,,Lupii” au răpus din nou MAC-ul!

,,Lupii” au răpus din nou MAC-ul!

0 391

La fel ca în meciul din Ungaria, disputat saptămâna trecută, şi joi seara, confruntarea dintre Corona Braşov Wolves şi MAC Budapesta, a fost spectaculoasă şi s-a încheiat cu goluri puţine. Echipa Braşovului a realizat un meci foarte bun, dominându-şi partenera de întrecere şi impunându-se cu 2-1. Ian Mcdonald a deschis scorul în minutul 07’08’’, la capătul unei faze colective de excepţie. MAC a egalat în min. 15’30’’ şi a fixat scorul la prima pauză, 1-1. A doua repriză a fost foarte bine abordată de elevii lui Martin Lacroix, care au avut multe ocazii, fructificând una dintre ele, în min. 34’22”, prin Peter Zsolt. Chiar dacă jocul a fost aprig, în cea de-a treia repriză nu s-a mai înscris, iar ,,lupii” au încheiat învingători, după un meci mare, în care au ,,răpus’’ o echipa cu pretenţii, urcând pe locul II în clasament.
,,A fost un meci bun de hochei, a semănat chiar cu un meci de play-off. MAC este o echipă foarte bine pregatită şi antrenată, dar noi am reuşit să îi învingem de două ori, în două săptămâni. Consider că noi am avut o coordonare mai bună pe gheaţă. Sunt mândru de jucătorii mei, trebuie să felicit toată echipa, în frunte cu portarul Toke, care a făcutun meci de excepţie.”, a spus Martin Lacroix, antrenor principal Corona Braşov
Următoarele meciuri ale Coronei vor fi sâmbătă şi duminică, 15 şi 16 octombrie, ora 18.30, cu Steaua, în Campionatul Naţional.
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.