,,Lupii”, învinşi de Ferencvaros : 3-5 !

,,Lupii”, învinşi de Ferencvaros : 3-5 !

0 542

Corona Braşov Wolves şi Ferencvaros au jucat un meci interesant la Braşov, în faţa fanilor braşoveni, entuziaşti ca de fiecare dată. Corona a condus cu 1-0 (gol Klempa), însă, în partea a doua a meciului a fost de nerecunoscut, iar oaspeţii au înscris rapid trei goluri (unul, prin fostul fundaş al Coronei, finlandezul Hietamaki!). În repriza a doua, echipa braşoveană a căutat mult combinaţiile, nereuşite însă, a şutat sporadic şi nu a reuşit să înscrie din situaţii clare…Repriza a treia a adus un licăr de speranţă în tabăra ,,lupilor”, pentru că aceştia au agalat rapid situaţia, prin reuşitele lui Istvan Nagy şi Zsombor Balazs! A fost o speranţă deşartă, pentru că, în superioritate, Corona a încasat un gol incredibil, care a înclinat din nou balanţa în favoarea echipei vizitatoare…Ultimele două minute ale meciului au relevat neputinţa trupei antrenate de martin Lacroix, pentru că, incredibil, dar adevărat, Corona nu a reuşit să egaleze în dublă superioritate numerică!! Mai mult, sacrificând portarul, Corona a mai luat un gol de final, care a pecetluit scorul : 3-5 (1-0, 0-3, 2-2) Fanii echipei braşovene au găsit totuşi puterea să-şi aplaude şi să-şi încurajeze favoriţii, la finalul meciului…Frumos exemplu de ataşament
,,Este un rezultat dezamăgitor pentru noi, am avut multe superiorităţi, din care nu am reuşit să fructificăm decât de două ori. Am făcut multe greşeli, s-a produs şi un blocaj emoţional al jucătorilor noştri, dar trebuie să recunosc că, în final, Ferencvaros a jucat mult mai bine decât noi şi a câştigat. Jucătorii mei au încercat tot ce s-a putut, dar nu am avut noroc în această seară.”, a spus Martin Lacroix, antrenor principal Corona Braşov
Următorul meci al ,,lupilor” în Liga Mol se va derula sâmbătă, la Miercurea Ciuc, în timp ce săptămâna viitoare va începe cu o nouă partidă tare, acasă, împotriva celor de la UTE.
Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.