Mare-i Gradina Domnului, dar sa-i vedeti Tinutul Secuiesc !
Mare-i Gradina Domnului, dar sa-i vedeti Tinutul Secuiesc ®!
Stiam ca Gradina Domnului e mare, incapatoare de sa te miri, ca au loc in ea toate jivinele, cuvantatoare sau ba. Stiam si bancul cu “mare-i Gradina Domnului, dar sa-i vedeti piscina”. Constat acum ca toate astea sunt caduce, ca se impune grabnic un upgrade: piscina ca piscina, dar sa-i vedeti Tinutul Secuiesc! Acesta din urma a luat calea pufuletilor cu motan negru pe punga si a fost inregistrat la OSIM ca marca! Dreptul de folosinta il are ex-presedintele Consiliului Judetean Covasna, Demeter Janos, care acum este proprietarul marcii Szekelyfold. Dupa 2 ani de emotii Demeter (sau Janos, nu pricep care-i numele si care-i prenumele) si-a vazut visul cu ochii: poate sa-si lipeasca si sa-si bage unde vrea el abtibildurile si bannerele cu tinutul ala. Interesant este ca oricine va vrea sa-si tatueze Szekelyfoldul in zonele intime ale autonomiei, respectiv la intrarea in Covasna si Harghita, va trebui sa-i ceara voie lui Demeter Janos. Iar acesta va putea sa ceara bani, pe care, iata, unii ii scot si din piatra seac(uisac)a de hotar.
Partea cea mai nostima a povestii este ca Demeter Janos este usor confuz in privinta marcii. A cerut-o, ba da, ba nu, ba nu, ba da…ne pune pe jar! Intr-un interviu acordat ziarului “Gardianul”, el declara ca a facut niste demersuri prin 2006, dar ca nu a primit un raspuns, ca si-a luat gandul de la marca, ca nu stie daca el chiar e proprietar, ca nu stie de ce si cum firma HARCOV API a inregistrat marca, diverse, VERZI si uscate, ca sa conchida ca mmda…
“La OSIM apar documente care atesta ca proprietarul marcii Szekelyfold este un anume Demeter Janos, din judetul Covasna. Sunteti una si aceeasi persoana?
Demeter Janos: Asa apare?
-Da.
-S-ar putea. Eu am avut aceasta intentie acum vreo doi ani, dar nu stiam ca pana la urma s-a dus la bun sfarsit.
-Ba da, documentele chiar sunt datate 30 noiembrie 2006.
-Da, exact. Da.
-Deci dumneavoastra sunteti proprietarul.
-Atunci inseamna ca da.”
Atunci s-o stapaneasca sanatos, dar avand in vedere ca poza este cu soarele si cu luna atragem atentia ca, la noi la romani, parabola “soarele si luna i-au tinut cununa”, face parte dintr-o imprejurare nu tocmai fericita!
Bianca Sorescu