Medicii in fata optiunii: privat – public!

Medicii in fata optiunii: privat – public!

0 287

Aproape 20% din medici lucreaza atat in sistem public cat si in privat, iar obligarea lor sa aleaga intre cele doua va aduce mari prejudicii, pentru ca doctorii cu notorietate vor pleca acolo unde sunt mai bine platiti, declara presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Vasile Astarastoae, citat de Mediafax.
„Nu pot spune cu exactitate cati medici lucreaza in sistemul public si in privat deopotriva. Estimez ca ar fi cam 20 la suta. Riscul unui astfel de act care i-ar pune pe medici sa aleaga intre cele doua sectoare si pe care ministrul Sanatatii vrea sa-l puna in dezbatere publica ar putea face ca doctori de notorietate sa plece in privat, unde sunt foarte bine platiti si unde au conditii de lucru de exceptie, lasand libere posturi”, a spus presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR).
O alta situatie grava semnalata de presedintele Colegiului Medicilor ar fi aceea ca medicii ar putea ramane in sistemul public si sa trateze acolo cazurile private.
„Ministrul Sanatatii nu poate sta la usa si sa opreasca pacientii privati sa intre in spitalul public. Acest lucru va creste presiunea pe spitalul public si vor creste platile informale. Medicii din privat platesc la stat toate darile aferente, in schimb, prin platile informale, nu se plateste nimic, iar presiunea pe spitalele publice va creste”, a mai spus profesorul Vasile Astarastoae.
Profesorul Vasile Astarastoae atentioneaza asupra faptului ca a lua medicilor acest supliment financiar legal va crea iritare in sistem.
„Cei buni vor pleca din sistem, probabil in strainatate. Din pacate, ne-am invatat cu sistemul comunist, in care in loc sa fie rezolvate problemelele reale se pun interdictii”, a adaugat Astarastoae.
Reactia vine dupa ce ministerul Sanatatii, Cseke Attila, a anuntat, miercuri, ca va promova in Guvern un proiect prin care sa elimine problemele generate de cazurile in care medicii profeseaza atat in spitale publice, cat si in unitati private.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.