Mat la Rege, pat cu Regina
Jocul de sah era oricum un sport inteligent, dar parca niciodata n-a devenit mai interesant de cand a fost deconspirata schema spagii din vami. Cu nebunii care percepeau direct spaga, cu caii care o colectau, cu nebunul supraveghetor, turele de distribuire a banilor, regina-partid care se indopa mai ceva ca o matca intr-un stup, si regele, catre care converge spaga, dar care ramane necunoscut pentru moment. Daca partida arestarilor va continua iar mascatii de la DGA vor ramane la mutare in alte cateva (zeci) de vami din Romanika, avem toate sansele sa vedem si biletele cu nume prinse in dreptul pieselor de pe tabla de sah.
Deocamdata, in actuala faza a operatiunii de curatare a vamilor de spagari, avem imagini de forta, ce-i drept, cu vamesi corupti umflati cu elicopterul, insa doar aluzii delicate cu privire la posibila implicare a unor lideri de sindicat. Inca doua-trei mutari insa si vom vedea in toata splendoarea ei dimensiunile imobiliare ale foamei de bani a sindicalistilor din vami, unii cu nimic mai putin mafioti decat lucratorii de la frontiere.
Descinderile vor mai face inca deliciul media, care mai are cu siguranta de prezentat spre vizionare albume groase de poze cu vilele capatuitilor din vami, ca sunt ei cai, pioni sau ture. Nebun – pardon de expresie – pare sa fi fost putin si seful statului, cel putin cu ocazia Summit-ului de la Lisabona, unde s-a consumat celebra si umilitoarea sceneta a duelului verbal si gestual cu presedintele Sarkozy. Traian Basescu a dezvaluit ieri ca operatiunea desantului in vami a pornit de la un raport al serviciilor secrete, pe care l-ar fi avut pe masa inca de acum jumatate de an. Este clar ca, in momentul infruntarii cu presedintele francez, stia ce putregaiuri zac sub presul vamilor romanesti, din pricina carora Romaniei i s-a refuzat ritos accesul in Schengen. Apare astfel si mai deplasata insistenta de a-i cere socoteala omologului Nicholas pentru ca frantuzul nu accepta sa-i controleze spagarii romani traficul de marfuri si persoane prin frontierele europene.
Daca tot au pornit mascatii anticorupti actiunile in forta, speram sa nu se opreasca pana la un mat la Rege. Tentatia – si asta o stiu toti cei din sistem – este insa un pat cu Regina.
Vifor Rotar