Suveranismul, suveraniștii și autobuzul
Lumea s-a întors și continuă să se întoarcă pe dos. România parcă niciodată nu a fost mai nebună decât în zilele astea. Dacă facem un scurt excurs prin istorie vom avea surprize, descoperind fapte la care nu ne-am gândit până acuma: Pe la 101-102 dacii se întrebau „Cine a tras în noi”.
E adevărat, filmul „Columna” este doar un film, dar nimeni nu îmi poate proba că fapte ca cele prezentate acolo, nu au fost adevărate sau aproape de adevăr. Vă aminți? Ciungu se certa cu Gerula, privind „binefacerile” noilor stăpâni care ne făceau apeducte dar ne luau libertatea și pământul.
Apoi când castrul invadatorilor romani era amenințat de barbari, Gerula, inițial bate palma cu barbarii pentru a scăpa de romani, dar realizând că aceștia vor să îi înlocuiască, nu doar să îi învingă pe romani și având de ales între două rele decide totuși că e mai bine să acorde votul său romanilor decât barbarilor.
A fost prima data în istorie când dacul nostru a trebuit să aleagă între două rele.
Despre perioada care a urmat până la 1821 nu ar fi prea multe de spus. Am avut parte și de „suveranism” și de „globalism” adică și perioade în care am încercat să ne decidem singuri politica și soarta dar cel mai mult am mers „pe mâna” globaliștilor.
Am avut și un Mircea, și un Țepeș, și un Ioan, și un Mihai, care au încercat și s-au aliat cu unii sau cu alții pentru a scăpa de „deciziile” impuse de „licuricii” vremurilor, dar și de „turciți” cumpărați prin diferite „programe” și „agenții binevoitoare”.
A venit anul 1821 cu a sa „revoluție” sprijinită inițial de țarul rus, care, ca și alții din ziua de azi, lupta prin „proxi”, acorda granturi și ajutoare morale și militare pentru ca noi să ne luptăm cu Turcii și să slăbim influența imperiului turcesc pentru a putea permite lărgirea influenței rusești. Ajutorul promis de țar s-a concretizat în trupele lui Ipsilanti, ai cărui compatrioți, grecii din Fanar ne arătau biciul turcesc. Bineînțeles „Eteria” avea alte interese, nu eliberarea românilor așa că atunci când aceste interese nu au mai coincis, de pierdut au pierdut românii, chiar dacă ne lăudăm acuma că am scăpat de fanarioți. Am scăpat de dracu’ și am dat de tac-su…
Pe la 1877, din nou românii au făcut jocul altora, iar ne-am „suveranisit” și am intrat în războiul ruso-turc, o nouă bătălie pentru împărțirea lumii în care din nou, ca și pe vremea lui Gerula am ales între două juguri, pe cel care ni se părea mai ușor de suportat.
În cel de-Al Doilea război Mondial am fost din nou „suveraniști” ne-am dat inițial de partea Germaniei pentru a ne întregi teritoriul, dar cum războiul nu a mers cum credeam noi, ci cum au vrut noii stăpâni ai lumii, iară ne-am trezit în mâna noului țar și finalmente am câștigat ce pierdusem și pierdut ce câștigasem. Bilanț mai mult pe minus decât pe plus.
Ce să spun, istoria pe care nu o înveți sau din care nu înveți, se repetă.
A venit 1989 și cu ajutorul, sau de fapt „fabricați” de intențiile celor cu „gânduri bune” care s-au oferit să ne scape de tiranie și stăpânirea/influența „țarului”, ne-am bătut, de data asta între noi p0recum chiorii și am reușit să ne eliberăm cu totul de libertatea de a ne decide propria soartă, devenind nu doar mână de lucru, ci și cobai și vacă de muls pentru cei ce voiau să formeze un nou imperiu la Bruxelles.
Din nou „am ales” să ne conducă alții, am înlocuit un tiran cu un grup de tirani.
Acesta este în câteva puncte mersul istoriei noastre, care – ne place sau nu – pe scurt și fără farafastâcuri, cam așa s-a derulat. Întotdeauna „românii au ales”… între două rele.
Astăzi, ca o „Finis coronat opus” (Sfârșitul încununează lucrarea), asistăm la o nouă alegere pe care românii trebuie să o facă. Spiritul „suveranist” ne animă mai dihai ca la 1848 când tripleta „liberté-egalité-fraternité” flutura pe toate drumurile europene. Astăzi se pare că Europa, nu doar România, vrea să schimbe macazul, sătulă de varza de Bruxelles. Bineînțeles și la noi au apărut și apar peste noapte exponenți, susținători – mai mult sau mai puțin reali sau sinceri, dar în mod cert interesați și mulți dirijați ai noului curent „suveranist.”
Se dă o mare bătălie acuma între susținătorii verzei de Bruxelles, care de 35 de ani ne-au tocat mărunt-mărunt și susținătorii noului curent care, totuși, nu se știe dacă și cât va ține, dacă este doar un curent, o adiere sau va deveni furtună sau taifun.
Unii s-au aruncat cu capul înainte în el, dorind să prindă vânt din pupa pentru a nu pierde startul.
Alții se agață de paie, de garduri, de stîlpi, de copaci, de scaune, de putere, pentru a nu fi măturați.
Și unii și alții sunt conștienți că fără sprijin din afară sunt fii ploii așa că așteaptă fiecare un semn, un suflu, un brânci care să îi ducă sus, acolo unde vântul nu bate.
Se zvonește și se șoptește că vine o comisie de „suveraniști” de peste ocean care va investiga efectele verzei de Bruxelles asupra alegerilor din decembrie și că unii vor fi luați de valul „suveranului mondial”.
Déjà unii își freacă mâinile cu nerăbdare așteptând vizita și mai ales urmările ei. Cei care se bucură cel mai mult sunt „suveraniștii” pentru că – cred ei -, valul îi va mătura pe „vărzari”, pe „covrigari” odată cu exponenții, șobolanii sau cârtițele USAID. Dar și unii din vechii vărzari, anume cei mai tineri și mai mici ca anvergură, se bucură sub plapumă, pentru că orice plecare de pe locurile din față face loc celor din rândurile din spate, care astfel vor avansa. Așa e în autobuz. Trebuie doar să ai grijă ca locurile din față să nu fie ocupate de alții care urcă în autobuz când coboară „veteranii.”
În toată această vânzoleală eu mă întreb ca prostul, ce fel de „suveraniști” sunt cei care așteaptă să vină „controlorul” de afară și să schimbe locurile călătorilor din autobuzul puterii ?
Ce fel de suveranitate este asta dacă vine un străin să îți spună cum trebuie să trăiești, pe cine trebuie să alegi, cine trebuie să te conducă, cine trebuie să moară și cine să trăiască? Asta e suveranitate?
Suntem siguri că alții vor decide în favoarea sau spre binele nostru?
Se vorbește despre pacea din Ucraina. Nu celebra „pax romana” ci „pax americana-trumpista” dar din câte am auzit eu, asta înseamnă că cei care vor câștiga din această pace sunt cei care vor exploata zăcămintele de metale rare ale ucraineenilor.
Cei care sunt în conflict vor trebui să „facă concesii”. Cui ? Celui care aduce pacea, bineînțeles.
Păi așa se va întâmpla și cu suveranismul nostru. Vor fi promovați sau impuși oameni care vor face „concesii” suveranului absolut.
Ce vom avea de câștigat noi pedestrașii ?
Nimic în viața noastră probabil. Poate doar stăpânul. Eu chiar nu înțeleg de ce trebuie să mă bucur că vine altul la volan câtă vreme nu stabilesc eu nici traseul autobuzului, nici șoferul, nici călătorii, nici locurile pe scaune.
Ce suveranism este ăsta dacă eu doar aștept să vină altul să facă ceea ce ar trebui să facă un adevărat „suveranist”? Cine așteaptă, cere, se bucură și dorește să vină alții să pună ordine în România, nu e „suveranist”, nu e român, e papagal, sclav, doar un alt profitor care vrea să meargă cu autobuzul.
Sclavi am fost sclavi am rămas, am schimbat mereu doar stăpânul dar de fiecare data ne-am lăudat că „am învins”. Oare o să fim vreodată în stare să fim cu adevărat proprii noștri stăpâni?
Revăzând istoria mă întreb dacă și când am fost cu adevărat suverani, de vreme ce toate „alegerile” ne-au venit în plic, pe tancuri, cu avionul ?…
P.S.:
Umblă pe pe „Tik-tok” zvonul că chinezii ar avea autobuze ale căror scaune se transformă în paturi de dormit. Cred că într-un astfel de atobuz s-au suit și vărzarii noștri.
Autor: Col. (r) Marin Neacsu
Sursa: art-emis.ro
