MAI E VREO TARA ?

MAI E VREO TARA ?

1 598

Citiţi şi reflectaţi…
Pe data de 1 Iunie 1946 a fost ucis Mareşalul. Pe data de 2 iunie 1889 după unele surse, se născuse.
Pe data de 20.05.2013 a murit istoricul Gheorghe Buzatu, unul din puţinii istorici care a avut curajul să mai scrie despre Mareşal şi să vadă în el ceea ce a fost adică un mare patriot.
Întâmplător sau nu, despre nici unul din ei presa nu a scris, televiziunile nu au prezentat nici măcar câteva cuvinte, de parcă nici nu ar fi existat.
Dacă despre Antonescu este de înţeles teama presei vândute de a scrie, dar nu înţeleg ce au avut cu marele istoric Gheorghe Buzatu.
De ce nu a pomenit nimeni despre el nici cât un rezultat al meciului România –Trinidad Tobago?
Despre soarta lui Becali, săracul puşcăriaş care plăteşte cu bani grei televiziunile şi politicienii să îi susţină cauza, să introducă legea amnistierii colective şi să îl scoată din puşcărie deşi are de ispăşit două condamnări, discută toţi „democraţii” de două săptămâni de au făcut clăbuci ca Dero şi nu dau semne de oboseală.
Despre Antonescu sau Buzatu, nimic.

Am uitat că Mareşalul Antonescu a salvat ţara şi că Regele când i-a încredinţat conducerea ţării, a afirmat: „Antonescu, îţi dau conducerea ţării pe mână. În nimeni altul nu am încredere decât în tine. Nu poţi refuza deoarece tu eşti un patriot.”
Au uitat toţi că el a fost singurul care a acceptat să îşi asume preluarea puterii, într-o perioadă nu critică, ci dezastruoasă pentru ţară, singurul care a avut curajul să se înhame la o muncă aproape fără şanse de izbândă, strivit între două forţe din est şi vest care doreau supunerea României, dar nu a luat puterea că a vrut el, ci rugat de Rege, nu prin „loviluţie”, nici prin furt electoral.
Drept mulţumire, românii se fac că uită şi ziua naşterii şi ziua uciderii lui, pentru că aşa vor alţii. Mai mult, ARMATA, prin conducătorii ei, face un gest de trădare naţională, punând la dispoziţia celor care au ordonat uciderea memoriei Mareşalului, arhivele militare dintre anii1938-1964 pentru a studia ce?
În Comunicatul de presă al MApN se spune că au făcut aceasta pentru a „extinde accesul reprezentanţilor Consiliului Memorial al Holocaust-ului din SUA la inventarele şi documentele referitoare la perioada 1938-1964, din depozitele de arhivă ale M.Ap.N.”.
Care Holocaust? Unde? Când? A decretat un trădător de ţară că în România a fost Holocaust şi acuma, gata, am devenit toţi criminali şi vine cine vrea să ne studieze arhivele pentru că vrea să vadă unde sunt criminalii de război? Ce porcărie mai e şi asta? Şi dacă Holocaustul a avut loc conform celor care îl revendică în perioada războiului, ce treabă au ei cu arhiva până în ’64?
Pe cine abureşte domnul Duşa (fost ministru MApN n.r.)? Sau Holocaust-ul a ţinut până în ’64? 
Pentru cei care încearcă să pună în spatele Mareşalului victime ale bolşevicilor şi cominterniştilor evrei le dau, spre citire, ca să nu mai caute în arhive, ordinul Mareşalului dat armatei pe timpul războiului: „Vreau ordine! Să se înţeleagă că noi suntem o armată civilizată care aduce cu ea ordinea şi siguranţa şi nu suntem hoarde barbare ce distrug şi pradă totul în calea lor. Vreau ordine şi iar ordine. Să fie împuşcat militarul care va fi prins furând sau comiţând crime în spatele frontului.”.
Acest om, acest comandant, acest patriot, erou al neamului, este scos în afara legii de un guvern românesc, la cererea altor conducători de ţări care se vor conducătorii lumii şi l-au declarat „vinovat de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.”.
Aşa prevede, la cererea duşmanilor de ţară, OG- 31 din 2002.
Să nu îţi vină să vomiţi? Iar mai marii ţării, de atunci şi până acuma, oamenii de cultură, istoricii, ARMATA, presa, televiziunile, toţi tac şi acceptă această umilire a neamului, acestă crimă oribilă contra valorilor, eroilor neamului românesc.
Toţi tac!
Antonescu, criminal de război? Culmea culmilor. Pentru ce? Pentru că şi-a slujit ţara?
Atunci hai să vedem cum îşi tratează „criminalii” celelalte ţări: 
1. SUA: Generalul Custer, cel care a masacrat şi făcut să dispară triburi şi neamuri întregi de indieni, vechii locuitori ai Americii de Nord, a acţionat şi a făcut cunoscut  principiul conform căruia „un Indian bun este un Indian mort!”. Asta l-a ghidat, asta a pus în practică. Şi este considerat erou al SUA, îi poartă numele 6 oraşe din 6 state americane, nu ştiu câte cimitire, o rezervaţie militară naţională şi Divizia 85 Infanterie.
Antonescu nu a spus că un evreu bun este un evreu mort, nici nu a ordonat decimarea evreilor, în cel mai rău caz le-a dat voie să plece din România, ca să nu fie prinşi de Gestapo şi, totuşi, este declarat criminal de război. Mai nou, dacă le-ai dat voie evreilor să îşi scape pielea, se cheamă Holocaust.

2. Hiroşima: 80.000 de japonezi civili omorâţi în primele ore ale dimineţii de 6.08.1945 de o bombă aruncată dintr-un avion american, condus de Paul Tibbets, la ordinul preşedintelui SUA de la acea vreme, Harry Truman.
Încă 190.000 de oameni au murit apoi ca urmare a efectelor secundare ale bomei atomice. Enola Gay este avionul care a purtat bomba ucigaşă, nume dat după mama lui Tibbets. Deci ambii, mamă şi fiu, asasini, criminali în masă şi, totuşi, imediat după încheierea misiunii, pilotul asasin este decorat de generalul Karl Spaatz cu „Distinguished Service Cross” şi va ajunge după această faptă general de brigadă în armata americană. A murit la 92 de ani, onorat de întreaga Americă, nimeni niciodată nu a dat o HG şi nu l-a găsit „vinovat de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”. Dimpotrivă,  se spune că prin crima comisă a adus pace. A adus pace „MY ASS”, cum ar spune chiar ei, americanii. De Truman ce să mai spun? A dat ordin să fie aruncate două bombe atomice peste Japonia. Şi, cui îi pasă?
Saddam a fost omorât numai pentru că se bănuia că le are, dar nici asta nu mai contează.

3. Anglia: Francis Drake, cel mai celebru pirat al vremurilor, traficant de carne vie, cum li se spune acum celor care comercializează fiinţe vii sau sclavi, cum li se spunea atunci, prin secolul al XVI-lea, a fost folosit mai pe faţă, mai pe ascuns de Regina Angliei ELISABETA I care, pe de o parte, îl ridica la rang de Sir, pe de alta, spunea că nu are nici o legătură cu actele lui de piraterie la adresa vaselor spaniole care se întorceau cu aur şi sclavi din „lumea nouă”. A murit la 56 de ani de dizenterie, dar onorat şi adulat, este considerat un erou al Marii Britanii, deşi a fost un negustor de sclavi, pirat, asasin plătit. Nimeni nu l-a declarat în afara legii, nimeni nu a cerut să fie studiată arhiva pentru a se vedea pe cine a omorât, pe cine a luat în sclavie, câţi africani au avut de suferit de pe urma „călătoriilor” lui.

4. Spania: Francisco Pizarro, conquistador spaniol, cuceritorul, sau masacratorul a zeci de mii de incaşi, a decimat pur şi simplu populaţiile băştinaşe din America de Sud, pentru a le lua aurul, a distrus dovezi ale civilizaţiilor maiaşe şi incaşe  pentru a spori averea sa personală şi pe cea a Reginei Spaniei.
Numai într-o bătălie, în timpul atacului din Cajamarca, în 1532, sunt ucişi între 2.000 și 8.000 de amerindieni. Nu cere nimeni să vadă arhivele spaniole, sau ale Ecuador-ului, pentru a vedea măcar dacă au fost 2.000 sau 8.000 de morţi? Nu s-a înfiinţat nici un Consiliu Memorial al Holocaust-ului din America Latină pentru a afla numele asasinilor incaşilor pentru a culpabiliza Spania!
Nu, dimpotrivă, familia lui Pizzaro s-a întors în Spania după ce acesta a fost ucis, s-a stabilit la Trujillo unde a construit un palat, pe care Becali l-ar pizmui, iar numele lui Pizzaro este  venerat şi respectat, are statui în Spania şi toată America de Sud, nimeni nu a scos tablourile care îl reprezintă din muzee, cum a fost scoase tablourile lui Ioan Antonescu până şi din Academia Militară, unde fusese comandant.

5. Franţa: Napoleon Buonaparte, un ăla mic şi crăcănat, dacă e să ne luăm după statură, născut în 1769, la Ajjacio, corsican de origine, ofiţer al armatei franceze, se face remarcat în câteva lupte, apoi, în 1799, la 30 de ani, a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim-Consul al Franţei. Deci, un uzurpator de tron care – vezi, Doamne – luptă pentru democraţie şi cere moarte nobilimii şi regilor care reprezentau simbolul răului, dar, în 1804, se proclamă împărat, uitând că a luptat pentru „democraţie” şi îşi numeşte fraţii Regi prin diferite ţări cucerite. Inutil să mai pomenim câte războaie a purtat dintr-o ambiţie personală.
Câţi oameni au murit din cauza ambiţiei lui, intreaga lume cade pe spate şi acum când îi aude rostit numele. Epoca lui este slăvită pentru că a adus Franţa acolo unde nu ajunsese în toată istoria ei de până atunci. Nimeni nu îi întinează memoria, nici austriecii, nici ruşii, nici englezii, nici polonezii, nimeni, deşi a provocat pierderi imense în vieţi omeneşti aproape tuturor ţărilor Europei. Nu îl declară nici un stat criminal de război! A fost legalizată invazia unui stat de alt stat, sau ce se întâmplă?

Exemplele ar putea continua la nesfârşit, cu zeci, sute, mii de cazuri din întreaga lume. Nici chiar Stalin, despre care toţi spun că a comis crime şi a ordonat suprimarea a sute de mii de oameni, nu a fost declarat criminal, Ruşii îl adoră, nimeni nu cere să se vadă arhivele ruse, nici nu ar îndrăzni, deşi motive sunt. 
Numai Hitler şi toţi cei care au avut contact sau au trăit în perioada lui şi i-au fost aliaţi sunt blamaţi. Şi nici ăia, toţi.
Horthy este considerat erou la unguri, Mussolini nu a fost dezavuat de italieni; italienii îi pot păstra tablourile şi statuile, nu a cerut nimeni să fie date jos, în noiembrie 2004, a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV. A fost înmormântat în secret, dar nu din ură, ci de teamă ca populaţia, simpatizanţii să nu facă pelerinaj la mormântul lui. În 1957-1958, la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat și înmormântat lângă Padre Pio.

Pe lângă toți acești criminali, Mareşalul Antonescu este un sfânt. Oricum este un sfânt. La noi nu se ştie şi nu se spune unde a fost înmormântat Mareşalul Antonescu şi nici nu se va mai afla vreodată, arhivele Ministerului Apărării au fost date „spre studiu” celor care i-au asasinat memoria.
Mai arătaţi-mi o ţară în lumea asta care îşi bate joc de eroii săi
Mai arătaţi-mi o ţară în care conducătorii ei să îşi bată joc de valorile, tradiţiile, istoria, dovezile arheologice ale nemaului aşa cum se întâmplă în România. 
Mai arătaţi-mi o ţară ai cărei guvernanţi să îi vândă pământul, sănătatea, apele, aprobând otrăvirea pământului cu cianuri şi metode de exploatare criminale.
Mai arataţi-mi o ţară în care să se aprobe un plan de intoxicare, cancerizare a populaţiei printr-un Codex Alimentarus criminal.
Mai arataţi-mi o ţară în care un ambasador al unei ţări străine să propună procurorii ţării, sau să facă legi ale statului în care este un simplu trimis cu sarcini diplomatice, nu de guvernare.
Mai arataţi-mi o ţară în care preşedintele să spună că nu interesele naţionale contează, ci interesele străine.
Mai arataţi-mi o ţară în care minoritatea conlocuitoare să facă legea, şantajând puterea politică şi legislativă cu retragerea voturilor dacă nu li se dă autonomie.
Mai arătaţi-mi o ţară în care toate guvernele să îşi bată joc de sistemul de sănătate şi de învăţământ, purtându-se aşa cum nici domnitorii fanarioţi nu s-au purtat, deşi guvernau într-o ţară străină. 
Mai  arătaţi-mi o ţară în care populaţia să fie atât de indiferentă, atât de tembelizată, atât de dezumanizată, atât de iraţională, atât de depersonalizată, atât de devalorizată, încât să plângă pe umerii unui cioban condamnat de trei ori, pentru fraudă, fals în declaraţii, sechestrare de persoane, dar să se facă că nu ştie când s-a născut şi a murit unul din cei mai mari patrioţi ai ei, sau că a murit unul din istoricii ei.  
Arataţi-mi, vă rog, încă o ţară unde să se întâmple toate astea, înainte să îmi pleznească inima de ruşine că fac parte din cel mai îndobitocit popor!

 TEXT PRELUAT
Sursa: IonCoja.ro

COMENTARII

  1. Bun textul, evident că nu-i scris de Coja, dar are o lipsă: trebuia pomenit și Ceaușescu. A fost la fel de patriot ca și Antonescu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.