Mesajul lui Musk despre dictatura din România recepționat de 8 milioane de oameni într-o singură zi
Lovitura de stat din Romania este fără tăgadă un lucru cunoscut la nivel planetar. Interviul luat ieri(sâmbătă 11 ian.) de Elon Musk liderei partidului german considerat de extremă dreapta, AFD, am numit-o pe Alice Weidel, a înregistrat pînă acum 7,8 milioane de vizualizări pe contul său de X și peste 10.000 de redistribuiri, în doar o zi.
Alice Elisabeth Weidel (născută la 06.02.1979) este o politiciană germană, membră a grupării Alternativa pentru Germania. De la alegerile federale din 2017, Weidel conduce grupul parlamentar al AfD. Această formațiune și-a propus să scoată Germania din Uniunea Europeană şi să renunțe la moneda comună euro dacă va câştiga puterea.
Într-un manifest electoral trimis membrilor săi înaintea unui vot care va avea loc la congresul partidului, programat la începutul lunii ianuarie, formaţiunea anti-imigraţie a repetat promisiunea din campania dinaintea europarlamentarelor, care au avut loc vara trecută, afirmând: „Noi considerăm că este necesar pentru Germania să părăsească Uniunea Europeană şi să înfiinţeze o nouă comunitate europeană„. În locul UE, AfD vrea să înfiinţeze ceea ce numeşte „Europa patriilor”, o asociaţie de state care va include o piaţă comună şi o „comunitate economică şi de interese”.


În paralel, postarea în care Elon Musk scrie că anularea alegerilor din România a reprezentant manifestare a dictaturii, cu referire la ce a declarat fostul comisar european frabcez Thierry Breton, „Am făcut-o în România și o vom face și în Germania dacă va fi necesar”, are pînă la ora redactării acestor rînduri alte 7,9 milioane de vizualizări și peste 21.000 de redistribuiri, dar cu potențial de creștere mai mare decît la interviul cu lidera AfD, condorm inpolitics.ro.
Vezi și: Un fost comisar european recunoaște ingerințele Bruxelles-ului în alegerile din România