Mariana Târcă : ,,Mergem la Deva să câştigăm!”

Mariana Târcă : ,,Mergem la Deva să câştigăm!”

0 475

Echipa de handbal Corona Braşov va juca miercuri, într-o partidă contând pentru prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, în deplasare la Deva, cu echipa locală Cetate. ,,După ce am debutat în week-end în Cupa EHF, acum ne vom face debutul şi în campionat, şi sper să fie unul cu dreptul, din toate punctele de vedere. Ne dorim foarte mult să facem un joc bun, am discutat mult cu fetele şi le-am cerut atitudine şi determinare în fiecare partidă oficială, indiferent de numele adversarului pe care îl vom avea în faţă. Ne aşteaptă un joc foarte dificil, având în vedere că nu ştim foarte multe despre ce reprezintă acum echipa din Deva. Iniţial trebuia să jucăm acest meci în 3 septembrie, dar pentru că ele nu au avut efectiv pentru a forma un lot acest joc, meciul s-a reprogramat. Important este ca noi să ne facem jocul, să debutăm cu un joc foarte bun, cu o atitudine foarte bună, cum am mai spus, şi bineînţeles în urma acestei dispute să venim acasă cu maxim de puncte. Fetele s-au pregătit bine, avem un tonus bun după meciurile cu HZRK Grude din Cupa EHF, aşa că plecăm optimişti la drum. Deja au apărut surprizele, noi sperăm să avem o evoluţie cât mai normală, dacă pot spune aşa. Pentru noi va fi un campionat extrem de dificil, deoarece majoritatea echipelor pretendente la un loc pe podium s-au întărit. Sperăm să ne regăsim şi noi cadenţa, faţă de ce a fost anul trecut. Din efectivul nostru lipseşte o piesă importantă, dar, cu toate acestea, sper ca într-un timp cât mai scurt această absenţă să nu se mai simtă prin evoluţia celorlalte jucătoare. Eu am încredere în ele, mai trebuie să creadă şi ele că pot să se ridice la nivelul pe care îl dorim”, a spus Mariana Tîrcă.
După meciul de la Deva, Corona Braşov va juca pe teren propriu cu nou promovata Dunărea Galaţi. Partida este programată duminică, 18 septembrie de la ora 15.30.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.