MESAJ privind documente aflate în Arhivele Naționale ale României

 „O  întâmplare  fericită a  făcut ca, la începutul anilor 90, să îl  cunosc pe un mare și   adevărat  istoric al Românilor, profesor universitar Ioan Scurtu de la Facultatea de istorie a Universității București. Cel care mi-a  făcut cunoștință era conferențiar dr. Ioan Chițescu de la Facultatea de matematică de la Universitatea București, la care îmi  susțineam lucrarea de stat pe atunci.
Domnul profesor Ioan Scurtu ocupa pe atunci și  funcția de director al Arhivele Naționale ale României. La îndemnul dumnealui am început să  fracventez  sala de lectură de la Arhive, accesibilă oricărei  persoane pe bază  de abonament, cu drept de lectură, dar fără a extrage copii după documentele de acolo. Întocmirea de  fișe și notițe era  permisă. Domnul profesor încuraja părintește pe toți  tinerii dornici de  studiu individual după  surse și documente reale, fiind  oricând disponibil cu  explicații și  detalii la întrebările noastre. Vreau  să  vă  povestesc, pe scurt, despre un document olograf, chiar samizdat aș spune, al unui patriot român, Ștefan Andrei.  

Din textul olograf  al unui mare român, Ștefan Andrei, ministrul de externe al RSR, citit  și conspectat la îndrumarea profesorului Scurtu: „Întâmplările despre care o să  scriu azi sunt de o  importanță majoră  pentru România, fiind martor  ocular al acestor evenimente, iar  concluzia lor ar  trebui să  aibă un impact major pentru  politica  economică și  externă a României de oricând.
În 1978  Nicolae Ceaușescu este invitat la Casa Albă  de Jimmy  Carter, președintele SUA.
În  timpul discuțiilor  din Biroul Oval, într-o atmosferă  relaxată, Jimmy Carter îi  cere lui Nicolae Ceaușescu să obțină  de la Yasser Arafat, la acea dată președintele O.E.P. (Organizația pentru Eliberarea Palestinei) un armistițiu pe o  perioadă cât mai lungă. Carter știa că Nicolae Ceaușescu poate obține acest armistițiu  și îi spune lui Ceaușescu inclusiv motivul acestei cereri, unul destul de bine întemeiat. Înainte de a fi de acord,  Nicolae Ceaușescu pune însă două  condiții: Acordarea Clauzei Națiunii celei mai Favorizate României și, a doua,  acordarea unui  număr  de licențe  pentru industria românească.
Cum numărul de licențe cerut  de Nicolae Ceaușescu era  enorm în concepția americanilor, se duce o  negociere de  mai bine de o noapte  între  partea română  și cea americană. Nicolae Ceaușescu și miniștrii lui obțin „direct” o parte din licențe, urmând ca, o  altă parte la fel de mare din celelalte să  fie  obținute „indirect”. Acest mod „indirect” este uluitor, el  însuși putând fi subiect de carte.  Practic, se obținuse licențe cu  știrea americanilor, dar fără ca ei oficial să știe. Poate o să povestesc, odată când timpul îmi va permite, despre acest acord nescris, cu  rezultate  enorme pentru dezvoltarea industrială a României.
Cert este că, în urma acestor acorduri, industria românească a explodat, realizată cu componente ale industriei americane sau  cu  copii autorizate (oficial nu) ale acestora. Zeci  de  întreprinderi  au  fost construite  pe  baza acestor  acorduri,  iar România, la rândul ei, a construit ulterior direct astfel de întreprinderi în alte  țări. La finalul  întâlnirii, Carter îl întreabă pe Nicolae Ceaușescu ce program are în ziua următoare, o întrebare de politețe, pentru că  programul era oricum  cunoscut.

• Mergem în Texas, răspunde Nicolae Ceaușescu.
• Nu vreți să mergeți până la Centrul de Cercetare Huston, avem acolo cel mai mare centru de cercetare din lume ?
• I- auzi  Ștefane (Ștefan Andrei), câte zile avem pentru Texas ?
• Două, tovarășe președinte.
• Fă-o una, mergem la Huston. 

La Centrul de Cercetare a  mers o delegație formată  din Nicolae și Elena Ceaușescu și încă trei miniștri ai Cabinetului. După ce au intrat, au fost suiți în niște mici vehicule și am trecut printr-un culoar  lung care avea de o parte și  de alta  calculatoare  care  mergeau.
1978, acum patru zeci și doi  de ani… Nicolae Ceaușescu  și  mica delegație se  uita  perplecși la pereții plini de calculatoare și nu le venea să creadă ce vedeau. În fine, ajung într-o sală mare în care era  un ecran imens, în fața  căruia au  fost invitați de către Directorul Centrului. „După  ce ne-am așezat în fața ecranului, cel de acolo, în halat alb, a  început să apese pe niște „butoane” ale unei  tastaturi, iar pe ecran a apărut harta României, cu 4 puncte negre pe ea, care se mișcau”.
– Domnule Președinte, aveți  deasupra teritoriului 4  avioane!
„Nicolae Ceaușescu s-a uitat la mine, noi eram muți, credeam că  suntem în altă  lume,  nu au scos niciunul  nici un cuvânt”.
Ne  găseam la mii de km departe de România, și ne  spune un american nouă, că acasă la noi, deasupra României,  sunt 4 avioane.
– „Stați  liniștiți, sunt civile”.
Se lasă liniștea.
După ce ne lasă mască cu asta cu  avioanele, se apucă să bată în butoanele alea din nou  și, pe harta României, apar niște săgeți și niște linii  care se mișcă, iar la un moment dat apare un nume de localitate: Scornicești. Liniște de mormânt; nu ne puteam lua ochii de la ecranul ăla. Se mărește, apar case, după care una este supradimensionată.
– „Aceasta este casa dumneavoastră de la Scornicești, Domnule Președinte”, zice Directorul. „O să scoatem o fotografie cu ea și vă rugăm să ne dați un autograf, pentru  conformitate, fiindcă, știți, este un  obicei ca toți cei care intră aici să ne lase un autograf”.
Nicolae Ceaușescu nu spune un cuvănt și  semnează pe spatele pozei care a ieșit dint-un aparat. Iar umblă ăla la butoane, iar apar niște săgeți, dar și  niște semne și-l întreabă din nou pe Nicolae Ceaușescu:
– „Domnule președinte, știați că, sub casa dumneavoastră de la Scornicești este lignit”?
Nicolae Ceaușescu n-a mai rezistat:
– „I-auzi Ioane (pe atunci prof. ing. Ion Avram era ministrul Industriilor) suntem în Statele Unite și ne spune Directorul asta că sub casa mea e ligit și tu nu știi?” 
– „De unde să știu tovarășe președinte, că doar noi nu avem aparatura lor”.                                                              
În timpul scurtei  discuții, Directorul iar începe să bată în butoanele alea și se mută din nou imaginea. Ecranul prinde viață, alte linii, săgeți, tot felul de semne, după care se calmează și  se stabilizează deasupra Mării Negre:
– „Domnule Președinte, aveți CELE MAI MARI  REZERVE DE PETROL  ȘI GAZE NATURALE  DIN EUROPA, ÎN MAREA NEAGRĂ! acă știți cum să le exploatați, deveniți cea mai bogată țară din Europa”!

„ Rămânem cu toții înmărmuriți.  Primul care își  revine și vorbește e Nicolae Ceaușescu.
– „I-auzi Ioane, trebuie să le exploatăm”!
– „Nu avem sonde de foraj la mare adâncime, tovarășe președinte, și la ruși nu  găsim, doar ei americanii le au”.
– „Dacă vă permite programul, puteți  să le vedeți la lucru în Golful Mexic”.
– „Auzi Ștefane, ce program avem mâine?”
– „Texas, tovarășe președinte”.
– „Scurtează-l, mergem în Golful Mexic!”
„În Golful Mexic, după ce a vizitat o platformă marină pe care o  exploata Standard Oil Company (mare atenție, viitorul Exxon Mobil), Nicolae Ceaușescu a spus că trebuie neaparat să construim și noi așa ceva! I s-a spus că este imposibil!
– „Ați mai zis voi că e imposibil și la altele, lasă că discutăm acasă”!
Acasă, Nicolae Ceaușescu s-a convins că nu putem face singuri platforme marine de mare adâncime și astfel  au început negocierile cu SUA pentru  exploatarea COMUNÂ a petrolului și gazelor din Marea Neagră. Ei urmau să  exploreze și  să  exploateze prin Standard Oil Company (ulterior Exxon Mobil). Rămânea să ne punem de acord asupra procentelor din exploatare. La finalul negocierilor  între noi  și americani, ne-am dus la Nicolae Ceaușescu :

•  Am căzut de acord cu  americanii, președintele Carter este de acord, vom face o  Societate pe  acțiuni, vor face ei  explorarea și exploatarea cu Standard Oil Company, utilajele lor, dacă  sunteți  de acord semnăm: 50 % din profit SUA, 50  % profit România.
• 51 % din profit noi, a spus Nicolae Ceaușescu !
• Tovarășe Președinte, utilajele lor, explorarea lor, exploatarea făcută de ei, rezervele noastre, nu merge, e totuși  corect 50-50.
• Bine, 50 ei, 50 noi. Așa rămâne, semnați cu ei ”. Am încheiat citatele din Ștefan Andrei.

ȘI-ACUM ATENȚIE :
De atunci, din 1978, România are  o înțelegere semnată cu Administrația Americană reprezentată de președintele SUA Jimmy Carter și cu Exxon Mobil (fost Standard Oil Company) privind explorarea și exploatarea  rezervelor de Gaze și Petrol din Marea Neagră, profitul urmând să  fie împărțit între SUA și România, în procente egale, 50-50 %.
Atunci  când a fost  vizita în SUA, Klaus Werner Iohannis  știa de această înțelegere, și cu toate acestea a dat pe degeaba rezervele României. Înțelegerea scrisă trebuia doar invocată.  

Prin faptul că nu a cerut partea  (50%) care era stipulată pentru România prin înțelegerea SCRISĂ, și prin faptul că vrea să  modifice OUG 114, Johannis se face vinovat de Înaltă Trădare față de Poporul Român.
Conform Dreptului Internațional, SUA nu putea modifica unilateral o  înțelegere scrisă, și de aceea aveau nevoie de un  trădător care să se facă cum că nu ar ști de această înțelegere.
Cum ar  spune Richard al treilea, „O șepcuță pentru un regat”.
Condamnarea lui Liviu Dragnea și declarația lui ca „persona non grata”  în SUA a fost cauzată de faptul că la fiecare ieșire publică  Liviu Dragnea reitera până la saturație: „50  Exxon, 50 noi”,  fiindcă pe atunci încă  nu  se semnase „cedarea” moca a drepturilor statului nostru către americani de către o  coadă de topor venetică și alogenă.
Bunicul meu, grav rănit la umăr, cu sechele serioase în luptele de la Mărășești-1917, mergănd până aproape de amputare, îmi  povestea despre eroismul dus până la dramatism al românilor contra nemților…
Eu, retrospectiv nu-mi pot scoate nicicum din cap cum că bunicul meu, și mai  târziu tatăl meu, și  asemenea mie, bunicii  și tații alor noștri, români, au  luptat contra bunicilor lui Iohannis și Orban… Vi se pare corect ?

Această postare se  adresează în egală  măsură dumneavoastră, românii care trebuie să știți cum suntem furați de către cei  de la butoane, dar și de toți parlamentarii din orice partid care, știind de aceste lucruri, se  fac cum că nu le-ar cunoaște. Iar asta se numește mai pe scurt în termeni juridici complicitate la Înaltă Trădare Națională. Cum Orban a  declarat public că va modifica OUG 114 în sensul dorit de Exxon Mobil, practic România va renunța de BUNĂVOIE  la dreptul ei și  din exploatarea PROPRIILOR  rezerve.
Dumnezeu Să Ajute România !  Mai  lipsește  ca și el, poporul, să încerce să se ajute  și  singur, fiindcă, nu-i așa ? Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă  și în traistă.
Să fiți iubiți.
                                                               x x x

P.S.
*  Vizita lui Ceaușescu în SUA din 1978, la invitația lui Jimmy Carter: „Între 12 și 17 aprilie 1978, Ceaușescu a efectuat ultima lui călătorie în Statele Unite. În timpul vizitei a fost semnată o declarație comună a celor doi președinți. Din delegație au făcut parte Nicolae și Elena Ceaușescu, Ion Avram – ministrul Industriilor, Ștefan Andrei – ministru de Externe,  IM Pacepa.
*   În 2017, Klaus Iohannis a fost primul lider est-european primit la Casa Albă de președintele Donald Trump.   Înainte de vizita în SUA  la învitația președintelui amerirican din aug.
2019 Iogannis a declarat  presei: „există o disponibilitate la nivelul Guvernului român de a repara anumite chestiuni care nu au fost bine gândite”, făcând referire la OUG 114 şi Legea offshore. „Ar fi de dorit, pentru că mulţi investitori de bună credinţă sunt îngrijoraţi”, a adăugat preşedintele cu privire la cele două acte normative. Acesta a mai spus că „americanii au o îngrijorare că Europa va ajunge prea dependentă de Rusia în domeniul energetic. De asemenea, el a menţionat că România îşi doreşte ca Exxon să rămână în proiectul de la Marea Neagră”.

*  Ștefan Andrei, n. 29 mart. 1931– d. 31 aug. 2014.

                                                                        4 

Share on Facebook

Tweet

Follow us