Lupi tineri la stana lui Becali
Ca Gigi Becali e un produs exclusiv de presa, stiam de ceva vreme. Banuiala ca latifundiarul este, de fapt, doar o facatura media, mi-a fost intarita saptamana trecuta. Dupa ce am vizionat trei seri la rand pe Nationalul fratilor Micula emisiunea la care un june parfumat pe nume Madalin Ionescu isi zice moderator, m-am convins definitiv ca baciul de la stana PNG este, de fapt, un bruiaj nenorocit de televiziune. La butoane, insa, nu mai stau rinocerii institutiilor ci niste teleasti imberbi, care au copiat vartos la deontologie inainte de a ajunge pe scaunul de realizator de emisiuni
Saptamana a debutat cu prezenta in sudio a ziaristului Cornel Nistorescu, retras de ceva vreme in umbra unui saptamanal clujean si a edificiilor in care investeste pe piata afacerilor imobiliare. Nu stiu ce l-a determinat pe fostul editorialist de la „Evenimentul zilei” sa se infiinteze la o emisiune modesta rau, dar foarte guresa si triviala in zilele cand trece pe-acolo Gigi Becali. Si cum patronul Steaua are drum prin zona mai in fiecare zi, tanara speranta Madalin s-a obisnuit sa-i centreze slugarnic lui Jiji, din extrema cealalta a studioului, numai mingi de gol.
Oripilat de topaitul sprintar al scorului electoral in partea de tabela a lui Becali, Nistorescu a spus pe post doua amanunte interesante despre ciobanul patriot, pe care nu le-am auzit pana acum din gura nimanui. Primul ne statea tuturor pe buze, dar n-am avut unde sa-l zicem: protevistii cu precadere, dar si celelalte posturi, sunt capabili sa faca din orice scuipat al patronului de la Steaua pe pardoseala din palatul pe care-l restaureaza o stire de dat la televizor. Simpla umflare a bojocilor becalici, in peambulul unei injuraturi groase, este continuata cu mimetism dobitoc de redactorii de stiri sportive, care ne tin permanent la curent cu ce a mai facut Becali. Sau cu ce n-a facut, daca i se intampla in vreo zi sa n-aiba inspiratie.
Al doilea o fi cules din medii la care noi n-avem acces; Nistorescu a pretins ca faimoasa avere din Top 300 nu i-ar apartine in totalitate lui Gigi Becali, care este folosit drept paravan de diversi achizitori, mai discreti sau, pur si simplu, mai evazionisti.
La asa insulte, Becali nu s-a rabdat sa nu telefoneze in direct si apoi sa dea buzna neinvitat in studio, far’ de ciorapi, cum l-au prins deconspirarile in viloiul lui de roman cu frica lui Dumnezeu. Nistorescu a preferat sa plece pentru a evita o confruntare inegala.
A doua zi l-a apostrofat, pe buna dreptate, pe moderatorul Madalin, care a permis patrunderea lui Becali cu forta in studio, un spatiu ce trebuie protejat de invazii de felul asta mai abitir decat o unitate militara. As!; Madalin, ferches, impertinent, naclait in cap c-o briantina subtirica de cultura generala , nu-ntelegea unde greseste cand isi face limba covor sa calce Maybachul pe ea.
A treia zi a facut ce stie el mai bine: l-a repus pe Becali inapoi pe piedestalul din studio si i-a tinut servil galeata pentru varsat laturi.
Junele Madalin si doar putin mai varstnicul sau confrate de la OTV, Dan Diaconescu, sunt doua tonomate in care Becali baga doua-trei fise si trage intotdeauna castigator. La randul lor, cei doi lachei de presa trag la sigur de maneta Becali pentru a marca la rating in fiecare seara. O convietuire mediatica de mare succes de ambele parti.
Cioban stilat, Becali si-a angajat la stana numai lupi tineri.
Vifor Rotar