MAHNITI SALVAM ROSIA MONTANA! –
Reportaj dintre 20.000 de oameni !
20.000 de oameni mărșăluiesc pe un bulevard larg È™i întunecat, care se numea cândva Victoria Socialismului. În spatele lor e Casa Poporului cu luminile stinse. Sunt mulÈ›i protestatari – din generaÈ›ia asta n-au mai fost niciodată atâÈ›ia. Acum o săptămână au explodat de bucurie când s-au văzut împreună.
Acum sunt de două ori mai mulÈ›i, dar nu mai zâmbesc.
Între timp, au trecut printr-un curs rapid de politică românească. ToÈ›i È™tiau că politicienii sunt naÈ™pa È™i presa e vândută, gen. Dar au fost È™ocaÈ›i să vadă cum prim-ministrul îÈ™i suceÈ™te cu 180° poziÈ›ia de două ori în câteva zile, proclamă închiderea proiectului minier È™i apoi devine piaristul companiei. Au fost È™ocaÈ›i să vadă că o campanie de manipulare ca în anii ’90 funcÈ›ionează È™i acum. În loc să se descurajeze, s-au îndârjit.
GeneraÈ›ia adormită îÈ™i bea acum cafeaua È™i se trezeÈ™te într-o lume de căcat. Trage aer în piept È™i porneÈ™te s-o salveze.
Tensiunea creÈ™te. Începe să circule din gură-n gură È™i pe ecrane mici de iPhone È™i Android È™tirea că Ponta nu e aici, ci eliberează cei 33 de angajaÈ›i RMGC închiÈ™i într-un muzeu. Orice speranță de negociere pare acum o glumă proastă. Strigătul începe timid dintr-un colÈ›, apoi îi cuprinde pe toÈ›i: “Demisia! Demisia!”. MulÈ›i se È›in de mână încruntaÈ›i, cu o furie duioasă.
Protestul coteÈ™te pe Nerva Traian È™i intră într-un jgheab luminos de blocuri renovate, cu balcoanele animate de siluete mici, care aplaudă È™i agită steaguri. Se opresc pentru un minut în urale, se uită în jur È™i feÈ›ele li se luminează.
Din capul mulÈ›imii porneÈ™te în valuri scandarea “IeÈ™iÈ›i din casă dacă vă pasă”. Și oamenii ies, apar în grupuleÈ›e de pe alei È™i îngroașă puhoiul care-i deja aÈ™a de lung că durează 25 de minute să treacă tot printr-un loc.
Un poliÈ›ist din ăla cu motocicletă e impresionat, îi zice colegului: “Poate chiar salvează ăștia RoÈ™ia Montană…”. Unul dintre jandarmi se minunează când cuprinde cu privirea toÈ›i indivizii ăștia ieÈ™iÈ›i de bunăvoie la un marÈ™ de aproape 10 kilometri. Dacă-l scoÈ›i din carapace arată ca un patapievici – îÈ™i aranjează ochelarii model È™oarece de bibliotecă È™i trage un fum din È›igara electronică.
Abia când cotesc la Tineretului È™i pornesc în linie dreaptă spre Unirii – Universitate îÈ™i dă lumea seama de amploarea marÈ™ului. Blocurile de pe bulevardul Cantemir colcăie de fotografi care se zbat să iasă pe acoperiÈ™uri pentru panorame.
E un È™ir lung de peste un kilometru. În față sunt bicicliÈ™tii, intraÈ›i deja în folclor drept cavaleria uÈ™oară. Apoi vin jurnaliÈ™tii, apoi mamele cu cărucioare, apoi toată lumea. Apoi jandarmii È™i poliÈ›ia, care s-au comportat din nou exemplar.
100 de bicicliÈ™ti ajung primii în PiaÈ›a Universității È™i ocupă rondul aproape legal – fac un vârtej ciclist È™i nu se opresc până nu sunt înghiÈ›iÈ›i de mulÈ›ime.
Momentul e ireal, mintea nu se lasă uÈ™or convinsă că centrul BucureÈ™tiului È™i 20.000 de oameni care protestează sincer pot să apară în aceeaÈ™i poză. Stau cățărat pe o cutie de doi metri È™i mă mă uit înmărmurit. Durează 15 minute să treacă toÈ›i prin rond, ocupând strada până la Intercontinental. “Oau, e ca la turci, frate!”
Nu mai arată a sărbătoare, ca săptămâna trecută. Tobele nu mai sunt ca la carnaval, ci ca la armată. Dansul e ca un ritual de dinaintea luptei.
O fată cu păr verzui strigă la portavoce o urătură despre cianură. Doi tipi dansează pe Ciocârlia – unul arată ca un anarhist grec, altul are mască Anonymous. S-a întors È™i stegarul dac din greva foamei, e iar cățărat pe umerii unuia dintre personajele lui Caragiale È™i flutură iar drapelul ore în È™ir.
La ora 12 se împlineÈ™te profeÈ›ia: înfrățirea hipster-golănească. Un urs panda cară pe umăr un sound system de maÈ™ină montat într-o valiză veche, din care răsună muzica golanilor din ’90: “Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu vom câÈ™tiga libertatea noastră”.
Lumea e convinsă că n-o să se termine prea târziu. Acum două săptămâni au ieÈ™it 5000, săptămâna trecută 10.000, acum 20.000. Vor să continue progresia asta până când politicienii cedează.
Au fost uniÈ›i, apoi uimiÈ›i. Acum sunt mâhniÈ›i. Curând vor fi furioÈ™i.
Ajung la Casă, deschid laptopul È™i dau de after-protest pe net. Toată lumea pune poze È™i comentarii înfocate È™i încearcă să-È™i dea seama ce tocmai s-a întâmplat. RevoluÈ›ia nu va fi televizată, are cont pe Facebook.
PS: Casa Jurnalistului e o comunitate de tineri care scriu reportaje È™i investigaÈ›ii despre subiectele pe care presa mainstream nu vrea sau nu È™tie cum să le acopere. Ca să ne ferim de influenÈ›e dubioase, trăim în principal din donaÈ›iile publicului. Dacă vrei să susÈ›ii jurnalismul independent, contribuie aici: "
