Masuri pentru prevenirea bolilor cauzate de inundatii

Masuri pentru prevenirea bolilor cauzate de inundatii

0 226

Ca urmare a fenomenelor meteorologice din ultima vreme, care au dus la producerea de inundatii in mai multe localitati din judetele Maramures, Iasi, Neamt, Botosani, Suceava, Salaj, Satu Mare, Alba si Harghita, Ministerul Sanatatii Publice, prin autoritatile de sanatate publica judetene, a intreprins o serie de masuri pentru prevenirea imbolnavirii persoanelor afectate.
Astfel, in cursul acestei zile, au fost distribuite catre judetele afectate vaccinurile necesare pentru asigurarea prevenirii imbolnavirii populatiei prin hepatita A si tetanos astfel:
– ASP Suceava – 1700 doze de vaccin AHA pediatric si 160 doze de AHA adult, 2000 doze VTA;
– ASP Maramures – 500 doze de vaccin AHA pediatric, 1000 doze VTA;
– ASP Iasi – 700 doze de vaccin AHA pediatric, 170 doze AHA adult, 500 doze de VTA;
– ASP Botosani – 100 doze de vaccin AHA pediatric;
– ASP Neamt – 300 doze de AHA pediatric.
De asemenea, au fost distribuite substante materiale sanitare si substante dezinfectante, in cantitate totala de 370.000 tablete.
In acelasi timp, s-au luat masuri pentru:
– supravegherea epidemiologica a populatiei;
– supravegherea calitatii apei de baut, prin masuri de dezinfectie si analiza probelor de apa recoltate;
– catagrafierea si vaccinarea populatiei afectate, impotriva hepatitei A, tetanosului si febrei tifoide;
– informarea populatiei cu privire la masurile ce trebuie luate pentru prevenirea imbolnavirilor (consumul de apa imbuteliata sau fiarta si racita, pastrarea igienei individuale si a conditiilor igienice de preparare, depozitare si consum a alimentelor, evitarea automedicatiei in situatia aparitiei unor simptome de boala diareica sau alte boli, prezentarea imediata pentru consult la medicul de familie);
– raportarea imediata a unor boli precum – boli diareice nespecifice, holera, febra tifoida, tetanos, hepatita acuta virala de tip A, dizenterie, boli cu transmitere aerogena (tuberculoza, rueola, rubeola, oreion, varicela, etc);
– asigurarea asistentei medicale in zonele afectate de catre medicii de familie si asistenti medicali.

Bianca Sorescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.