MAI BINE ACTIVIST/DECAT SOROSIST
MAI BINE HAIMANA/DECAT CACIALMA
Asa a fost atunci!… Mergeam zilnic la demonstraţia anticomunistă organizată în replică la „acţiunea” lui Ion Iliescu.
Erau prezenţi în piaţă oameni frumoşi, cum mai văzusem numai în fotografiile cu imagini din Bucureştiul dinainte de război si la protestul …desigur spontan, dupa „Colectiv„. Oameni inteligenţi, subtiri, educaţi şi demni. Oameni pe care, neinspirat, Ion Iliescu îi numise „golani“, desi ei erau embrionul Societatii deschise cu care deja venisera, odata cu Miron Cosma si „ortacii lui Soros„… Ceea ce ne determinase pe toţi să ne prindem la rever o insignă cu inscripţia „golan“.
Vorbitorii de la balconul Universităţii comunicau perfect cu mulţimea… de dreapta, dinspre Teatrul National. Ţin minte că unul dintre ei le-a propus odată demonstranţilor să parodieze un miting al FSN. Si toată lumea a intrat imediat în joc, urlând, tropăind şi scandând lozinci rudimentare, în stilul feseniştilor. Totul televizat! Cu astia injurand seara Romania la televizor a luat Iliescu si FSN 67 la suta! Caci aia era toata Opozitia…
Pana sa fie arestat de pe patul de spital, fiecare apariţie la balcon a lui Marian Munteanu, liderul studenţilor, ne entuziasma pe astia de dreapta… Cam jumatate eram de prin orase, ca la tara, oamenii primisera, IMEDIAT DUPA „REVOLUTIE” cate un hectar de familie… de la Iliescu!!
Se vorbea simplu şi clar, fără trucuri retorice, spuneau lucrurilor pe nume, cu un patetism sobru. Îi aplauda lumea din toată inima. Din când în când se auzea muzica sublimă a zornăitului de chei, devenită simbol al demonstraţiei din Piaţa Universităţii, sau se scanda însufleţitorul, obsedantul refren al cântecului interpretat de Cristian Paţurcă:
„Mai bine haimana, decât trădător,/ Mai bine huligan, decât dictator,/
Mai bine golan, decât activist,/ Mai bine mort decât comunist!“
Si evident Marian Munteanu…
Cu înfăţişarea lui christică, ferm în convingeri, dar oricând gata să-i ierte pe semeni, n-a lipsit mult să-şi piardă şi viaţa pentru cauza de-atunci a României. În ziua de 14 iunie 1990, când autorităţile au trecut la reprimarea manifestaţiei, minerii sau securiştii deghizaţi l-au lovit fără milă pe liderul studenţilor, iar când el a fost transportat la spital, a mai fost bătut o dată si de asistentele medicale. Si vad ca nu s-a invatat minte!
Au trecut anii. Se vorbea tot mai rar de Marian Munteanu. Iar el nu făcea nimic ca să-şi valorifice, în folosul său, imensul capital moral acumulat în 1990. A creat animaţie în anul 2000 iniţiativa lui Mircea Druc de a-l propune drept candidat la preşedinţia României din partea PUNR. În scurtă vreme s-a aflat însă că
Marian Munteanu a renunţat la candidatură. Apoi au început să circule zvonuri defăimătoare la adresa lui. Cei care au tot încercat (şi până la urmă, … au reuşit) să reconstituie caracatiţa comunistă se simţeau incomodaţi de acest personaj, care oricând ar fi reuşit să ridice mulţimea împotriva lor. Dorind să-i distrugă autoritatea morală, au răspândit informaţia falsă că Marian Munteanu… face comerţ cu arme!Imi amintesc, l-am mai intalnit cu prilejul apariţiei extraordinarei sale cărţi „Folclorul detenţiei“, studiu etnologic plin de idei, bazat pe o vastă documentaţie şi scris într-o limbă română de o desăvârşită eleganţă. Cred ca era aceasta era lucrarea sa de Doctor in stiinte la Universitata Bucuresti ,,nu la Academia SRI! Din cartea lui Marian Munteanu am aflat, printre altele, un fapt tulburător: că în satul românesc tradiţional nu exista ca pedeapsă încarcerarea şi că singura pedeapsă aplicată infractorilor era… alungarea lor din comunitatea din care făcuseră parte până atunci. Un argument în plus în favoarea înţelepciunii şi nobleţii românilor de altădată ! Cu astia de azi sunt problemele…(Mos Ion Roata)
