Masini victime ale caniculei

Masini victime ale caniculei

0 287

Si autoturismele sufera cumplit din cauza caniculei. Ba, unele dintre ele se incing atat de tare incat i-au foc de-a dreptul. De la inceputul acestei luni, 3 autoturisme au fost mistuite de flacari, din cauza supraincingerii motorului sau a vreunui scurtcircuit provocat de defectiuni tehnice. Nu mai departe de ziua de ieri, un minivan parcat in centrul orasului, in apropierea magazinului Star, a fost cuprins de valvatai, in timp ce soferul, un tanar de 20 de ani, se inscria la facultate. Nici interventia martorilor care au actionat cu extinctoarele din propriile masini, nici cea a pompierilor veniti rapid la fata locului cu o autospeciala, nu au impiedicat focul sa se extinda la motor si sa-l topeasca literlamente.
Conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov ii avertizeaza pe soferi sa nu lase pe bord brichete sau alte obiecte inflamabile, cu atat mai putin in aceste zile toride.
Cauzele incendiilor care au distrus cateva masini in ultima vreme la Brasov nu sunt intotdeauna naturale. Tot vineri, dar la ora 5 dimineata, un alt autoturism stationat intr-o parcare era cuprins brusc de flacari, fara ca motivul sa fie supraincalzirea. Fiind vorba despre un vehicul inmatriculat in Italia si care parea abandonat acolo de cateva luni, banuielile pompierilor se indreapta catre un vecin deranjat de faptul ca autorismul ocupa un loc de parcare de atata vreme.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.