Martisorul, un talisman aducator de noroc
Raspandit in toate zonele tarii, martisorul este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relateaza in cartea „Sarbatorile la romani” ca in Moldova, Muntenia, Dobrogea si unele parti ale Bucovinei exista obiceiul ca parintii sa lege la 1 martie copiilor lor o moneda de argint sau de aur la gat sau la mana. Moneda, legata cu un snur rosu, un gaitan din doua fire rasucite din matase rosie sau alba sau mai multe fire de argint si aur se numeste martisor, martigus sau mart. Martisorul era pus la mainile sau la gatul copiilor pentru a le purta noroc in cursul anului, pentru a fi sanatosi si curati ca argintul la venirea primaverii. In unele zone, copiii purtau martisorul 12 zile la gat, iar apoi il legau de ramura unui pom tanar. Daca in acel an pomului ii mergea bine insemna ca si copilului ii va merge bine in viata. In alte cazuri, martisorul era pus pe ramurile de porumbar sau paducel in momentul infloririi lor, copilul urmand sa fie alb si curat ca florile acestor arbusti.
Folcloristul Simion Florea Marian scrie ca martisorul serveste celor care il poarta „ca un fel de amuleta”, dar cine doreste ca acesta sa aiba efectul dorit „trebuie sa-l poarte cu demnitate”.
Se spune ca in vechime, martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata – alba si neagra sau alba si albastra – si era daruit in prima zi din luna lui martie. Obiceiul martisorului este de fapt o secventa dintr-un scenariu ritual de innoire a timpului, primavara, la moartea si renasterea simbolica a Dochiei.
Unele traditii spun ca firul martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, in timp ce urca turma la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia torcea firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic. De aceea, martisorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu „funia zilelor, saptamanilor si lunilor anului, adunate intr-un snur bicolor”.
