Martha Bibescu – 134 de ani de la nașterea celei „mai frumoase şi mai inteligente femeie a României“!
Viaţa de film a prinţesei Martha Bibescu „cea mai frumoasă şi mai inteligentă femeie a României“ – poveşti de amor cu bărbaţi celebri, trădare şi exil dureros
Martha Bibescu este considerată una dintre cele mai reprezentative figuri ale aristocraţiei româneşti interbelice
Scriitoare, om politic şi important diplomat, Martha Bibescu a fost una dintre cele mai distinse personalităţi ale aristocraţiei europene din perioada interbelică.
Deşi a dobândit titlul de prinţesă, în urma căsătoriei cu prinţul George Bibescu, nu a avut destinul fericit al unei prinţese. Admirată şi iubită de un şir lung de amanţi, înşelată toată viaţa de soţ, se spune că Martha Bibescu a avut o singură dragoste statornică, Palatul Mogoşaia.
„Frumoasă, cultă, bogată – toate la un loc pentru o singură fiinţă sunt un păcat de neiertat” este descrierea făcută prinţesei Bibescu de unul dintre bărbaţii care a iubit-o cu patimă. De o frumuseţe răpitoare cu care a îngenunchiat mulţi bărbaţi, Martha Bibescu a fost, în epoca ei, în egală măsură apreciată, dar şi contestată, admirată, dar şi bârfită, iubită, dar şi rănită din amor.
Se spune despre Martha Bibescu că a fost dăruită cu toate atuurile femeii perfecte: frumoasă, inteligentă, elegantă, talentată, sensibilă, bogată. Atuurile nu i-au adus însă o viaţă perfectă şi nici un destin lipsit de neîmpliniri.
S-a născut pe 28 ianuarie 1889 într-una dintre cele mai cunoscute familii din România, cu rădăcini domneşti. Fiică a lui Ion Lahovary, fost ministru al Afacerilor Externe, şi a Smarandei Mavrocordat, descendentă din neamul domnitorului moldovean Constantin Mavrocordat, a primit o educaţie alesă.
Frumuseţea Marthei, aflată la vremea adolescenţei, l-a vrăjit timpuriu pe prinţul George Valentin Bibescu. Ea avea doar 14 ani când a avut loc logodna şi doar 16 ani, când s-a făcut căsătoria cu dispensă de la Vatican, Martha fiind catolică.
„A da o virgină pe mâna unui bărbat este ca şi când ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuţe“
A devenit prinţesa Martha Bibescu intrând într-o familie princiară la 16 ani. Viaţa de care a avut parte alături de soţ nu a fost însă una de prinţesă. „A da o virgină pe mâna unui barbat este ca şi cand ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuţe”, avea să scrie, câţiva ani mai târziu, prinţesa Bibescu despre căsătoria prematură.
A devenit mamă la doar 17 ani, dând naştere unei fetiţe, Valentina.
Medicii i-au recomandat repaos sexual doi ani, după naşterea la vârsta adolescenţei. Prinţul George Bibescu s-a consolat într-un lung şir de infidelităţi care au alimentat bârfele epocii. Despre soţul infidel, căruia i-a rămas alături toată viaţa, Martha scria: „A crezut toată viaţa că e suficient să existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodată prin minte să ofere şi el ceva în schimb.“ Iar despre căsătorie, concluzia de mai târziu a frumoasei scriitoare a fost: „Nu merită să cauţi fericirea în căsătorie, sigur nu o vei găsi”.
Se spune că, la 17 ani, tânăra nevastă a Printului George Bibescu a făcut o pasiune pentru vărul acestuia, Emanuel Bibescu, un bărbat inteligent, cel care i l-a prezentat pe Marcel Proust. Emanuel ar fi respins-o pe prinţesă, îndemnând-o să-şi vadă de viaţa de familie şi să respecte statutul de nevastă.
Experienţa primei iubiri extraconjugale neîmplinite a fost una dureroasă pentru frumoasa prinţesă care, aşa cum avea să noteze mai târziu în jurnale, a înţeles că e mai bine să se facă iubită, decât să caute în permanenţă un bărbat care să îi merite dragostea.
Martha si Principele/Regele FERDINAND
Principesa Bibescu l-a întâlnit pentru prima data pe Principele Ferdinand pe vremea când era doar o fetiță. Și-a amintit, însă, toată viața acel moment. Avea 4 ani și l-a văzut pe prinț plimbându-se prin parcul regal de la Sinaia, împreună cu unchiul lui, regele Carol, și mătușa, regina Elisabeta.
Îl descrie mai târziu ca fiind un tânăr foarte chipeș, dar își amintește că, în urma unei boli grave, avea să-și piardă, din pricini necunoscute, frumusețea, chiar înainte de a-și pierde tinerețea.
Martha Bibescu și principele, devenit regele Ferdinand, au fost prieteni apropiați și s-a spus chiar că au fost amanți, pentru că suveranul ar fi suferit din cauza presupuselor infidelități ale Reginei Maria, iar Martha era înșelată frecvent de soțul ei, mondenul George Valentin Bibescu.
Relația principesei de la Mogoșoaia cu Ferdinand, chiar dacă nu există indicii că au existat și intimități între cei doi, a fost una de prietenie apropiată și admirație.
Când regele a luat decizia de a-l alunga pe Principele Carol din pricina relației acestuia cu Elena Lupescu, Martha a fost una dintre puținele voci care au contestat public și direct hotărârea.
L-a apreciat, l-a respectat și, foarte probabil, l-a iubit într-un fel aparte pe Ferdinand, iar portretul postum pe care i l-a făcut în 1930 este o mărturie neîndoielnică a admirației pe care i-a purtat-o.
Premiată la doar 22 de ani de Academia Franceză
În vreme ce soţul îşi căuta fericirea în braţele altor femei, prinţesa Martha şi-a găsit împlinirea în scris. Scrie, socializează şi leagă prietenii cu nume celebre ale epocii. „Amantele lui George mi-au redat două lucruri nepreţuite: singurătatea şi libertatea. Soţul meu suferă din cauza superiorităţii mele intelectuale, furios că nu este el pe primul plan”, nota Martha în însemnările ei.
Când, în 1905, George Valentin Bibescu pleacă într-o expediţie spre Persia, Martha îl însoţeşte. Inspirată de călătorie, scrie cartea „Cele opt paradisuri”. La doar 22 de ani, ajunge să fie fost premiată de Academia Franceză. Premiul îi deschide calea către lumea scriitorilor renumiţi ai vremii.
„Domnind peste el, domnesc peste un imperiu”
Tânăra prinţesă Bibescu îl vrăjeşte pe prinţul Wilhelm, moştenitorul tronului Germaniei, în 1909. Se spune că prinţul german i-a scris lui George Bibescu pentru a îi cere permisiunea să corespondeze cu soţia sa, numind-o „cea mai frumoasă şi mai inteligentă femeie din România”.
Adoraţia prinţului a fost încurajată de Martha care, nota flatată în jurnal „Domnind peste el, domnesc peste un imperiu”. În ciuda cadourilor şi a iubirii înflăcărate declarate de moştenitorul tronului Germaniei, se spune că Martha nu s-ar fi îndrăgosit de el.
Relaţie furtunoasă cu Charles Louis
În 1908, Martha Bibescu îl cunoaşte pe Charles Louis de Beauvau Craon, unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franţei. Prinţesa se îndrăgosteşte de francez, iar sentimentele de dragoste sunt reciproce. Începe o relaţie furtunoasă de iubire cu amanul francez care ameninţă cu sinuciderea şi-i cere să divorţeze.
Mama lui Charles Louis intervine între cei doi amorezi şi face eforturi disperate să-i despartă. Charles Louis acceptă o logodnă aranjată de mama sa, însă gândul îi rămâne la Martha.
Cei doi se despart şi se împacă de mai multe ori. Indecisă între insistenţele amantului, care îi cere o viaţă împreună, şi insistenţele soacrei care o imploră nu-şi părăsească soţul, Martha se retrage la mănăstirea din Alger şi nu divorţeazã. „Charles Louis a fost adevărata mea dragoste şi nici el nu s-a împãcat vreodatã cu ideea că m-a pierdut”, nota prinţesa în însemnările de mai târziu.
Mogoşoaia, marea dragoste
Palatul de la Mogoşoaia a fost motivul pentru care Martha Bibescu a ales să-şi ducă viaţa mai departe, alături de soţul infidel. După tentativa de divorţ a Marthei, George Bibescu cumpără palatul Mogoşoaia şi i-l face cadou.
Prinţesa îşi dorea acest loc de multă vreme şi îşi doreşte să facă din el , perla capitalei.
Până la data părăsirii României, prinţesa Bibescu va investi toată dragostea ei şi foarte mulţi bani în palatul primit cadou de la soţ. S-a spus că Mogoşaia ar fi fost, de fapt, marea şi unica dragoste statornică a frumoasei prinţese. Toţi banii câştigaţi de pe urma vânzării terenurilor moştenite de la părinţi şi de pe urma publicării cărţilor au fost canalizaţi către restaurarea palatului pe care Martha l-a iubit din toată inima.
Anii de glorie de la palat
În epoca de glorie a prinţesei Bibescu, cine nu avea acces la Mogoşoaia nu conta în lumea bună a Bucureştiului interbelic. La Mogoşoaia, locul patronat de prinţesa Martha, s-au strâns, în timp, cele mai importante personalităţi ale culturii şi politicii româneşti din perioada interbelică.
Primul musafir al palatului restaurat a fost chiar Regina Maria, cea care i-a purtat principesei Bibescu o mare afecţiune, într-o perioadă. Se spune că, pe cele două le-a legat o prietenie sinceră şi o admiraţie reciprocă.
„În caracterul omului stă scris destinul lui. Martha îşi pusese în gând să se ridice cât de sus şi să izbândească. Aşa a şi făcut. Încetul cu încetul, aducând în jurul ei persoane de talent şi de mare renume. Mintea ei ageră descoperă orice îi poate fi de folos din punct de vedere social.
Primeşte persoane regale, diplomaţi, oameni politici, artişti, scriitori, savanţi şi aristocraţi. Călătoreşte în multe ţări şi musafirii ei sunt întotdeauna dintre cei mai aleşi şi cu vază. Martha a ajuns una dintre cele mai vestite şi preţuite scriitoare, o scriitoare apreciată de criticii cei mai critici. Cunoştinţa limbii franceze e la ea desăvârşită, stilul ei e de o migăloasă şi minunată dibăcie, descrierile bogate şi pline de poezie“, o descria Regina Maria în „Povestea vieţii mele“.
Prinţesa reuşise să adune la Mogoşoaia toată protipendada interbelică într-un decor de vis. Aici se făcea marea politică a ţării, aici se comentau ultimele apariţii literare şi tot aici se prezentau ultimele opere.
Marcel Proust, Winston Churchill, Charles de Gaulle, regele Alfons al XIII-lea al Spaniei sunt doar câteva dintre personalităţile vremii care au trecut pragul palatului prinţesei.
Obişnuiţi ai celui mai cunoscut loc de socializare din Bucureştiul interbelic au fost regii Carol şi Ferdinand, Gheorghe Tătărăscu, Constantin Argetoianu, Pamfil Şeicaru sau Nicolae Iorga.
Acuzată de spionaj din cauza iubirii cu maiorul Christopher Thomson
Martha Bibescu a fost marea pasiune a maiorului Christopher Thomson, trimis în România cu misiunea specială de a-i convinge pe mai-marii ţării să intre în război de partea Antantei. Între cei doi a existat o relaţie frumoasă de iubire, maiorul fiind amintit de Martha drept „bărbatul care i-a oferit iubirea vindecătoare”, după un lung şir de dezamăgiri afective.
De la relaţia cu maiorul britanic, i s-au tras prinţesei acuzaţiile de spionaj. I s-a spus „Mata Hari“ de România şi s-a speculat că ar fi făcut în vremea războiului un joc dublu, pentru nemţi şi pentru englezi. Cert este că, prin prisma relaţiilor şi intervenţiilor Marthei, la curtea regală a României au ajuns multe informaţii folositoare în vreme de război. Mogoşoaia a fost decorul în care, în pragul Primului Război Mondial, prinţesa şi-a trăit povestea de dragoste cu maiorul engez. Relaţia celor doi a continuat şi după război, vreme de 15 ani, la distanţă, până când maiorul a murit în 1930 într-un accident de avion.
În timpul Primului Rãzboi Mondial, prinţesa Martha Bibescu şi-a arătat devotamentul faţă de ţară şi a condus şi finanţat un spital din Bucureşti cu victime ale războiului. A îngrijit răniţi de pe front, i-a şi ajutat material şi a contribuit la eliberarea mai multor prizonieri români. Când palatul Mogoşoaia a fost jefuit în Primul Război Mondial, suferinţa Marthei a fost uriaşă. Pentru a reînvia locul atât de drag ei, prinţesa a cheltuit toţi banii obţinuţi din vânzare cărţilor scrise.
Prietenii cu oameni celebri
Martha Bibescu s-a bucurat de prietenia şi de aprecierea unor nume mari ale culturii europene şi lumii politici internaţionale. „Sunteţi nu numai un splendid scriitor, prinţesă, dar şi un sculptor al cuvintelor, un muzician, un sipet plin cu parfumuri, un poet”, o lăuda Marcel Proust pe Martha Bibescu.
Relaţia de prietenie a celor doi a constituit subiectul unui volum numit „La bal cu Marcel Proust”. Reiner Maria Rilke, Paul Claudel, Jean Cocteau au admirat-o la rândul lor pe prinţesa româncă. Martha Bibescu a fost, mai bine de o jumătate de secol, una dintre cele mai bune prietene ale lui Winston Churchill.
A rămas alături de soţul infidel până la moarte
Martha a continuat să fie amfitrioana perfectă şi după Primul Război Mondial. Adoratul loc de la Mogoşoaia scapă de bombardamente în al Doilea Război Mondial, dar nu scapă de percheziiţiile legionale. Prinţesa a fost persecutată de legionari, volumul ei „Izvor, ţara sălciilor“ a fost ars în public, în Piaţa Victoriei, iar Palatul Mogoşaia a fost răvăşit de percheziţii.
„Unul dintre valeţi se înfiinţează în camera chinezească şi-mi spune: «Îmi pare rău să vă spun, este percheziţie legionară în casă. Treaba a durat de la 9 dimineaţa până la 6 seara… La 6 seara, legionarii pleacă în camionul cu care au venit. Au jefuit spiritul acestei case fără niciun folos pentru nimeni“, scria Martha despre episodul percheziţiilor legionare de la Mogoşoaia.
Ultimii ani ai prinţesei în România nu au fost lipsiţi de probleme. I-a rămas alături soţului bolnav până în ultimele momente ale vieţii. Se spune chiar că l-ar fi smuls din braţele amantelor pentru a-l îngriji personal.
„Părinte, n-am încetat niciodată să-l iubesc pe George. Viaţa ne-a învăţat că adevărata dragoste nu urmează decât după multe mistere, după o ucenicie răbdătoare, tandră şi dureroasă. «Un bărbat ştie când îl iubeşte o femeie», mi-a spus el într-o zi aproape să ne sfâşiem. Şi mi-a spus-o în legătură cu alta, iar eu n-am protestat şi n-am spus: «Ştii, că şi eu te iubesc, încă?»“, i-ar fi mărturisit Martha Bibescu confidentului ei, abatele Mugnier, după moartea soţului.
Exil dureros
Prinţesa a părăsit Mogoşoaia după venirea comuniştilor la putere şi numai după ce s-a asigurat că locul pe care l-a iubit atât de mult va fi trecut pe lista monumentelor istorice.
„Mă simt ciudat de detaşată, liberă şi puternică, luându-mi adio de la tot ce am iubit pe acest pământ ameninţat: cele două case, cele două grădini ale mele, câmpiile şi pădurile moştenite de la tatăl meu, care ţinea la ele.
Secretul celor care sunt legaţi de pământ, ca noi, e că moşiile noastre sunt în interiorul nostru. Chiar dacă le pierdem, ele ne rămân. Am în inimă balta mea, cu apele ei adormite, fagii şi munţii mei nu mă vor părăsi niciodată“, scria Martha Bibescu în însemnările ei despre momentul plecării din România.
În 1945, Martha Bibescu a fost informată de prietenii de la ambasada Franței că s-ar putea să fie arestată și a decis să părăsească România la bordul unui avion britanic cu destinația Napoli, de unde a plecat la Paris și apoi în Anglia, revenind în Franța, care va deveni o a doua sa patrie.
Fiica ei, Valentina, și soțul acesteia, Dimitrie Ghyka, au rămas însă captivi în România comunistă, iar Martha Bibescu s-a chinuit timp de aproape opt ani să-i scoată din ţară, ajungând, în cele din urmă, să-și vândă o parte dintre bijuterii și tablouri pentru a reuși să obțină bani cu care să plătească influențe la cel mai înalt nivel. Fiica și ginerele ei se aflau în arest la domiciliu, dar, în cele din urmă, în 1956 Martha a reuşit să-i vadă alături de ea.
A părăsit ţara în septembrie 1945, plecând iniţial în Anglia şi mai apoi în Franţa, unde s-a stabilit într-un apartament din hotelul Ritz. Fiica şi ginerele ei au rămas prizonierii comuniştilor în următorii ani. Prinţesa reuşeşte să-şi revadă fiica în 1956, după şapte ani de încercări eşuate de a o scoate din ţară.
Scriitoare premiată de francezi
Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărţi, cele mai multe fiind publicate în Franţa. O parte dintre volumele scrise de prinţesa româncă au fost semnate cu pseudonimul Lucille Decaux. A scris o serie de cărţi de inspiraţie autobiografică precum „Vieţile anterioare” şi „Nimfa Europa” şi o serie de biografii ale unor personalităţi din istoria Franţei. Opera sa mai cuprinde versuri, însemnări de călătorie, eseuri şi jurnale.
Mărturii ale vieţii fascinante a celei mai mari personalităţi feminine româneşti din perioada interbelică au rămas cele 65 de volume de jurnal, scrise chiar de ea între anii 1908 şi 1973.
În 1954, Academia Franceză i-a conferit Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă. În 1955 a fost aleasă membră a Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză.
Charles de Gaulle: „Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei“
Ultimii ani din viaţă ai fascinantei Martha Bibescu n-au fost lipsiţi de bârfe amoroase. Cea mai discutată relaţie a fost cea pe care prinţesa din România se pare că ar fi avut-o cu Charles de Gaulle. Preşedintele francez este cel care i-a scris Marthei Bibescu: „Pentru mine, dumneavoastră sunteţi personificarea Europei.“ Charles de Gaulle a fost ultimul mare prieten al Marthei Bibescu, alături de care prinţesa a participat la reuniuni oficiale de la Palatul Élysée. În 1963, prinţesa a devenit consilier al preşedintelui francez Charles de Gaulle în problema românească.
La moartea lui de Gaulle, prinţesa a notat în jurnal: „Mă doare. Umbra gigantica sub care îmi plăcea atât de mult să mă adăpostesc nu mai există“.
Ultimii ani la Paris, deşi trăiţi modest, nu în strălucirea de la Mogoşoaia de altădată, n-au fost lipsiţi de succes. Prinţesa a continuat să scrie şi să bucure de recunoaştere. În 1962, a primit de la francezi Legiunea de Onoare, o distincţie pe care, se spune, că ar fi aşteptat-o vreme de 30 de ani, ca recunoaştere a meritelor sale literare. La Paris a fost vreme de ani buni imaginea casei Dior care a creat pentru aristocrata româncă toalete speciale.
Pe mormântul Marthei Bibescu scrie „scriitoare franceză“
Ultima fotografie a prinţesei românce o arată la Paris, în apartamentul modest de pe malul Sennei. La 85 de ani, Martha Bibescu şi-a păstrat aerul aristocrat şi farmecul care a vrăjit minţi celebre şi a frânt multe inimi de-a lungul anilor.
La data de 28 noiembrie 1973, Martha Bibescu a suferit un atac de cord şi s-a stins din viaţă. Avea 87 de ani.
Prinţesa încă mai lucra la cartea „Nimfa Europei“, o lucrare în care trecuse în revistă marile personalităţi cunoscute de-a lungul vieţii.
Nu „Martha Bibescu, prinţesă româncă“, ci „Marthe Bibesco, ecrivain français“ este inscripţia de pe mormântul prinţesei românce din celebrul cimitir Père Lachaise din Paris.
După 1990, au apărut în limba română multe dintre cărțile scriitoarei la care cititorii români nu au avut acces în perioada comunistă: Cele 8 Raiuri (1908), Izvor, țara sălciilor (1923), Papagalul verde (1923), Destinul lordului Thomson (1927), La bal cu M. Proust (1928), Corespondența cu Paul Claudel (1972), Ferdinand al României. Un sacrificiu regal.
Sursa: INTERNET
