,,Lupii” revin acasă, în Liga Mol (marţi, ora 18,30)
După turneul de jocuri în Serbia şi Ungaria şi după meciurile din Campionatul Naţional, a venit momentul ca “lupii” sa debuteze în faţa propriului public, în ediţia 2016-2017 a Ligii Mol. Adversara va fi Fehervar, iar meciul se va desfăşura marţi, 20 septembrie (ora 18.30), la Patinoarul Olimpic Braşov.
,,Nu ştiu prea multe detalii despre Fehrvar, ştiu doar că a pierdut cu Dunărea Galaţi, după prelungiri. Am nevoie de câteva săptămâni să îmi fac, cât de cât, o idee despre echipele din Ungaria. Acum sunt concentrat pe pregătirea meciurilor echipei noastre şi sper să obţinem un rezultat cât mai bun în meciul de marţi, ca de altfel în toate meciurile acestei săptămâni. Cu siguranţă că prima noastră adversară va juca bine şi va încerca să ne pună probleme, însă sperăm să ieşim învingători. Vom încerca să facem spectacol şi să îi bucurăm şi pe fanii noştri, care, sigur vor veni în număr mare să ne încurajeze”, a spus Martin Lacroix, antrenor principal Corona BraşovWolves
,,Practic, începem sezonul acasă, cu meciul de marţi împotriva echipei Fehervar. Cred că va fi un meci interesant, după evoluţiile echipei din Ungaria, contra Ciucului şi Galaţiului. Avem aşteptări mari de la meciurile de acasă, unde vom încerca să jucăm de fiecare dată cât mai bine, până vom intra într-un anumit ritm. Fehervar vine după meciuri pe care eu le consider bune, au jucători masivi, care pot pune probleme oricarei echipe. Îi aşteptăm pe fani, în număr mare, începând cu ora 18.00, deoarece meciul va fi precedat de prezentarea jucătorilor, aşa cum au fost obişnuiţi, cu spectacol de lumini şi muzica”, a declarat şi Emilian Cernica, preşedintele secţiei de hochei Corona Braşov
Dorin Duşa