Masacrele odioase ale ungurilor impotriva romanilor si evreilor de la Treznea si Ip
Zilele acestea comemoram cele mai îngrozitoare atrocitati comise de armata ungară, în complicitate cu etnicii maghiari locali, cum au fost cele de la Treznea ,9 septembrie 1940 si Ip,13/14 septembrie 1940, în care au căzut cele mai numeroase victime inocente. Trupe maghiare din batalionul 22 Grăniceri din Debretin, sub comanda locotenentului Ákosi, au intrat în Treznea pe neasteptate, in plina zi .Primele victime au fost câțiva copii care păzeau vitele la păscut. Cadavrele copiilor au fost descoperite ulterior pe izlazul comunal. După ocuparea satului, militarii unguri au dezlănțuit măcelul. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitralieră, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. Au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei.
Dar cea mai infioratoare deslantuire a sovinismului si antisemitismului horthist cu ocazia ocupării Ardealului,dupa Diktatul de la Wiena a fost explozia de ura de la Ip, tot o localitate din județul Sălaj,unde au fost ucisi 157 de localnici . Modul în care s-a desfășurat acest masacru a fost stabilit de instanta în procesul de la Tribunalul din Cluj, la 13 martie 1946.
Sub pretextul răzbunării a doi militari unguri cazuti într-o explozie care se produsese în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Zoltán Vasvári a plecat la13 septembrie 1940 din Nușfalău, unde se afla cantonat, și s-a îndreptat cu compania sa spre Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici a fost de asemeni una fictivă, întrucât explozia în care își pierduseră viața cei doi militari se produsese din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.
Locotenentul Vasvári a sosit la Ip în noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 23.00. Soldații, împreună cu câțiva etnici maghiari civili, au început să vâneze casele românilor mai cunoscuti si ,lideri ai comuitatii,. Aceștia erau treziți din somn și pur si simplu, uciși cu cruzime. Localnicii unguri erau folosiți pentru a indica unde erau gospodăriile românești. A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitirul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la cimitir.În fiecare an, la 14 septembrie, sătenii din Ip comemorează victimele acestui masacru la monumentul din localitate dedicat acestora.
Fără a mai exista , nici macar vreun motiv inventat de represalii, la Cerisa o companie de militari unguri,care au ramas „neidentificați”, conduși de doi ofițeri, a intrat, în dimineața zilei de 15 septembrie si în satul apropiat,Cerisa județul Sălaj. Date despre masacru sunt conținute în aceeași sentință emisă în 1946 de Tribunalul Poporului din Cluj. Soldații neidentificați au adunat din localitate 64 de români, pe care i-au dus pe dealul de lângă comună. În timpul strângerii sătenilor, aceiași militari au împușcat șapte oameni. Ajungând la locul amintit, unul dintre ofițeri a ordonat evreilor să iasă în față și astfel au ieșit cinci persoane, care au fost îndrumate, sub pază, pe celălalt versant al dealului.
Apoi celor 59 de români rămași li s-a poruncit să fugă pe deal în jos. Soldații, la ordinul ofițerului,ca la vanatoare de iepuri , au deschis focul asupra grupului care alerga. Norocul majoritatii celor proscriși în acest fel la moarte a fost că au reușit să se ascundă la timp prin râpele și cutele de teren ale dealului, încât numai Gavril Herța din comuna Cosniciul de Jos a fost împușcat mortal. Concomitent, pe celălalt versant s-a procedat la fel cu cei cinci evrei, dintre care patru au fost impuscati pe loc.
În dimineața zilei următoare masacrelor de la Ip ,o companie de honvezi, din unitatea cantonată la Simleu, și-a făcut apariția în comuna Marca, tot din județul Sălaj. Compania era însoțită de civili maghiari din Ip, dintre care unii s-au îmbrăcat în uniforme militare, pentru a nu fi recunoscuți. În zilele de 15 și 16 sept.1940 acești militari, sub conducerea lui Árpád Ősz drept călăuza și a lui Ștefan Incze, ambii din Ip, au împușcat pe câmp și în curțile unor case doi evrei, trei slovaci și șase români. În documentele ungare, motivul omorârii celor 11 persoane a fost… retorsiunea militară,desi a fost sovinism clar. Si în acest caz pretextul s-a dovedit o inscenare, deoarece în această comună chiar nu aveau nimic de „reprimat”, neîntâmplându-li-se nimic, deoarece prin Marca nici nu trecuse vreo subunitate a armatei ungare.
Niculae Boldea din Bretcu județul Covasna, și fiul său mai mare, omonim, au fost închiși la primăria localității, pe motivul că tatăl s-a plâns că fiul a fost bătut de un localnic maghiar. Armata ungară a intrat în comună la 13 septembrie, iar căpitanul comandant al subunității respective a dispus ținerea în continuare în arest a românilor. În noaptea de 13 spre 14 sept.1940 au fost devastate casele la aproximativ 20-30 de români. La acțiune au participat localnici și soldați unguri. La 14 septembrie a fost arestat și fiul cel mai mic al lui Boldea, în vârstă de 14 ani.
La 16 sept. mai mulți soldați unguri au mers la casa familiei Boldea sub pretextul de a lua haine și alimente necesare pentru expulzarea bărbaților în Romania. După ce au luat cele trebuincioase, s-au întors la primărie, unde au dispus ca victimele să fie urcate într-un camion, ce a pornit mai apoi spre graniță. Militarii s-au oprit însă pe vârful Măgheruș, unde Boldea și cei trei fii ai lui (Demian Nicolae, Demian Ioan și Demian Drăgan Nicolae) au fost împușcați și apoi îngropați.
