..Lupii” şi-ar putea pune mâine medalii de bronz la gât

..Lupii” şi-ar putea pune mâine medalii de bronz la gât

0 498

După două meciuri disputate la Cârţa, între Steaua şi Corona Braşov Wolves şi încheiate cu câte un succes de fiecare parte, finala mică a campionatului naţional de hochei a continuat în această seară, cu al treilea meci din seria celor maxim cinci. A fost un meci dinamic, cu multe goluri, dar, din nou, cu destule penalizări (în total, 56 de minute!), încheiat cu un succes al echipei braşovene, care a învins, totuşi, cu destule emoţii : 6-4 (1-1, 3-2, 2-1). Autorii golurilor echipei braşovene : M. Biro (2), O. Biro (2), Mihaly şi Virag.

,,Toate meciurile de la final au miză și, de obicei, câștigă echipa care face cele mai puține greșeli. Portarul nostru a făcut un meci bun, iar băieții și-au revenit repede după primul gol primit. Au existat și căteva greșeli individuale din care trebuie să învățăm. Ne pregătim pentru meciul de mâine”, a declarat Otto Keresztes,
antrenorul echipei Corona Brașov.

În acest fel, echipa braşoveană a preluat conducerea, cu 2-1 la total, în seria pentru finala mică (se dispută după sistemul ,,cel mai bun din cinci meciuri”). A patra partidă a disputei pentru locurile 3-4 se va juca mâine, tot la Braşov (ora 18,30) şi, în cazul unui succes al Coronei Wolves Braşov, ,,lupii” închid seria şi sezonul, punându-şi la gât medaliile de bronz

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.