Mere din prima zi, cornul si laptele mai incolo
Mere gratuite de la Primarie pentru elevii brasoveni chiar din prima zi de scoala. Prin programul national finantat prin APIA, peste 14.000 de elevi din 31 de unitati de invatamint ale municipiului vor primi zilnic cate un mar. Pentru lapte si corn, scolarii vor trebui sa mai astepte.
Firmele care le vor livra vor fi desemnate abia dupa 24 septembrie, cand vor avea loc licitatiile organizate de Consiliul Judetean.
Merele pentru elevi vor fi distribuite de o firma din Turda si vor ajunge in fiecare scoala din oras zilnic intre 8.00 -11.00. Pentru a putea oferi elevilor fructele zilnice gratuite, primaria a prevazut in bugetul propriu pe acest an suma de 443.986 lei.
Potrivit contractului, merele trebuie sa fie de calitatea intai sau extra.
Reprezentantii municipalitatii estimeaza ca in fiecare zi, 7.160 de elevi din clasele primare si inca 6.980 din clasele gimnaziale care sunt prezenti la cursuri vor primi marul. Banii platiti de municipalitate ar trebui recuperati apoi de la Agentia pentru Plati si Interventii in Agricultura, institutie prin care se deruleaza programul la nivel national.
Daca procedurile pentru asigurarea marului pentru elevii din municipiul Brasov sint finalizate, cele doua licitatii pentru desemnarea firmelor care vor distribui laptele si cornul atit in municipiu cat si in restul judetului vor avea loc pe 24 si 25 septembrie. Consiliul Judetean organizeaza licitatii separate pentru fiecare program in parte.
La nivelul judetului Brasov se estimeaza ca 56.000 de elevi vor beneficia de lapte si corn. Nu acelasi lucru s-a intamplat anul scolar trecut, cand elevii au fost privati de cele doua produse si firma Prodlacta, distribuitorul laptelui, a fost impinsa in faliment, dupa ce Consiliul Judetean a deturnat fondurile aloocate programului si nu si-a onorat obligatiile fiscale catre producatorul brasovean.
Vifor Rotar