Mesajul DUREROS al unui General român: „Se fac poduri peste România, iar...

Mesajul DUREROS al unui General român: „Se fac poduri peste România, iar noi ne batem între noi ca idioții”

Intre marile puteri economice și militare există o competiție ce poate afecta inclusiv România. „La ora actuală, echilibrul între puteri este grav zădărnicit. Este competiţia între puteri care duce la distrugerea şi vlăguirea de energie a naţiunii. Se distruge  ultimul reazem de coeziune naţională ? Pentru că, dacă aţi văzut acum, românii sunt cei mai dezbinaţi chiar în momente în care la frontierele noastre, deasupra noastră, în aerul pe care îl respirăm, sunt  bacilii ticăloşi ai războiului şi ai răzbunării.

Vladimir Putin se întâlneşte cu iredentistul Orban Viktor la Budapesta, urmează să vină Trump acolo, aţi văzut iniţiativa societăţii secuieşti de a produce Republica Interioară Secuiască.Am primit  şi eu telefon din Budapesta, de la prietenii noştri, că şi în Budapesta sunt  mulţi români, aşa cum în Bucureşti sunt foarte mulţi unguri. Iar acolo, pe panourile publicitare, s-au transmis continuu imagini de la protestele din Capitală şi din alte oraşe ale  Românieiiar în limba maghiară se subtitrează că sunt… proteste pentru autonomia ţinutului secuiesc!! Asta este realitatea… Deci, pe panourile publicitare din Budapesta se întâmplă asta,nu la Tg. Secuiesc… Nu pe toate, doar pe unele dintre ele. Dar e suficient din partea guvernului iredentist maghiar!!  Aşa a inceput „Diktatul de la Wiena” asa  începe orice nenorocire revizionista !! .

Să ştiţi că, dupa modelul iugoslav niciun război interetnic nu a început dintr-o dată. Toate au fost pregătite, iar  indicii de identificare ai acestor consecinţe sunt cât se poate de nefavorabili nouă”, afirma generalul Chelaru. In martie 1990 am stat, impreuna cu ostasii mei, la Tg. Mures, intre cele doua „tabere’etnice, intre familii mixte, intre colegi de munca si de scoala (!!), impartiti in doua de instigatori, revizionisti si iredentistimulti veniti de la Budapesta, dar si de dincolo de Nistru…
Generalul Chelaru
 nu se ascunde și se referă fara complexe  la importantza si rolul serviciilor de informaţii în tot ce se întâmplă important în asigurarea securitatii Româniaei, inclusiv la  evenimentele  acestor zile. Eu sunt convins că specialistii care sunt din  interiorul serviciilor, direcţiilor, diviziunilor, a departamentelor, a serviciilor pe domenii şi-au făcut treaba. Însă degeaba îşi fac treaba dacă informaţia ,clara,detaliata, nu ajunge în  locurile unde trebuie să se ia decizia, ba chiar  acolo  este cauza neacţionării sau a trecerii sub tăcere.

Unii trec sub tăcere dintr-o perspectiva,nu intodeauna înţeleaptă care spune: «Haideţi să nu amplificăm!», perespectivă care este deja falimentară. Iar alţii, falsi prieteni …care chiar sunt „apropiati” ai Guvernarii,  o trec sub tăcere pentru că este în interesul lor să se producă acele fenomene ! Vreau să vă spun cu toată  gravitatea şi îmi asum întreaga răspundere. Pe  un parcurs de 20 de ani, aşa cum atrăgeam atenţia în cartea «O posibilă soluţie», s-au  instalat, s-au înseminat în toate structurile în cercul  doi de supraveghere şi în cercul unu de consiliere, agenţii operativi ai altor interese. Că sunt români sau neromâni, nu contează, dar ei sunt ai altor interese !!!  Bine plătiţi, bine configuraţi, cultivaţi foarte atent în diferite medii externe, care au încăput  şi sunt convinşi că fac bine,  numai că fac bine la comandă, adică binele cu ghilimele de rigoare. …

Şi  ştiţi care este culmea?
Cei din supravegherea serviciilor, parţial, în jur de 70-80 la sută, cunosc  treaba asta, dar sunt legaţi de mâini şi de picioare, pentru că Legea  nu le permite nici  să facă demascare publică, nici să intervină pentru a-i anihila pe neprieteni, aceeasi Lege nu le permite nici să intervină la decident şi aşa mai departe.  Iar pachetul de legi pentru securitatea  României a fost amânat, din 2006, sine die, tocmai pentru ca naţiunea română să fie amputată, văduvită de acest  instrument de protecţie”.

Până  unde se poate merge cu mişcările de stradă?
Generalul Chelaru a găsit imediat răspunsul: „Se poate ajunge până la conflicte majore între grupări de viziuni ,inclusiv etnice, diferite. Eu mă feresc să spun că s-ar putea produce o „contra” manifestaţie,sa zicem ca în anii `90.Din acest punct de vedere, cei de la guvernare s-au abţinut maximal ca să -şi cheme,dintr-un electorat de milioane  şi să ajungă şi ei cu 200.000-300.000 de oameni în Bucureşti şi să spună: «Iată că şi noi suntem poporul care vrea altceva!». Dar o astfel de contramanifestaţie ,care sa mai fie si etnica , ar fi un lucru catastrofal , dezastruos, criminal.Si încep unii deja incepusera să creadă  că numai acesta este adevărul….Adevarul lor !!
De aceea, alunecand  „pe o singură parte”se dezechilibrează adevărul tocmai intr-o tzara care, pe buna dreptate , promoveaza  linistea si intzelepciunea convietuirii (si politica si etnica!) Deci, lipsa de comunicare, insuficiența intercomunicării instituţionale, argumentarea prealabilă şi pregătirea întregului sistem pentru măsurile luate nu mai trebuie sa fie „scuze”pentru nerespectarea Legilor Romaniei.

Generalul Chelaru il roagă pe președintele Romaniei să fie ce ar trebui, adica un mediator echidistant.  Îl rog foarte  mult pe domnul preşedinte Iohannis, pentru că îi stă în putere, să invite la o şedinţă informală, mă rog, aproape informală, pe  preşedinţii celor două Camere, pe premier, pe preşedintele CSM, pe presedintele Curtii Constitutionale, pe Avocatul Poporului şi să facă un sui generis Sfat  al Ţării.” Să se dea cap în cap până le-or sări capacele, (metaforic vorbind!), şi să vină in fata țarii cu masuri clare de asigurare a  păcii sociale, in toate planurile. Aceasta era si este calea. Până când ei ei care prin sufragiu universal au primit investitura neamului să ne conducă nu-şi vor găsi calea de împăcare,inclusiv interetnicanici naţiunea nu se împacă.

Şi  iata, cu ingrijorare constat, la implinirea unui veac de cand s-a savarsit Marea Unire în jurul nostru bate iar  crivăţul revizionismului. Poate chiar un mare crivăţ al nenoricirii unuiv război secesionist. Uitaţi-vă că în Ucraina de Est a început din nou războiul! Iar in inima ţării noastre se cere iar o ticaloasa politica de secesiune. Auzim ca  la Budapesta se vor întâlni Putin şi Trump !! Se fac poduri peste România, iar noi,acasa, ne batem între noi ca idioţii”.

 

COMENTARII

  1. ramaneti un mare General si un Roman adevarat domnule general Chelaru . Sunt mandru ca v-am fost subordonat

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.