Mica invazie ucraineană la Kursk și eșecul lui Zelensky și a lui Putin în înțelegerea celui de-Al Doilea Război Mondial(1)
Necuprinsă este ura ce animă cele două populații rusești, cea ucraineană și cea rusească, de cel puțin un secol încoace. Parte a aceleiași națiuni rusești, ucrainenii au devenit ținta urii lui Stalin în anii treizeci ai secolului trecut, când georgianul infernal de la conducerea sovieticilor a considerat nimerit să facă un experiment agricol pe ucraineni, omorând prin înfometare peste 6 milioane dintre ei, prin absorbirea întregii forțe de muncă din Ucraina în industrie și lăsând câmpurile agricole neculese.
Astăzi, microinvazia ucrainenilor în direcția Kursk nu este decât o reverberație a urii din trecut a acestora, un fel de plată istorică pe care Zelensky se opintește s-o pună în operă precum Hitler în iulie 1943, dictatorul de la Kiev fiind un adept nedisimulat al fuhrer-ului nazist.
Ambele incursiuni în direcția orașului rusesc având teoretic același scop declarat atunci, precum recunoscut și acum, redobândirea inițiativei pe un front deja destinat dezastrului militar. Și cam cu aceleași rezultate atunci, ca și în prezent.
Numai că Zelensky, precum un perfect propagandist format inconștient la școala lui Goebbels și-a supradimensionat incursiunea militară în zona Kursk în fața ochilor larg închiși ai Occidentului progresist, declamând cu talent actoricesc pentru asurzitele urechi ale acestuia că a înfăptuit o măreață victorie militară. Una care va răsturna cursul războiulu ucraineani și pe cel al istoriei, iar euro-atlanticii nu au altceva de făcut pentru a fi parte a acestei victorii decât să trimită nemăsurat și necenzurat toate armele de care dispune, înclusiv acelea de distrugere în masă.
Nimic mai departe de adevăr, întrucât deja avântul trupelor de elită ucrainene s-a domolit în fața concentrării progresive de trupe rusești în zonă pentru respingerea trupelor Kievului.
O eroare fatală pe care a făcut-o și Hitler în iulie 43, când a încercat ultima sa mare contraofensivă pe frontul de Est la Kursk, cu un scop evident mult mai amplu decât cel propagandistic al lui Zelensky, acela de a captura unul din marile centre industriale și un important nod de comunicații, deschizându-se o nouă perspectivă de a avansa în direcția Moscovei.
Și Hitler a avut atunci un scop propagandistic, acela de a recâștiga încrederea poporului german și a aliaților săi, România, Italia, Japonia, în geniul său militar și de a configura o anumită eventualitate în care Stalin ar fi fost de acord cu o pace favorabilă pentru Al Treilea Reich.
Diplomația nu poate șterge realitatea dură a frontului
Doar că atunci, ca și acum, evoluția evenimentelor pe front și dialectica sprijinului internațional au urmat cursul factualității reci de pe front și i-au spulberat lui Hitler orice speranță de succes rapid, cum dealtfel i se va întâmpla și lui Zelensky într-un viitor foarte apropiat. Din perspectiva agresorului actual, Rusia lui Putin, nici dictatorul rus nu a înțeles semnificația zonei Kursk și oportunitățile ofensive deschise prin ocuparea acestei zone de către Ucraina, precum nici gravitatea flancării pe la nord a trupelor rusești din Harkov și Donbass. Ucrainenii ar fi avut două oportunități strategice uluitoare, aceea de a cădea în spatele trupelor rusești aflate în avans tactic în zonele Harkov și Donbass, sau de a cuceri Kursk-ul prin surprindere printr-o învăluire de blindate similară cu cea încercată de Wehrmacht în 1943, fără să zăbovească în fiecare sat de pe traseul invaziei și fără să ocupe aiurea teritorii oarecum neapărate de ruși, doar pentru a cumula propagandistic kilometri pătrați de teritorii rusești ocupate, lipsite de importanță strategică. Prin această manevră militară defectuoasă din perspectivă strategică pierzându-și principalul avantaj, cel al surprizei. În cazul lui Zelensky a primat propaganda internațională sustenabilă în efortul de a procura arme din ce în ce mai avansate și mai letale și nu avantajul strategic real al zonei și a orașului Kursk, de unde pornesc majoritatea asalturilor cu rachete și drone rusești asupra Ucrainei. În cazul lui Putin, pe de altă parte, a primat orgoliul imperial, vanitatea unui dictator modern obișnuit să fie declarat de către revistele occidentale cel mai puternic om din lume, prin urmare reținerea în a recunoaște anvergura și pericolul invaziei ucrainene în direcția Kursk, deci neînțelegerea bătăliei de tancuri pentru același oraș în Al Doilea Război Mondial, încercarea sa de minimalizare a acestei microinvazii agresive dezvăluindu-se prin chiar refuzul de a declara mobilizarea generală a rezerviștilor ruși și declararea războiului deschis cu Ucraina. Dar, mai ales s-a identificat refuzul lui Putin de a ataca cu cele mai moderne arme ale sale coloanele blindate ucrainene și inclusiv de a folosi armele nucleare tactice pentru anihilarea trupelor ucrainene aflate în avans tactic pe teritoriul Mamei Rusii.
Eșecul serviciilor de informații rusești a determinat succesul aparent și relativ al invaziei ucrainene
Și s-a mai relevat un eșec lamentabil, cel al FSB și al GRU, de a anticipa și de a fi informate din timp de ofensiva ucraineană pe pământ rusesc, semn că agenții spionajului rusesc au dispărut din comandamentele supreme ale armatei ucrainene. Altminteri, trupele Moscovei ar fi tolerat aparent avansul grupării armate de elită a Ucrainei numai pentru a o flanca din două direcții și a o înconjura într-o așa-zis pungă, sau căldare, din care evadarea prin străpungerea liniilor rusești ar fi fost imposibilă, precum la Stalingrad.
Poate tocmai de aceea Vladimir Putin, deși implicit ar fi trebuit să recunoască gravitatea situației și impasul trupelor rusești din spatele frontului ucrainean, deci imposibilitatea reală a Armatei Rusiei de a apăra teritoriul rus pe distanța de aproape1500 de kilometri frontieră cu Ucraina.
Ca ex-kaghebist refuză să recunoască eșecul spionajului său în Ucraina. Aspect pe care cumva Zelensky l-a intuit, convins fiind că Putin nu-și va pune în practică retorica nucleară chiar dacă Rusia este invadată. Ceea ce dorea de fapt să demonstreze Zelensky Occidentului, anume că nu există pericolul escaladării nucleare în războiul cu Rusia, deci poate recurge cu binecuvântarea acestuia la lovituri devastatoare în adâncime în Rusia și chiar la bombardarea Moscovei cu rachetele cu rază lungă de acțiune ale partenerilor occidentali.
Din neînțelegerea exhaustivă a istoriei, a războaielor sale și a desfășurării tactice strategice a operațiunilor militare a acestor confruntări, a cauzelor și efectelor politice, economice, sociale și culturale ale acestora, ca să nu mai amintim aspectul religios al respectivelor războaie, decurge inexorabil posibilitatea repetării dezastrelor umanitare și naționale care urmează de regulă acestora, pentru învinși îndeobște.
Un Kursk mult mai celebru și mai catastrofal pentru invadator a avut loc în 5 iulie 1943
Este totdeauna interesant în cursul istoriei să fim martorii ciclicității acesteia. Cum istoria nu este o curbă neabătut ascendentă iar dialectica ei hegeliană este fracturată în anumite conjuncturi istorice nefaste, iată că la fel ca atunci, în iulie 1943, Kursk devine punct de cotitură în desfășurarea conflictului ucrainean, amenințând să întoarcă războiul în favoarea ucrainenilor sau, dimpotrivă, să definitiveze ireversibilitatea înfrângerii acestora de către ruși.
În acel an fatidic pentru Germania nazistă, capitularea de la Stalingrad din 30 ianuarie-2februarie, retragerea de la Kursk în 13 iulie, debarcarea reușită a anglo-americanilor în Sicilia și căderea regimului Mussolini, înfrângerea Afrika Korps a lui Rommel în nordul Africii, recucerirea Harkovului și ulterior a Kievului în noiembrie a acelui an, dar și conferința de la Teheran a Celor Trei Mari aliați, Stalin, Churchill și Roosevelt, i-au adus pe Hitler personal și pe principalii feldmareșali și generali germani, primul dintre aceștia fiind Guderian, la înțelegerea faptului că războiul nu mai poate fi câștigat.
În luna aprilie însă Hitler, în pofida opoziției unor înalți comandanți germani de blindate, Guderian, Hoth, Kluge, Manstein, dar și Jodl-adjunctul comandantului OKW, a decis reluarea ofensivei în Est pentru recâștigarea inițiativei strategice și a încrederii aliaților vizând protuberanța avansată față de restul frontului formată de armatele sovietice în zona Kursk, aspect care crea oportunitatea atacului panzer în clește, sau dubla învăluire, ceea ce ar fi dus la anihilarea armatelor sovietice a două fronturi și cucerirea orașului strategic Kursk.
Astfel, „defensiva strategică” impusă armatelor germane de contraatacul feroce al armatelor sovietice după Stalingrad urma să fie înlocuită de „contraofensiva strategică”, o înfăptuire pentru care armata germană nu era pregătită. Mai mult, în pofida protestelor insistente a lui Manstein, cuceritorul Crimeii și strategul campaniei victorioase din Franța, Hitler a amânat în stilul său indecis consacrat Operațiunea Zitadelle până în 5 iulie 43, până la sosirea pe front a noilor tancuri Tigru, a noilor Panther IV și a noilor tunuri autopropulsate Ferdinand, coloși blindați precum lumea nu mai văzuse până atunci, cu excepția KV-urilor sovietice. Sovieticii dispuneau deja de excelentul tanc mediu T34 în cantități mari, dar și de colosalele dar lentele KV2. Temporizare care a creat însă condițiile unei rezistențe victorioase a fronturilor rusești Voronej și Central, comandate de generalii Vatutin, respectiv Rokossovski, în fața grupurilor de armate germane Sud și Centru, comandate de Von Manstein, respectiv Von Kluge.
Hitler și-a riscat crema armatelor sale blindate pentru o himeră la Kursk
Atacul în clește decis de Hitler cu Manstein și cu Model a implicat Armata a 4-a Panzer plus grupul blindat Kempf și armata a 9-a, comandate de generalul Von Hoth, generalul Kempf, respectiv de generalul Model, care aveau ca obiectiv Prokhorovka în direcția sud-vest de Kursk, în care ataca Armata a 4 Panzer-a condusă de Hoth, respectiv Poniriy în nord-vestul Kursk-ului, unde ataca Armata a 9-a condusă de generalul Model.
Gruparea din sud din direcția Prokhorovka era mult mai puternică decât cea din nord deoarece conținea și puternicele divizii SS blindate, Leibstandarte Adolf Hitler, Totenkopf și Das Reich, care vor duce greul celei mai mari bătălii de tancuri din istorie, din apropiere de Prokhorovka.
Un fapt deloc irelevant în economia acelei colosale bătălii de blindate a fost incapacitatea spionajului militar german al Frontului din Est, comandat de generalul Gehlen, de a descoperi din timp prezența formidalelor fortificații succesive pe 80 de kilometri în adâncime ordonate din timp de Jukov, dar și eșecul de a dezvălui prezența a două fronturi sovietice de rezervă în apropiere de Kursk, printre care și Frontul Briansk, în afară de cele două participante direct și total, Voronej și Central, toate patru participând la luptele din zona Kursk într-o măsură mai mare sau mai mică.
Acestui aspect i se adaugă, informările rețelei de spionaj sovietice Lucy din Elveția și informările Ultra ale spionajului britanic trimise de Churchill lui Stalin, aduse la cunoștința Stavka-Comandamentul Central Sovietic cu trei luni înaintea marii contraofensive germane, fapt care a permis trupelor sovietice fortificarea prezumtivului teren de bătălie în adâncime și acumularea imenselor rezerve, printre care Armata a 5-a Tancuri de Gardă sovietică comandată de generalul Rotmistrov, care va opri în cele din urmă printr-un contraatac disperat atacul german la Prokhorovka în ceea ce este denumită cea mai mare înfruntare de tancuri din istorie.
Două operațiuni militare în direcția Kursk complet neasemănătoare în toate privințele
Desigur că din perspectiva istorică a acelei bătălii incursiunea curajoasă în zona Kursk, dar lipsită de scop tactic și de viziune strategică a ucrainenilor lui Zelensky nu comportă nicio comparație.
Cum nu suportă niciun fel de comparație generalii și feldmareșalii germani de atunci, unii geniali, cu surogaturile de generali ai conducătorului de la Kiev de astăzi.
Cum nici generalii și mareșalii sovietici din acea perioadă a Marelui Război pentru apărarea patriei nu pot fi confundați cu generalii incompetenți și corupți ai lui Putin. Așa cum nici desfășurarea bătăliei de blindate de la Prokhorovka nu seamănă cu nimic din ce au desfășurat și înfăptuit grupările armate irelevante de astăzi, comparativ cu armatele de atunci, după cum vom vedea în episodul doi al acestui articol.
Libiu Mateescu
