,,Lupii” revin acasă, cu două confruntări tari

,,Lupii” revin acasă, cu două confruntări tari

0 433

După câteva meciuri în deplasare, Corona Braşov Wolves revine în faţa propriilor suporteri, cu un meci contând pentru Campionatul Naţional, respectiv întâlnirea cu Dunărea Galaţi, programată sâmbătă, ora 18,30. De asemenea, ,,lupii” vor juca tot acasă, următorul meci din Liga Mol, urmând să se confrunte cu Mac Budapesta, luni, la ora 18,30. Înaintea acestor meciuri, antrenorul Martin Lacroix (foto), a declarat:
,,Nu am mai jucat acasă de ceva timp, aşa că, nu am dubii că vom avea un patinoar plin de suporteri. Pe această cale, ţin să le mulţumim că ne însoţesc la meciurile pe care le avem în deplasări. Pentru noi, acum, este foarte important să ne păstrăm buna calitate a hocheiului pe care l-am jucat, atât în ultima deplasare din Ungaria, cât şi la Miercurea Ciuc. De meciurile cu Steaua nu pot spune decât că sunt mulţumit de rezultate, obiectivul meu principal a fost victoria dar, în egală măsură, menţinerea jucătorilor mei fără accidentări şi penalizări. Trebuie să menţinem aceeaşi stare de lucruri şi în meciurile care urmează, sâmbătă, cu Dunărea Galaţi, în Campionatul Naţional şi luni, cu MAC Budapesta, în Liga Mol. Meciul împotriva Galaţiului va fi unul destul de interesant, pentru că ei doresc să urce pe locul al treilea în campionat, momentan ocupând a patra poziţie şi, mai mult ca sigur, vor aborda un stil de joc provocator. Meciul de luni cu MAC, va fi cu siguranţă de o importanţă deosebită, deoarece şi ei, în Liga Mol, luptă pentru a urca în clasament, momentan fiind pe a treia poziţie. Ştim bine că am câştigat de trei ori împotriva lor, în acest sezon, dar, să nu uităm că fiecare meci a fost câştigat la un singur punct distanţă, ceea ce înseamnă, că, negreşit, vom asista la un meci de o calitate deosebită

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.