MACAR DIN CURIOZITATE, KLAUS jOHANNIS TREBUIE SA CITEASCA …CARTEA „SUGE-O RAMONA” !!
De Crăciun si Anul Nou, cînd capul crapă de atîta Lerui Ler, iar burta, de atîția caltaboşi, presa înhămată la birja prezidențială ne-a adus ştirea de Breaking News potrivit căreia Klaus Iohannis este… furat la taraba, cartea sa „Pas cu Pas” se situează în topul celor mai furate cărți din anul 2015.
Potrivit știrii, „Pas cu pas” se află în acest top umăr la umăr cu volumul… „Suge-o, Ramona!” de Andrei Ciobanu.
Toata lumea stie: A fura o carte e mai greu decît a fura o mireasă...
În cazul unei mirese, cel care trebuie s-o păzească, mirele adica, poate fi atît de beat încît… să fie el însuşi furat de peisaj, fără a-şi da seama că lipseşte de la propria-i nuntă. Sau de la propria alegere, daca-candideaza undeva… În cazul unei cărți, e greu de crezut că librarii sînt beți în timpul serviciului. Prins, respectivul riscă, nu atît să facă puşcărie, cît mai ales să-l ia la întrebări o fătucă de la televiziunile de știri, supărată că patronul iar le-a amînat ziua de salariu. Dar pentru nefericitul hotz… aparitia pe micul ecran ar putea fi mult mai rău decît închisoarea într-un penitenciar de înaltă siguranță… Se înțelege, că trebuie să fii mort după o carte ca să-ți asumi riscul intr-o librărie… Mai ales cand costa doar 12 lei !
În cazul cărții „Suge-o, Ramona!„ (al cărei titlu spune totul!), prezența într-un top al cărților furate e de la sine înțeles. Cum dracu să te duci la librăreasă și să-i spui că vrei să cumperi o carte cu un asemenea titlu?! Daca o cheama chiar …Ramona pe librareasa? Cum sa-i zici: „As dori la pachet, de doua ori ...”Suge-o Ramona”. Asa, dacă o furi, nu știe nimeni c-ai luat-o! Doar acasa, cu nevasta ar fi… o problema!
„Pas cu pas„ era – dacă mai ține cineva minte – un fel de broșură scoasă pe numele lui Klaus Iohannis… înainte de scrutinul din 2014. Era inca o „gaselnitza” a echipei de campanie, disperată că pretendentul la Cotroceni era incapabil să vorbească despre el însuși mai mult decît un borcan de murături despre viața și activitatea sa. Făcut curios de această premieră mondială – cineva își publica Memoriile de presedinte, înainte de a ajunge așa ceva! – am citit „Pas cu pas”… in prima editie. Chiar de la primele pagini mi-a fost limpede că mă aflam în fața unui caltaboș mediatic umplut cu așchiile limbajului de lemn.
Cine dracu și de ce să fure această carte pe care și dacă ai primi-o gratis cu dedicație, tot ai arunca-o în primul coș întîlnit în cale? Evident, după ce-ai rupt pagina cu dedicație, ca nu cumva să-și dea seama cei care scotocesc prin gunoaie că tu ai fost proprietarul acestei cărții…
Cum cine? Potrivit știrii, „Pas cu pas” s-a situat în topul… celor mai furate cărți în 2015, după ce a ajuns președinte, cu o editie …revizuita. Ori după ce-a ajuns președinte, dar mai ales în 2015, politicieni, jurnaliști, oameni de afaceri, tehnocrați, s-au grăbit să- l impresioneze pe Klaus Iohannis cu cît de mult îl iubesc. Lesne de imaginat cît de tare ar fi fost impresionat Klaus Iohannis aflînd că cineva a fost prins în timp ce-i fura cartea… Tocmai lui, campionul luptei impotriva „Coruptiei care ucide”… De aceea, cred că Pas cu pas a fost furată de politicieni precum Alina Gorghiu, Gabriel Oprea, Vasile Blaga, Liviu Dragnea și mulți alții…
Acestia au contribuit la situarea cărții în topul celor mai furate cărți din 2015, fapt care ne arată că:
1) Numărul celor care s-au grăbit să-i intre pe sub piele dintre politicieni a fost însemnat.
2) Oricît s-au străduit respectivii, n-au fost prinși furînd cartea, așa cum și-ar fi dorit-o.
3) Nici un librar de pe cuprinsul țării nu s-a gîndit că o carte precum Pas cu pas ar putea fi furată… fie și din greșeală!”, scrie Ion Cristoiu pe blogul său.