemenea „Olandezului zburător”.
Agricultura e „în aer”, iar aviația, la pământ. Armata României (acum avem o „armată de profesionişti!” care, în fapt, „există, dar lipseşte cu desăvârşire”).
Oastea Ţării nu mai ajunge nici măcar pentru o paradă. Apelăm tot la trupele de ocupație. Mareșalul se răsucește în mormântu-i inexistent. Au rămas doar câtiva mercenari pentru acţiuni în afara ţării, dintre care unii s-au întors acasă în sicrie. Nu ajungeau escrocii băştinaşi, ne-au năpădit căpuşele „de import” și de ocupație.
Cumpărăm fregate și rable blindate casate de alţii pentru a le folosi drept nave de luptă și transportoare. Am cumpărat avione de vânătoare F16, cu mii de ore de zbor la activ – adevărate sicrie zburătoare – pe care piloţii noştri – atâţia câţi mai sunt – le detestă, iar americanii, parţial, pe banii fraierilor, ne vând în avans, dar cu banii jos, avioane F35. Le cumpărăm pe rupte, dar de primit le vom primi peste trei decenii pe post de piese de muzeu. Gata ruginite.
Împotriva tuturor prevederilor Constituției și a legislației actuale escrocul de la București a dat fără nici un drept legal, pe gratis, escrocului de la Kiev, sistemul de apărare „Patriot”, cumpărat cu bani grei de la americani. „Cine se-aseamănă, se adună”, iar prostul trage ponoasele.
Bogăţiile solului şi subsolului României nu ne mai aparţin. Doar străinii au licenţe de prospectare şi de exploatare a comorilor româneşti.
Cumpărăm haine „second hand” şi mâncăm E-uri și nanoparticule pe pâine introduse în hrana zilnică după binefăcătorul „Codex alimentarius”.
Tinerii au fost îndrumaţi şi încurajaţi de guvernele postdecembriste să emigreze, iar cei rămași participă nepăsători, fără mustrări de conştiinţă, la distrugerea României.
Am ajuns de râsul Europei, mai cu seama prin preşedinţii, prin premierii şi miniştrii post-decembrişti, în special zburătorul cu avioane de lux.
Cu sprijinul neisprăviţilor ce ne-au condus în ultimele decenii şi al F.M.I., ponderea economică a României în al treilea deceniu al mileniului trei se află mult sub jumătatea celui mai prost an ceausist – 1989, an în care românii au câştigat dreptul de a striga la lună. Oricum, nu ascultau decât cei avizaţi, numai pentru a regla frecvenţa pe canalul optim.
Acum, în pragul sfintelor sărbători ale Crăciunului însângerat şi ale trecerii dintre ani, când agresiunea împotriva fiinţei naţionale româneşti este în plină desfăşurare, o dovadă de „Minima Moralia” ar fi ca măcar unul, unul singur dintre cei care au deţinut sau deţin instrumentele puterii în România, să aibă demnitatea de a afirma, asemenea unuia dintre eroii naţionali al românilor:
„Declar solemn, în acest ceas, că în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea toate greşelile pe care, eventual, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcutˮ.
Dar cine s-o facă?
Sfidând Constituția, interesele și legile României, la 12 decembrie a.c., Guvernul a transmis spre spre dezbatere și adoptare Parlamentului două legi propuse de M.Ap.N. (care nu mai este în slujba poporului român, ci ordonanța ocupantului), drept pentru care cunoscuta replică a lui Farfuridi: „Trădare să fie dacă interesele partidului o cer, dar să știm și noi!” este de strictă actualitate. Dar asta o știm de 35 de ani. Iată isprăvile trădătorilor de țară care vor să ne arunce în războiul altora: – „Legea războiului pe timp de pace” – prin care este legalizată supravegherea cu si prin toate mijloacele tehnice actuale a intregii populatii inclusiv pe timp de pace, dar si cedarea comenzii armatei române către armate străine (pot fi și altele decât cele N.A.T.O.). – „Legea aviației” – prin care se cedează comanda controlului spațiului aerian al României către armatele de ocupație străine.
Să nu vă mirați când militarii americani sau ai altei nații vă vor intra în case, vor rechiziționa ce le convine și vă vor aresta, iar dacă vă veți opune, vor trage în plin. Pe unde au trecut americanii au lăsat dezastru. Nu suntem de-ai lor! Nu avem cui reclama.
La 35 de ani după marea cacealma decembristă România fost adusă din nou „Pe marginea prăpastiei”! Mai rău decât în epoca fanariotă și sub escrocul Carol al II-lea. România nu mai este țară, nici măcar colonie. Este un teritoriu sub ocupația militară a americanilor aduși de Băsescu.
Circul recentelor „alegeri” de care s-a ales praful e jocul globaliștilor. În aer e stare de război, iar cel mai mare escroc al postdecembrismului s-a reașezat pe un scaun pe care nu-l merită și nici nu-i mai aparține, printr-o lovitură de stat. Cu așa-zisa Justiție aplicată strâmb prin C.C.R. (care invalidează, nu anulează alegeri), când vom avea un adevărat Proces al Marii Trădări Naționale?
Când alții anulează „înțelegerile” europene, România dă din nou cu oiștea-n gard. După lovitura de stat de pe marginea prăpastiei, aud că România ar fi fost primită în Schengen. Mare performanță pentru gașca guvernantă din Țara lui Papură și Sparangel Vodă. Ne-au admis abia acum când – după cum declară unele surse -, Austria, Cehia, Ungaria, Germania, Italia, Franța, Norvegia, Danemarca, Suedia, Slovenia și Olanda au reintrodus controlul la granițe. Dreptul României trebuia respectat și România trebuia să fie admisă sine die în Schengen odată cu intrarea în lagărul de exterminare U.E., la 1 ianuarie 2007. Iar și-au bătut joc de noi, aleșii neamului fac plecăciuni, iar bătăile în piept se aud ca tobele sparte. Să spună cineva dacă unica soluție de salvare pentru români este alta decât RO-Exit! Dificil, dar nu imposibil.
Dictatura își arată colții. Posturi de televiziune anunță că mascații ar fi mers acasă la comentatorii „nefavorabili” de pe internet, să-i aresteze. Așa o fi? „Democrația” dâmbovițeană-sorosistă concurează cu cea a României anilor ’50 ai secolului trecut. Zăngănitul armelor și huruitul șenilelor îl aud toți românii, iar eroul romanului lui Dostoievski, reinstalat confortabil pe fotoliul nemeritat rânjește grețos spunându-ne: „Iar v-am făcut-o!”
P.S. – Un glumeț face haz de necaz în spațiul virtual. Ne anunță că sora Elenei Lasconi, Kamala Harris, ar fi făcut și ea cerere la C.C.R. să anuleze alegerile din țara partenerului strategic. Senilul abia așteptă să facă la fel ca dulapul de la CotroceniI.
Nu râdeți, astăzi când cu 100 de clotilzi umpli un lascon și modelezi o kamală, totul e posibil!
Un altul, de alt calibru, întreabă retoric: „Nu înțeleg de ce nu le dăm ucrainenilor și canalul Bâstroe, ba chiar toată Delta Dunării. Ar fi un semn de mulțumire din partea românilor, către ucraineni…”.
Și iarăși zic: „Trădare să fie dacă interesele partidului o cer, dar să știm și noi!”.
Să nu mai fim masochiști!
Autor: Ion Măldărescu
Aranjament grafic – I.M.
Sursa: art-emis.ro
