Marius Oprea este „sărit de pe fix”, dar asta nu-nseamnă să-l condamnăm la moarte
Și este „sărit de pe fix” pentru că eu n-aș fi în stare vreodată, nici beat mort, să fac ce a făcut și face el. În anii din urmă, în care nici dracu n-a știut de el, a umblat pe dealuri, prin poieni, în frig, pe ploaie, și a săpat în căutarea victimelor comuniste îngropate fără cruce, fără vreun semn lumesc.
A găsit schelete de oameni uciși și a alinat tragedii ale copiilor, rudelor acestora. A făcut multe excese cu limba lui ascuțită, pentru că societatea noastră este anchilozată ca multe altele.
A spus cu înfumurarea lui multe tâmpenii. Dar, dincolo de astea nu este normal ca Marius Oprea, la 55 de ani, să fie șomer, să moară de foame.
Da, este un câine de om, un câine de om de care avem nevoie!
Uite situația lui ca om acum, pe o postare pe Facebook:
Sînt șomer la 55 de ani
Am 55 de ani și s-ar spune că, dacă e să ne luăm după statisticile mondiale cele mai optimiste, aș mai avea o treime de viață în față. Cu toate acestea, de o săptămînă încoace m-am simțit aproape la capătul ei. Redus la tăcere, la a trăi doar vegetînd, într-un prezent lipsit de perspectivă – chiar și de aceea de a putea descrie starea contradictorie în care mă aflu. Pînă acum, cînd îndrăznesc să o fac, pentru a mă elibera de o povară.
În anii mei de maturitate, mi-am aplecat preocupările și energia asupra victimelor comunismului din România, asupra torționarilor lor și, mai ales, am îndrăznit să merg pînă acolo încît să fac un pas înainte, trecînd la aducerea la lumină a osemintelor celor îngropați fără cruce, după ce au fost uciși sau au murit în temniță.
În acest scop, am reușit, în 2005, să înființez o instituție specializată, și anume Insitututul de Investigare a Crimelor Comunismului, în subordinea primului ministru. L-am condus pînă în 2010, cînd am fost eliberat din funcție ”din motive politice”.
Am fost reîncadrat la institutul pe care îl creasem în 2012 și pînă acum o săptămînă am lucrat acolo, ca ”detașat în interes de serviciu”. Vreme de șapte ani, nu mi s-a scos la concurs postul în care am fost încadrat în toți acești ani. Iar acum, în condițiile în care detașările ”de la privat la stat” au fost sistate, am fost automat scos din IICCMER.
De o săptămînă, sînt deci șomer – chiar dacă nu ”pe hîrtie”, unde figurez în continuare ca angajat la ”Observator cultural”, prin bunăvoința prietenilor mei de acolo. Dar de fapt, prin imposibilitatea de a-mi continua proiectele și menirea într-un cadru instituțional, ca să nu mai vorbesc de brusca lipsire de venituri (să nu vă închipuiți că erau mari, dar pentru mine salariul de ceretător, cu 30 de ani vechime și doctorat, de 3.600 de lei ”în mînă” era principala sursă de venit). Căci asta sînt de fapt, un șomer fără drept la ajutor de șomaj.
Mă doare mai puțin pierderea unui salariu, decît lipsa unei perspective de a-mi continua munca, așa cum am făcut-o pînă acum. Am înțeles de la noua conducere a Insitutului, cu care m-am întîlnit astăzi, că nu se preconizează, cel puțin în viitorul apropiat, să mi se scoată vreun post la concurs. Ar fi fost prea frumos ca să facă acum domnișoara Toader, care mă vedea la față pentru prima oară, ceea ce nu s-a făcut înainte – și anume, să pot da concurs, legal, pe postul pe care l-am ocupat șapte ani. Ani în care, dacă e să dau crezare ecourilor din presă și oamenilor care încă mă mai opresc pe stradă să mă felicite, sau să-mi mulțumească, mi-am făcut datoria și mi-am împlinit totodată destinul, după toate puterile mele.
Am rămas deci la 55 de ani șomer, cu o mare de promisiuni și cu o singură certitudine: în România, nu contează ceea ce faci. Sau nu în fața oamenilor care au pînea și cuțitul în mînă. Sînt liniștit însă că a contat și contează în fața lui Dumnezeu. Și ce am făcut și voi face eu, și ce au făcut și fac ei.
* * *
Da, este un câine de om, un câine de om de care avem nevoie! Adevărat, de mintea lui radicală, de gura lui diabolică trebuie să te ferești. Mănâncă criminali pe păine. Mi-a spus-o și mie de câteva ori de m-am crucit, de mi-a dat sângele pe nas.
El este sărit „de pe fix” pentru că face ce niciunul dintre noi nu facem.
Am uitat de cancerul comunist care în 50 de ani și-a îngropat victimele, în tăcere. Și le-a îngropat pe unde nici dracul nu știe. Trupuri schingiuite, trupuri maltratate, trupuri ucise. Marius Oprea se ocupă de gunoaiele astea umane care au ucis cu sânge rece oameni nevinovați. Ne-au omorât semenii.
Marius Oprea deratizează lumea asta de ticăloși.
Alină suferințe de mame, de soții, de copii, de rude.
Mame, copii, rude care uitaseră și ele de lacrimile cu care au udat pernele așteptărilor în nopți reci de comunism.
Marius Oprea ne vorbește cu fiecare săpătură a lui în mormânt, în pământ despre libertatea care nu trebuie îngrădită.
Avem nevoie de Marius Oprea angajat la stat. De ce?
Ca demersul lui pentru libertate să continue. Ce om din mediul privat ar da bani pentru un răzbunător, mai rău, pentru anchetarea comunismului?
Nimeni. Nimeni nu înțelege obsesiile lui Marius Oprea pe lumea asta.
Obsesiile lui nu aduc beneficiu, nu se pot lista pe bursă. Cum nici libertatea, dreptatea, adevărul fără rest pentru care Marius Oprea nu-și ține gura.
Instituția statului care se ocupă cu acest trecut criminal nu-i alta decât IICCMER.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
Marius Oprea nu-i Constantinescu Emil care studiază, sanchi, Levantul.
Nu-i nici Gelu Voican care freacă Revoluția.
Pentru acești închipuiți statul consumă bugete înspăimântătoare cu ce folos? Nimicurile lor ridicate la nivel de cercetare.
Doar pentru îngâmfarea lor, doar pentru că au avut “un spate”, au profit de pile și relații.
A fost desființat Institutul lui Voican? Să fie și al lui Constantinescu desființat.
Și cum nu mă pricep la niciun fel de bugete, uite să se facă buget pentru salariul acestui Marius Oprea și nebunia lui vindecătoare.
Știu, cu Marius Oprea nu te joci. Marius Oprea își atacă sângeros contemporanii. Și tocmai el a devenit victima luptelor cu breasla, în care a intrat.
El însă are o obsesie vindecătoare pentru România de astăzi. Ne vindecă de propriul trecut criminal.
El nu caută nimănui nod în papură.
De n-ai vreun motiv să te temi, Marius Oprea te lasă viu și nevătămat.
Marius Oprea știe istoria comunismului pe pâine și asta uneori este în dezavantajul lui că poate speculează chestii și crede prea mult în ele.
Dar cine n-o face?
Pe scurt. Marius Oprea are 55 de ani și este șomer.
Carmen Mușat și “Observatorul cultural” îi crează o formă de supraviețuire formală (mulțumim Carmen!).
Ceva bani lua de la IICCMER și colaborări, dar IICCMER i-a tăiat banii și omul a rămas al nimănui.
Este muritor de foame. Marius Oprea la 55 de ani are o viață în față. O viață pentru tămăduirea bolilor noastre ca societate.
de Eugen Istodor
Sursa: HotNews.ro
