MARTURII DESPRE MIRCEA ELIADE IN USA
O colectie de marturii ale omului de casa al lui Mircea Eliade adunate de Ziaristi Online
Stelian Plesoiu, un informatician roman specializat in recuperarea dezastrelor produse de computere, a avut sansa sa petreaca citiva ani, la venirea sa ca emigrat in America, alaturi de sotii Christinel si Mircea Eliade, care locuiau din 1956 la Chicago.
Potrivit spuselor sale, la vremea aceea, savantul roman, erudit in istoria comparata a religiilor, era ridicat in slavi de unii dintre cei mai importanti somitati stiintifice ale lumii, cartile lui devenind succese mondiale. Stelian Plesoiu spune ca, desi la Chicago traiesc peste 100.000 de romani, multi habar n-aveau ca traiesc in orasul in care geniul Eliade a trait si a creat zeci de ani.
De altfel, dupa moartea sa, chiar si la Chicago University, putine lucruri amintesc ca Mircea Eliade care a infiintat acolo Catedra de istorie a religiilor ce-i poarta numele.
Stelian Plesoiu, care a locuit o vreme in casa sotilor Eliade, a povestit pentru “Ziarul de Vrancea” amanunte inedite despre ultimii ani din viata savantului.
Reporter: Stiu ca exilul il apasa pe Mircea Eliade. Era multumit de viata lui? Stelian Plesoiu: Da si nu! Sigur ca maestrul, tinjea dupa tara. Niciodata pina la el nu am cunoscut pe cineva care sa sufere atit dupa tara sa. Una din dovezi este refuzul de a deveni cetatean american! Cu mare stringere de inima, la insitentele unui mare prieten si admirator al sau, senatorul de Ilinois Charles Percy, a acceptat cetatenia americana la aproape 74 de ani. Percy a facut un fapt fara precedent in istoria Americii: a convocat ad-hoc Congresul si a cerut aprobarea cetateniei savantului roman Mircea Eliade , pentru merite deosebite. Aprobarea a durat doua minute. Eliade era venerat, iar dupa aceasta formalitate au inceput sa curga onorurile, premiile, invitatiile.
Reporter: Mircea Eliade era o persoana influenta in SUA? Stelian Plesoiu: Da, era foarte influent, in sensul culturii uriase pe care o avea, nimeni nu argumenta niciodata, decit foarte bine documentat si stiintific cu dinsul. Era aproape de necontrazis in ceea ce stia. Avea foarte multe cunostinte din toate domeniile, stia foarte multe, foarte bine … Dar, vorbea si scria in romaneste, foarte rar scria in frantuzeste, vreun articol pentru vreun ziar sau pentru vreo editura frantuzeasca. Toate manuscrisele lui sint scrise in romana, ceea ce demonstreaza foarte multora ca intr-adevar era un geniu care se nascuse cu adevarat in limba romana!
Reporter: Casa Eliade era frecventata de multi oameni? Cine il vizita? Stelian Plesoiu: Am cunoscut multi oameni de inalta valoare in casa lor, de la politicieni si scriitori pina la presedintele Universitatii Chicago, Hanna Gray, care il stima pe Eliade, sau pina la senatorul Charles Percy, care il adora pe maestru. Am cunoscut marii scriitori si filozofi francezi, l-am cunoscut pe decanul catedrei de istorie a religiilor domnul Joe Kitagawa, care a facut ca in Japonia sa se tipareasca tot ce a scris Eliade. Si asta poate sa fie o mindrie pentru noi. Maestrul a fost si este adorat in Japonia in mare parte lui Kitagawa. Acest foarte serios profesor i-a fost si student maestrului, si, in acelasi timp “fin”.Maestrul i-a botezat fiica, pe Ann Rose, care azi este prestigios profesor de filozofie la Harvard, prin grija caruia opera lui Eliade a fost tradusa in intregime in acea tara. De asemenea, el a fost indragit si foarte apropiat de faimosul sculptor japonez Noguci, care a fost "elevul" si prietenul lui Brincusi. S-a prapadit nu cu multa vreme dupa Eliade. In semn de prietenie, Noguci a sculptat intr-o moneda chipul lui Eliade. Aceasta fragila sculptura se afla la Luvru. Mai venea pe acolo nelipisitul Saul Bellow, laureat al premiului Nobel pentru literatura, care a fost casatorit cu Alexandra Bagdasar, profesoara emerita la Northwestern Universyty din Eveanston, pe care a cunoscut-o chiar in casa sotilor Eliade.
Reporter: Cum a ajuns Mircea Eliade sa predea in SUA in conditiile, din cite stiu, era indragostit de Europa? Stelian Plesoiu: Eliade suferea dupa Europa, insa a stiut cum sa imparta si una si alta. Statea in timpul anului universitar aici, in Chicago,unde tinea un curs de mare succes , predind la Catedra de istorie a religiilor. Aceasta catedra a fost infiintata special pentru el, la care si-a adus o stralucita contributie, unica in felul ei in lume. In timpul verii, isi petrecea vremea in Franta si, sigur, de foarte multe ori calatorea. Dupa o anumita varsta calatoriile nu au ramas decit intre Franta si Chicago. In ultimul an al vietii nu a mai putut calatori nici in Franta din cauza bolii.
Reporter: Inteleg ca suferea … Stelian Plepoiu: Da, in ultimii ani era foarte bolnav. In afara de faptul ca avea o artoza la amindoua miinile, nu reusea decit sa se semneze sau sa-ti dea cite o mica recomandare. Amindoua miinile ii erau acoperite cu cite o platosa osoasa, care ii acoperea pur si simplu degetele.Imi spunea cu mult necaz, cind il duceam la ortoped, ca ii este rusine sa intinda mina cuiva. Avea si alte probleme. Incepuse sa se indoaie de spate, dar avea un cod cu sotia ca, atunci cind erau in societate, sa-si indrepte spatele imediat.
Reporter: N-a mai vrut sa se intoarca in tara, ii era teama? Stelian Plesoiu: Nu i-a fost frica niciodata, iar ca un exemplu este ca Nicolae Ceausescu nu ezita sa-i trimita invitatii. Ceusescu il curta. Sint absolut convins ca nu i s-ar fi intimplat nimic lui Eliade intorcindu-se in Romania. Insa, aici era vorba de un principiu. Daca s-ar fi intors in Romania, pe care si-o dorea atit de mult, si-ar fi calcat principiile de o viata. Ar fi tradat si intelectualitatea plecata din tara dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.
Reporter: Catedra de istorie a religiilor poarta numele Mircea Eliade. Cine i-a urmat? Stelian Plesoiu: Profesorul Wendy Donigan i-a urmat lui Eliade. Este de origine irlandeza si a fost o simpatizanta a maestrului. Sigur ca, imediat dupa moartea maestrului, Culianu ar fi fost un pretendent foarte puternic, insa, dupa cum bine stim, el a fost asasinat misterios. Nici azi nu se stie de ce si de cine…
Reporter: Cum traia Mircea Eliade? Stelian Plesoiu: El traia intr-o simplitate covirsitoare. Maestul ducea o viata lipsita de complicatii: nu conducea masina, nu avea televizor, nu poseda cunostinte tehnice de nici un fel, nu-l interesa cine-i publica cartile , sau nu. Pur si simplu era profesor titular la The University of Chicago, avea un salariu de 2.500 de dolari pe luna si, probabil, mai primea ceva bani, prin posta, nu sub forma de cecuri, de care habar nu avea. Seara aveau loc lecturi literare la lumina lampii, frecventa ceaiurile literare, minca la clubul universitatii, deci nu avea o viata foarte speciala. Ii placeau foarte mult mincarurile romanesti pe care le avea tot timpul in casa prin grija mea si a altora, care gaseam intodeauna o maicuta care ii gatea sarmale, ciorbe…
Reporter: Totusi, de ce in SUA,unde a trait 30 de ani este facut uitat/evitat omul Eliade? Stelian Plesoiu: Este foarte greu sa va raspund pentru ca eu, cit a trait maestrul, nu am vazut in jurul dinsului decit fete zimbitoare. Se uita de la cei mai amariti scriitorasi, pina la laureati ai premiului Nobel, care ii promiteau… marea cu sarea. Am intilnit si o serie de demnitari romani a caror nume nu conteaza, nu si demnitari din noua Romanie, care l-au vizitat si care i-au promis, ca maestrul vroia sa fie publicat si in tara, dar n-au facut nimic pentru el.
Reporter: De ce? Stelian Plesoiu: Nu-mi dau seama. Am inteles, acele cercuri de care vorbeam; ma rog, societatile evreiesti care se zbat pentru o linie dreapta, si stiu eu, o justitie corecta fata de poporul evreu. Nu stiu de ce s-a afectat in asa masura, mai degraba a stopat triumful acestui filozof, desi antisemit n-a fost, n-ar avea nimic cultura omului si creatia lui, cu viata lui privata. Nu, nu-mi dau seama, imi este foarte greu sa va raspund. Fusesem acceptat la Universitatea din Chicago cand un doctor in fizica, auzindu-mi accentul, m-a rugat sa ajut niste batranei romani care locuiau in zona campusului universitar. Erau chiar sotii Eliade, insa , tanarul student nu stia inca unde a nimerit. Iata o intamplare demna de povestit nepotilor, si nu numai: proaspatul imigrant s-a prezentat la casa unei familii de romani, le-a reparat radioul si le-a schimbat becurile arse, caci nu se pricepeau deloc la cele tehnice. La plecare “batranelul” i-a daruit o carte proaspat iesita de sub tipar, fiindca tanarul a refuzat, politicos, sa fie recompensat in bani. “Ia uite, eu nu cunosc pe nimeni in America, nu stiu destul limba, si mosul asta imi da sa citesc carti in romaneste!”, gandea studentul, cand a iesit din imobil, cu volumul sub brat. Pe coperta scria “Pe strada Mantuleasa”, iar autorul se numea Mircea Eliade. De aici incolo totul e istorie. Si inca ce istorie!
