Maior mai sta in arest 30 de zile
Magistratii Judecatoriei Brasov au decis ca fostul deputat Dorin Lazar Maior va ramane in arest inca 30 de zile, la fel ca si partenerul sau de afaceri, Ovidiu Tition.
Judecatoria Brasov pe rolul careia a ajuns, in urma cu trei zile, dosarul finalizat de procurorii DNA in care cei doi sunt acuzati de santaj, a respins cererile acestora de a fi pusi in libertate, astfel ca Maior si Tition vor ramane inca 30 de zile in Penitenciarul Codlea.
In timpul sedintei de judecata, care a durat cateva ore, aparatorii celor doi au incercat sa-i convinga pe judecatori ca lasarea clientilor lor in stare de libertate nu ar prezenta un pericol public. Insa, instanta nu s-a lasata induplecata.
Procurorii Serviciului Teritorial Anticoruptie Brasov au stabilit ca Dorin Lazar Maior si Ovidiu Tition, retinuti in 28 decembrie anul trecut, au recurs, in lunile noiembrie si decembrie 2006, la actiuni de intimidare fizica si psihica, inclusiv amenintari cu darea in vileag a unor fapte reale, asupra a doi administratori de societati comerciale. Maior si Tition au fost prinsi in flagrant delict, fiind acuzati de santaj.
Conform unor surse judiciare, Maior si complicii sai ar fi cerut cate zece miliarde de lei vechi de la doi patroni de firme din Brasov, dupa ce acestia ar fi obtinut ilegal credinte de la o banca.