Mandarinii progresiști europeni încearcă să reziste la putere fără SUA, iar Zelensky fără Trump
Din poziționarea absolut contradictorie a liderilor europeni în raport cu noua administrație americană se întrezărește ruperea alianței care a configurat Planeta în vest după cel de-Al Doilea Război Mondial. NATO, ca o organizație anacronică calată pe expansionism și-a încheiat rolul istoric prevăzut în statutul său de la întemeiere, iar fără SUA alianța se va dovedi golită de substanță, nefiind capabilă să contracareze Rusia pe niciun palier al operațiunilor militare. Cu toate acestea exaltații și mai ales exaltatele care conduc Uniunea au ca preocupare zilnică zăngănitul de arme, și acelea puține și depășite.
Între timp, înarmarea Rusiei decurge într-un ritm și la un nivel ce amintește de anii conflagrației mondiale amintite, făcând practice imposibilă o eventuală ripostă coerentă și consistentă a țărilor europene ale NATO pe un virtual câmp de luptă.
Trump, pe de altă parte, un actor politic care a urât toată viața Europa pentru modul în care aceasta înțelege să se prevaleze de protecția militară americană, dar să boicoteze produsele americane pe piața europeană, a promis că niciun soldat american nu-și va mai da viața pentru protejarea bătrânului continent și în niciun caz în răzvoiul fratricid slavon din Ucraina, iar el însuși va înjumătăți ponderea complexului militar-industrial în PIB-ul american, un complex aflat sub influența democraților americani.
Într-un alt registru, de această dată sfidător și contradictoriu, Macron și Scholz, două personaje politice aflate pe picior de plecare din funcțiile pe care le dețin în Franța, respectiv Germania, agită flamura războiului total în Ucraina, deocamdată retoric. Între timp partidele suveraniste din Europa atacă hegemonia progresistă a liberalilor stângiști din țările importante ale Uniunii, generând panică și reglementări totalitare de interzicere a acestora din partea mandarinilor totalitari progresiști ai Uniunii, aspect respins categoric de noul președinte suveranist al Americii. Potrivit The Guardian, Donald Trump a proclamat întâietatea Americii în fața intereselor meschine ale Uniunii Europene, amenințând cu fracturi definitive ale alianței cu statele europene căzute sub influența grupărilor transnaționale ale lui Soros. „Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou”, a spus președintele ales, notează Mediafax, conform Știri pe Surse.
Președintele a început discursul promițând să „pună America pe primul loc”. „Epoca de aur a Americii începe chiar acum. Din această zi, țara noastră va înflori și va fi respectată din nou în întreaga lume. Vom fi invidiați de toate națiunile și nu vom mai permite să se profite de noi, în timpul niciunei zile a administrației Trump”, a declarat amenințător Trump. Ulterior, președintele American, absent la Forumul globalist de la Davos, a promis să pună capăt „militarizării” Departamentului de Justiție. „Suveranitatea noastră va fi recucerită, siguranța noastră va fi restaurată. Balanța justiției va fi reechilibrată”, a spus convingător Trump potrivit Cotidianul.
Liderii europeni progresiști vor să-i reziste lui Donald Trump prin discursuri inepte
„Președintele Trump va fi – este deja clar – o provocare”, a spus Scholz, aflat în vizită de rămas bun la Paris înaintea alegerilor anticipate convocate pentru 23 februarie. ”Poziția noastră este clară. Europa este o mare zonă economică, cu peste 450 de milioane de cetățeni. Suntem puternici. Rezistăm împreună. Europa nu se ascunde. Va fi un partener constructiv și sigur pe sine”, a susținut în fața presei cancelarul social-democrat german. La rândul său, președintele francez le-a cerut celor 27 de state membre ale UE, și mai ales cuplului franco-german, să-și joace ”pe deplin rolul” pentru o Uniune Europeană ”unită, puternică și suverană”, care știe să-și apere ”interesele”, conform Știri pe Surse. Von der Leyen a arătat în Parlamentul European că, deși ”valorile europene” nu se vor schimba în noua realitate geopolitică determinată de revenirea lui Trump la putere, ”pentru a ne putea apăra trebuie ca unele lucruri să se schimbe”, potrivit EFE.
„Primele trei săptămâni ale anului 2025 sunt o prefață a schimbării care vine în politica globală. Am intrat într-o nouă eră de competiție geostrategică dură”, a atenționat șefa Comisiei Europene.
„În Europa nu ne place această realitate, dar trebuie să ne confruntăm cu ea”, a mai spus președinta Comisiei Europene. ”Prima noastră prioritate va fi să vorbim de la bun început, să vorbim despre interesele noastre comune și să fim pregătiți să negociem. Când va sosi momentul să o facem, vom fi pragmatici în căutarea punctelor în comun. Dar vreau să știe că ne vom apăra mereu principiile europene”, a indicat Von der Leyen, potrivit cotidianului amintit.
„Dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să fie înarmată. Nu există nicio alternativă – Europa trebuie să înceapă să se apere și, prin urmare, trebuie să înceapă să cheltuiască bani europeni pentru apărare”, a spus Tusk la o sesiune a Parlamentului European de la Strasbourg.
La Strasbourg, Tusk a spus că cel mai mare bloc comercial din lume, de aproape 450 de milioane de oameni, trece printr-o perioadă de dezorientare și o criză de spirit, deoarece întoarcerea lui Trump pune la îndoială viitorul implicării SUA în consolidarea securității continentului, potrivit Cotidianul.
Zelensky vrea ca soldații Uniunii Europene să-i poarte războiul
„Din partea tuturor europenilor? 200.000, cel puţin, altfel nu înseamnă nimic”, a spus Zelenski într-o dezbatere la forumul economic de la Davos, unde a fost întrebat despre solicitarea sa asupra unei forţe europene de menţinere a păcii în Ucraina, care să fie pentru această ţară o garanţie că nu va fi din nou atacată de Rusia. Cererea sa principală este însă aceea ca Ucraina să fie primită în NATO.
„Majoritatea aliaţilor o sprijină, dar patru ţări se opun aderării noastre la NATO: SUA, Germania, Slovacia şi Ungaria”, a menţionat preşedintele ucrainean. În această chestiune, „totul depinde de SUA, mai exact, de preşedintele său”, a completat Zelenski.
„Dacă preşedintele Trump doreşte să vadă Ucraina în NATO, toţi o vor sprijini; dacă el nu este pregătit pentru asta, atunci nu vom fi în NATO”, a admis el. Cererea sa principală este însă aceea ca Ucraina să fie primită în NATO.
„Majoritatea aliaţilor o sprijină, dar patru ţări se opun aderării noastre la NATO: SUA, Germania, Slovacia şi Ungaria”, a menţionat preşedintele ucrainean, potrivit Cotidianul. Estona Kallas, lovită și ea de filoxera beligeranței vrea supraînarmare vehiculând scenarii apocaliptice.
„Multe dintre serviciile noastre naționale de informații ne transmit că Rusia ar putea testa capacitățile de apărare ale UE în trei-cinci ani” – a declarat afirmat Kallas, în cadrul unui eveniment organizat, la Bruxelles, de Agenția Europeană de Apărare.
Potrivit RP ONLINE, şefa diplomaţiei europene a adăugat că UE nu ar trebui doar să cheltuiască bani pentru a preveni un război, ci și să fie pregătită pentru un scenariu corespunzător. „Eșecul Europei de a investi în capacitatea militară, de asemenea, transmite un semnal periculos agresorului… Slăbiciunea îl invită” – a explicat Kaja Kallas, conform Știri pe Surse. Ce înseamnă să lași dulăii războiului să zburde liberi în bătătura gospodinei inculte!
Zelensky programează globalizarea războiului său, văicărindu-se la Davos despre incapacitatea Europei
„În momentul de faţă, 608.000 de soldați ruși sunt pe teritoriul Ucrainei – o grupare de trei ori mai mare decât cea care a venit la începutul anului 2022. Prin urmare, când spun că există suficient ajutor – comparați ce era atunci și ce se întâmplă acum” – a remarcat patetic și descurajat Zelenski, într-un discurs susţinut marţi, la Forumul Economic Mondial de la Davos.
„Aceasta este o mare diferență, iar când ne întreabă cum rezistăm – rezistăm datorită creșterii serioase a producției interne și a creșterii producției în Europa și, de asemenea, a creșterii producției în SUA. Dar acest lucru nu este suficient, pentru că noi am crescut de multe ori, dar Europa nu a crescut așa” – a afirmat aiuritor liderul ucrainean, presupunând că de dragul Ucrainei Europa trebuie să se supraînarmeze, abandonând astfel obiectivul nivelului de trai al cetățenilor ei. „Dar Rusia produce aproape de două ori mai mult decât Europa, investește totul în asta. Iar Europa nu investește suficient, deși Europa are capacități tehnice mai mari. Dacă nu vor exista garanții puternice de securitate, volumele vor scădea, va trebui să ne bazăm doar pe noi și pe Europa, iar asta nu este suficient” – consideră resemnat dictatorul de la Kiev.
„Dacă nu vor exista garanții puternice de securitate, Putin se va întoarce și, cu siguranță, o va face cu o armată de 10 ori mai mare decât gruparea de la începutul lui 2022, când a invadat Ucraina.”
„Pentru că deja este de aproape 4,5 ori mai mare. De ce se va întoarce? Pentru ocuparea completă a tuturor țărilor care au fost republici în Uniunea Sovietică și apoi, să facă aşa cum a făcut cu Crimeea noastră – va intra în țările UE, pentru a sta măcar puțin acolo, pentru a da ultimatumuri unor țări” – a avertizat fantasmagoric și lipsit de orice logică sinistrul dictator de la Kiev, Volodimir Zelenski.
Dan Libiu Mateescu